Sentința civilă nr. 1128/2013. Radiere societate după dizolvare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1128
Ședința camerei de consiliu din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. - judecător
GREFIER: V. G. -S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe petentul C. ul individual de insolvență B. L., cu sediul în B. M., b-dul B., nr.5/1, județul M., în calitate de lichidator al intimatei SC C. C. I. S. cu sediul în V. de Sus, str.22 D., nr.T4/4, jud. M., în contradictoriu cu intimatele SC
C. C. I. S. cu sediul în V. de Sus, str.22 D., nr.T4/4, jud. M.
,Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș cu sediul în
B. M., str. V. L., nr. 82, județul M., D. Generală a F. P. M. cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M. și A. N. de A.
F. cu sediul în B., str. Apolodor, nr. 17, sectorul 5, având ca obiect radiere.
La apelul nominal se prezintă pentru petent, practician în insolvență Kiss
M., lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură al instanței la data de_, adresă emisă de către intimata D. Generală a F.
P. M., din care rezultă că intimata SC C. C. I. S. nu figurează cu obligații fiscale restante către bugetul de stat.
Reprezentanta petentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și dovada citării prin publicitate a intimatei SC C. C. I. S. .
Instanța constată cauza lămurită, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta petentului, d-na Kiss M., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele prezentate în cuprinsul acesteia pe care le susține, în sensul radierii din registrul comerțului a societății intimate, cu plata onorariului în sumă de 1.000 lei din fondul de lichidare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele,
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de 28.0. , sub nr. de mai sus, petentul C. individual de insolvență B. L. în calitate de lichidator desemnat potrivit Legii nr. 31/1990 a solicitat radierea intimatei SC
C. C. I. S.
din registrul comerțului.
În motivarea cererii se susține că SC C. C. I. S. a fost dizolvată de drept conform art. 237, alin. 1, lit. B din Legea nr. 31/1990 prin sentința civilă nr. 3456/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ , iar prin Rezoluția O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 1490/_ la cererea DGFP M. petentul a fost numit în calitate de lichidator. Lichidatorul desemnat și-a îndeplinit sarcinile și atribuțiile stabilite prin art. 260 din Legea nr. 31/1990 modificată. A solicitat DGFP M. să comunice dacă societatea figurează cu obligații la bugetul de stat, din răspunsul primit rezultând că societatea nu figurează cu obligații fiscale.
Reprezentantul societății nu a asigurat o colaborare cu lichidatorul, pentru lichidare în temeiul Legii nr. 31/1990 modificată, nu a predat actele contabile și documentele contabile, nu a dat explicații privind cauzele pentru care societatea a fost dizolvată și nu a asigurat fonduri bănești pentru taxe la O. registrului comerțului. Nu au fost identificate elemente patrimoniale ale debitoarei și de aceea societatea nu a putut fi lichidată și radiată.
Lichidatorul nu a avut la dispoziție documentele contabile pentru a întocmi un bilanț de lichidare pe care să îl depună la O. registrului comerțului în vederea publicării acestuia.
Potrivit art. 260 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată lichidatorul este obligat să solicite radierea societății din registrul comerțului, depunerea cererii de radiere direct instanței de judecată reprezintă o judecare a acesteia cu precădere și celeritate, față de depunerea la O. registrului comerțului care ar reprezenta un formalism excesiv, OUG nr. 116/2009 nedispunând în acest sens, decât în ceea ce privește cererile care se aflau deja înregistrate și urmau să fie soluționate de judecătorul delegat.
În drept se invocă art. 260 din Legea nr. 31/1990 modificată prin OUG nr. 43/2010, art. 2 alin. 3 din OUG 116/2009 și Legea nr. 82/2001.
În probațiune s-au depus înscrisurile invocate în cuprinsul cererii.
În temeiul art. 260 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 3 din OUG nr. 116/2009 și a cererii exprese a petentului au fost citați în cauză DGFP M., ANAF B. și O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș care nu și-au exprimat poziția procesuală.
Analizând actele și probele de la dosar instanța constată următoarele: Prin Rezoluția O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul
Maramureș nr. 1490/_
s-a admis cererea DGFP M. și a fost numit în calitate de lichidator al SC C. C. I. S. petentul C.I.I. B. L.
,
dispunându-se înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului și s-a stabilit onorariul lichidatorului în cuantum de 1.000 lei.
SC C. C. I. S.
a fost dizolvată de drept conform art. 237, alin. 1, lit. B din Legea nr. 31/1990 prin sentința civilă nr. 3456/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 3420/10072010.
Societatea a intrat așadar în lichidare, procedură subsecventă dizolvării.
Anexat cererii lichidatorul a depus raportul final privind închiderea și radierea SC C. C. I. S. în cuprinsul căruia menționează că reprezentantul societății nu a colaborat, nu a predat documentele contabile și nu a asigurat fonduri.
