Sentința civilă nr. 4038/2013. Radiere societate după dizolvare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4038/2013

Ședința publică din 12 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. G. - judecător

G. ier: A. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei, având ca obiect radieri ca urmare a dizolvării, formulată pe petenta Societate Profesională de I. ență C. I.

S. lichidator al SC I. C. S.,

cu sediul în B. M., str. 1Mai, nr. 3, județul

M. în contradictoriu cu intimații SC I. C. S. , cu sediul în B. M., str. I.L.Caragiale, nr.9/3, județul M., O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL MARAMUREȘ, cu sediul în B. M., str. V. L., nr. 82, județul M., Direcția Generală a Finanțelor Publice M. , A. S., nr. 2A, județul M. și Agenția Națională de Administarție Fiscală, cu sediul în

B., str. A., nr. 17, sectorul 5.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent consilier juridic D. Roxana I., lipsă fiind intimatele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta petentului depune la dosar împuternicire nr. 784/_ și deviz privind onorariu și cheltuielile materiale și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petentului arată că a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice M. să-i comunice dacă societatea figurează cu obligații la bugetul de stat, dar nu a primit răspuns, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris și dispunerea radierii acesteia.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele,

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de _ , sub nr. de mai sus, petentul Societatea Profesională de I. ență C. I. S. în

calitate de lichidator desemnat potrivit Legii nr. 31/1990 a solicitat radierea intimatei SC I. C. S. din registrul comerțului.

În motivarea cererii se susține că SC I. C. S. a fost dizolvată de drept conform art. 237, alin. 1, lit. B din Legea nr. 31/1990 prin sentința civilă a Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ , iar prin încheierea nr.5451/_ petentul a fost numit în calitate de lichidator. Lichidatorul desemnat și-a îndeplinit sarcinile și atribuțiile stabilite prin art. 260 din Legea nr. 31/1990 modificată. A solicitat D. M. să comunice dacă societatea figurează cu obligații la bugetul de stat, din răspunsul primit rezultând că societatea nu figurează cu obligații fiscale.

Reprezentantul societății nu a asigurat o colaborare cu lichidatorul, pentru lichidare în temeiul Legii nr. 31/1990 modificată, nu a predat actele contabile și documentele contabile, nu a dat explicații privind cauzele pentru care societatea a fost dizolvată și nu a asigurat fonduri bănești pentru taxe la O. registrului comerțului. Nu au fost identificate elemente patrimoniale ale debitoarei și de aceea societatea nu a putut fi lichidată și radiată.

Lichidatorul nu a avut la dispoziție documentele contabile pentru a întocmi un bilanț de lichidare pe care să îl depună la O. registrului comerțului în vederea publicării acestuia.

Potrivit art. 260 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată lichidatorul este obligat să solicite radierea societății din registrul comerțului, depunerea cererii de radiere direct instanței de judecată reprezintă o judecare a acesteia cu precădere și celeritate, față de depunerea la O. registrului comerțului care ar reprezenta un formalism excesiv, OUG nr. 116/2009 nedispunând în acest sens, decât în ceea ce privește cererile care se aflau deja înregistrate și urmau să fie soluționate de judecătorul delegat.

În drept se invocă art. 260 din Legea nr. 31/1990 modificată prin OUG nr. 43/2010, art. 3 alin. 3 din OUG 116/2009.

În probațiune s-au depus înscrisurile invocate în cuprinsul cererii.

În temeiul art. 260 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 3 din OUG nr. 116/2009 și a cererii expre sentința civilă pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a petentului au fost citați în cauză A. B. și O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș care nu și-au exprimat poziția procesuală.

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M. a depus întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii cererii de radiere.

Analizând actele și probele de la dosar instanța constată următoarele: Prin Rezoluția O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul

Maramureș nr. 5451/_

s-a admis cererea D. M. și a fost numit în calitate de lichidator al SC I. C. S. petenta Societatea Profesională de I. ență C. I. S.

dispunându-se înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului.

