Încheierea civilă nr. 80/2013. Radiere societate
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA C I V I L Ă Nr. 80/2013
Ședința camerei de consiliu din 18 Ianuarie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: U. I. GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii comerciale formulată de reclamantul O. R.
C. de pe lângă T. B. -N., împotriva pârâtei SS P. S. , intimata D. G. A F. P. B. N. și intimata A.N.A.F., având ca obiect radiere.
La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, precum și că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Constată că :
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub numărul de mai sus petentul O.
R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud,
a solicitat să dispună radierea pârâtei SS P. S.
, având număr de ordine la O.R.C. J_ și
C.U.I. 23629256, precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
În motivarea cererii s-a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva O.R.C. B. N. privind persoanele juridice s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr. 129 din_ pronunțată de T. B. -N. în dos. nr. _
, prin care s-a dispus dizolvarea societății intimate, ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului 2008 în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990 și cum în termenul prevăzut de lege nu s-a solicitat numirea lichidatorului, se impune radierea societății din registrul comerțului.
De asemenea, în temeiul prevederilor art. 237 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, petenta a solicitat a se dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a intimatei, comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței ce se va pronunța, în condițiile prevăzute de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul
1
comerțului, prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin sentința comercială nr. 129/_ pronunțată de T. B. -N. în dos. nr._, s-a dispus dizolvarea SS P. S. , în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. l lit. b din
L. 31/1990, la solicitarea O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. și cum nu a fost efectuată o solicitare pentru numirea unui lichidator în termenul prev. de art. 237 alin.8 din lege, cererea urmează să fie admisă ca fiind întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 237 alin.9 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite ca întemeiată cererea formulată de petentul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud cu sediul în municipiul B., str. M., nr. 2, jud. B. -N. în contradictoriu cu intimații SS P. S., cu sediul în B.
, str. D. V., bloc 1, scara A, ap. 3, județul B. -N., D. G. A F. P.
B. -N.,
cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, județul B. -N. și A.N.A.F.
,
cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5, și în consecință:
dispune radierea SS P. S., având nr. de ordine la ORC J_ și CUI 23629256;
dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. I. P. R. A.
Red/dact U.I./P.R.A./6 ex.
_
2
← Sentința civilă nr. 1137/2013. Radiere societate | Sentința civilă nr. 409/2013. Radiere societate → |
---|