Potrivit art. 260 alin. 4-6 din Legea nr. 31/1990 rapoartele încheiate de către lichidator, inclusiv cel încheiat la finalizarea procedurii de lichidare denumit uzual "raport final";,se depun la registrul comerțului în termenele prevăzute de art. 260 din Legea nr. 31/1990 sau cele prelungite de către tribunal prin hotărâre judecătorească în conformitate cu dispozițiile cuprinse în alin. 1 al aceluiași text de lege.
Petentul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligații instituite prin lege și nici a demersurilor pe care era obligat să le facă pentru a îndeplini procedura de lichidare, care în concepția legiuitorului desprinsă din Legea nr. 31/1990 este obligatorie, iar nu opțională, ca etapă ulterioară dizolvării.
Lichidatorul nu a sesizat tribunalul, în prealabil cererii de radiere adresată direct instanței de judecată, pentru a dispune prelungirea perioadei în care legea impune finalizarea operațiunii de lichidare.
Motivele temeinice prevăzute de art. 200 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 nu pot fi analizate întrucât exced cadrului procesual în care instanța a fost învestită exclusiv cu o cerere de radiere a societății, la finalizarea procedurii de lichidare. Prin urmare, rămân fără efect juridic motivele invocate de către lichidator cu privire la imposibilitatea de a întocmi raportul în absența documentelor contabile, care susține că nu i-au fost predate de către administratorul statutar al societății și nici cu privire la faptul că nu are posibilitatea efectivă de reconstituire a patrimoniului societății întrucât nu s-au depus bilanțuri contabile la organele fiscale și registrul comerțului.
Totodată, art. 260 alin. 4-7 din Legea nr. 31/1990 obligă lichidatorul să depună rapoartele de lichidare la registrul comerțului care are competența exclusivă de a dispune înregistrarea în registrul comerțului în conformitate cu art. 6-7 din OUG nr. 116/2009, fără ca instanța de judecată să se poată substitui acestei competențe care excede sferei atribuțiilor determinate de legiuitor în cadrul competenței generale.
Unica excepție este prevăzută de art. 7 indice 1 din OUG nr. 116/2009 în care la cererile de înregistrare în registrul comerțului se formulează cereri de intervenție, situație în care se stabilește în mod expres competența instanței de judecată.
Acest caz de excepție nu este incident în cauză.
Chiar dacă lichidatorul nu a solicitat prin cererea adresată instanței înregistrarea raportului în registrul comerțului, din cuprinsul art. 26 din Legea
nr. 31/1990 care reglementează procedura de radiere a unei societăți comerciale dizolvată rezultă că în absența depunerii rapoartelor de lichidare, radierea nu poate fi dispusă întrucât lichidarea nu s-a realizat.
Nu în ultimul rând, instanța mai reține că odată cu desemnarea petentului în calitate de lichidator, stabilirea onorariului conform art.2 din OUG nr. 116/2009 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 31/1990 și îndeplinirea formalităților de publicitate și înscriere în registrul comerțului, care au fost îndeplinite în cauză, petentul a dobândit calitatea de reprezentant al societății și răspunde în aceleași condiții ca administratorul, așa cum se prevede în art. 253 din Legea nr. 31/1990. Instanța nu poate cenzura și nici restrânge aceste prerogative pe care lega le-a conferit lichidatorului.
Totodată prin art. 260 alin. 8-10 din Legea nr.31/1990 se stabilesc în mod expres care sunt condițiile în care se poate dispune radierea unei societăți comerciale dizolvate și cine are calitate procesuală activă în cererea de radiere. Întrucât cauza cererii de radiere dedusă judecății nu se întemeiază pe finalizarea lichidării, fiind expuse motivele de fapt pentru care nu s-a putut realiza în accepțiunea petentului, radierea unei societăți fără lichidare nu poate fi dispusă decât la cererea O. ui registrului comerțului, așa cum se prevede în art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990. Pasivitatea O.R.C. - ului în a solicita radierea nu constituie un argument care să justifice admiterea cererii întrucât nu există temei legal și nici interesul lichidatorului în reglementarea situației sale, inclusiv sub aspectul plății onorariului. Cu atât mai puțin, omisiunea legiuitorului de a interveni pentru reglementarea situației într-un mod favorabil lichidatorilor desemnați potrivit Legii nr. 31/1990 nu poate fundamenta admiterea cererii și nici consacrarea prin practică judiciară a unui alt caz de
radiere distinct de cele reglementate de lege.
Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de către petentul C. ul individual de insolvență B. L., cu sediul în B. M., b-dul B., nr.5/1, județul M., în calitate de lichidator al intimatei SC C. C. I. S. cu sediul în V. de Sus, str.22 D., nr.T4/4, jud. M., în contradictoriu cu intimatele SC
C. C. I. S. cu sediul în V. de Sus, str.22 D., nr.T4/4, jud. M.
,Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș cu sediul în
B. M., str. V. L., nr. 82, județul M., D. Generală a F. P. M. cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M. și A. N. de A.
F. cu sediul în B., str. Apolodor, nr. 17, sectorul 5, Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. V. G. -S.
Red.C.G./Tred.V.G.
_ /7ex.
← Încheierea civilă nr. 3379/2013. Radiere societate după dizolvare | Sentința civilă nr. 38/2013. Radiere societate după dizolvare → |
---|