SC I. C. S.

a fost dizolvată de drept conform art. 237, alin. 1, lit. B din Legea nr. 31/1990 prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

Societatea a intrat așadar în lichidare, procedură subsecventă dizolvării.

Anexat cererii lichidatorul a depus raportul final privind închiderea și radierea SC I. C. S. în cuprinsul căruia menționează că reprezentantul societății nu a colaborat, nu a predat documentele contabile și nu a asigurat fonduri.

Potrivit art. 260 alin. 4-6 din Legea nr. 31/1990 rapoartele încheiate de către lichidator, inclusiv cel încheiat la finalizarea procedurii de lichidare denumit uzual "raport final";,se depun la registrul comerțului în termenele prevăzute de art. 260 din Legea nr. 31/1990 sau cele prelungite de către tribunal prin hotărâre judecătorească în conformitate cu dispozițiile cuprinse în alin. 1 al aceluiași text de lege.

Petentul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligații instituite prin lege și nici a demersurilor pe care era obligat să le facă pentru a îndeplini procedura de lichidare, care în concepția legiuitorului desprinsă din Legea nr. 31/1990 este obligatorie, iar nu opțională, ca etapă ulterioară dizolvării.

Lichidatorul nu a sesizat tribunalul, în prealabil cererii de radiere adresată direct instanței de judecată, pentru a dispune prelungirea perioadei în care legea impune finalizarea operațiunii de lichidare.

Motivele temeinice prevăzute de art. 200 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 nu pot fi analizate întrucât exced cadrului procesual în care instanța a fost învestită exclusiv cu o cerere de radiere a societății, la finalizarea procedurii de lichidare. Prin urmare, rămân fără efect juridic motivele invocate de către lichidator cu privire la imposibilitatea de a întocmi raportul în absența documentelor contabile, care susține că nu i-au fost predate de către administratorul statutar al societății și nici cu privire la faptul că nu are posibilitatea efectivă de reconstituire a patrimoniului societății întrucât nu s-au depus bilanțuri contabile la organele fiscale și registrul comerțului.

Totodată, art. 260 alin. 4-7 din Legea nr. 31/1990 obligă lichidatorul să depună rapoartele de lichidare la registrul comerțului care are competența exclusivă de a dispune înregistrarea în registrul comerțului în conformitate cu art. 6-7 din OUG nr. 116/2009, fără ca instanța de judecată să se poată substitui acestei competențe care excede sferei atribuțiilor determinate de legiuitor în cadrul competenței generale.

Unica excepție este prevăzută de art. 7 indice 1 din OUG nr. 116/2009 în care la cererile de înregistrare în registrul comerțului se formulează cereri de intervenție, situație în care se stabilește în mod expres competența instanței de judecată.

Acest caz de excepție nu este incident în cauză.

Chiar dacă lichidatorul nu a solicitat prin cererea adresată instanței înregistrarea raportului în registrul comerțului, din cuprinsul art. 26 din Legea

nr. 31/1990 care reglementează procedura de radiere a unei societăți comerciale dizolvată rezultă că în absența depunerii rapoartelor de lichidare, radierea nu poate fi dispusă întrucât lichidarea nu s-a realizat.

Nu în ultimul rând, instanța mai reține că odată cu desemnarea petentului în calitate de lichidator, stabilirea onorariului conform art.2 din OUG nr. 116/2009 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 31/1990 și îndeplinirea formalităților de publicitate și înscriere în registrul comerțului, care au fost îndeplinite în cauză, petentul a dobândit calitatea de reprezentant al societății și răspunde în aceleași condiții ca administratorul, așa cum se prevede în art. 253 din Legea nr. 31/1990. Instanța nu poate cenzura și nici restrânge aceste prerogative pe care lega le-a conferit lichidatorului.

