Încheierea civilă nr. 942/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 942/2013
Ședința camerei de consiliu din 24 Aprilie 2013
T. format din:
PREȘEDINTE: P. | I. | |
GREFIER: G. | A. | G. |
Pe rol fiind soluționarea acțiunii comerciale formulate de reclamanta OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-
NĂSĂUD, împotriva pârâtei S. E. I. S. , având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a depus la dosar de către reclamantă, la_, o cerere de renunțare la judecarea cererii de dizolvare (f.16).
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin O. R.
C. de pe lângă T. B. -N. a chemat în judecată pe pârâta S. E. I.
S.
, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit.";a"; din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei.
În motivarea cererii, reclamantul arată că din evidențele R. comerțului, ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că pârâta nu și-a actualizat datele cu privire la sediul social al societății și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, fapt care atrage dizolvarea societății, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.";a"; din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui Național al R. C. .
Petentul mai arată că din cuprinsul art. 21 lit. a) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, sunt cunoscute de către pârâtă încă de la înființare. Cu toate acestea pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului, astfel încât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud este nevoit să solicite dizolvarea potrivit art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990.
1
Pentru termenul de judecată din 24 aprilie 2013, petenta a depus un înscris, prin care a arătat că, întrucât societatea pârâtă a depus la registrul comerțului dovada prelungirii valabilității sediului social, înregistrată la registrul comerțului în baza rezoluției directorului ORC BN sub nr. 1142 din_, înțelege să renunțe la judecată.
Având în vedere prev.art.246 C.pr.civ, instanța urmează să dea eficiență acestui act procesual de dispoziție.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul disp. art. 246 Cod procedură civilă,
Ia act de renunțarea la judecata cererii de dizolvare formulată de reclamanta
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin O. R.
C. de pe lângă T. B. - N.,
cu sediul în municipiul B., str. M. nr. 2, județul B. N., împotriva pârâtei S. E. I. S.
, cu sediul în N., Bulevardul Grănicerilor, nr. 22A, județul B. N., înmatriculată în Registrul C. sub nr. J_, CUI 15213813.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. I. G. A. G.
Red/dact:P.I./P.R.A.- _
2
← Sentința civilă nr. 2868/2013. Dizolvare societate (registrul... | Sentința civilă nr. 583/2013. Dizolvare societate (registrul... → |
---|