Totodată prin art. 260 alin. 8-10 din Legea nr.31/1990 se stabilesc în mod expres care sunt condițiile în care se poate dispune radierea unei societăți comerciale dizolvate și cine are calitate procesuală activă în cererea de radiere.

Potrivit art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990, persoana juridică dizolvată în condițiile acestei legi intră în lichidare potrivit prevederilor Legii nr.31/1990, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare.

Primul act al lichidării îl constituie numirea lichidatorului în condițiile art. 237 alin.7 si 8 din Legea nr. 31/1990, după care acesta este obligat să facă operațiunile de lichidare astfel cum sunt reglementate în titlul VII din Legea nr. 31/1990

Potrivit art. 260 alin.8 din Legea nr. 31/1990, în termen de 15 zile de la "terminarea lichidării", lichidatorul trebuie să ceară radierea societății lichidate din registrul comerțului, sub sancțiunea plății unei amenzi. Conform alineatului 10 din același articol, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.43/2010, radierea se poate dispune din oficiu, fără a se fi terminat operațiunile de lichidare în termenul legal, numai la cererea O. ui Național al

R. C., după 3 luni de la expirarea termenului de lichidare.

Ca urmare, lichidatorul nu poate cere radierea decât dacă a terminat operațiunile de lichidare și a fost descărcat.

Potrivit art.263 din Legea nr. 31/1990, ultimul act de lichidare este situația financiară finală aprobată, la societățile cu răspundere limitată și la cele în nume colectiv, iar potrivit art. 268 din același act normativ ultimul act de lichidare este situația financiară finală plus raportul cenzorilor sau al auditorilor, aprobate, la societățile pe acțiuni.

Aprobarea situației financiare presupune înregistrarea la ORC si publicarea acesteia pe pagina de internet a oficiului și expirarea termenului de opoziție pentru asociați/acționari sau respingerea opoziției. Numai situația financiară aprobată liberează pe lichidator potrivit art. 263 alin.4 si art. 269 alin.1 din Legea nr.31/1990.

Cât timp nu a terminat operațiunile de lichidare, în sensul ca nu a întocmit situația financiară finală și nu a efectuat operațiunile pentru ca aceasta

să se considere aprobată, deci implicit nu a fost liberat, lichidatorul nu poate cere radierea societății.

Chiar daca societatea, prin administratorii săi, nu a prezentat documentele contabile care să stea la baza întocmirii situației financiare finale, lichidatorul are obligația să întocmească această situație pe baza ultimului bilanț publicat și să efectueze operațiunile de aprobare a acesteia, la baza acestei situații stând rapoartele semestriale la care se refera art. 260 alin. 5 si 6 din Legea nr.31/1990, în care se explica demersurile făcute pentru lichidare și imposibilitatea procurării documentelor.

Din examinarea de ansamblu a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, se reține că instanța nu are nici o competență în aprobarea vreunui raport de lichidare. Cererea lichidatorului de radiere mai înainte de terminarea operațiunilor de lichidare apare, astfel, ca o cerere prematura de radiere.

Întrucât cauza cererii de radiere dedusă judecății nu se întemeiază pe finalizarea lichidării, fiind expuse motivele de fapt pentru care nu s-a putut realiza în accepțiunea petentului, radierea unei societăți fără lichidare nu poate fi dispusă decât la cererea O. ui registrului comerțului, așa cum se prevede în art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990. Pasivitatea O.R.C. - ului în a solicita radierea nu constituie un argument care să justifice admiterea cererii întrucât nu există temei legal și nici interesul lichidatorului în reglementarea situației sale, inclusiv sub aspectul plății onorariului. Cu atât mai puțin, omisiunea legiuitorului de a interveni pentru reglementarea situației într-un mod favorabil lichidatorilor desemnați potrivit Legii nr. 31/1990 nu poate fundamenta admiterea cererii și nici consacrarea prin practică judiciară a unui alt caz de radiere distinct de cele reglementate de lege.

Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

DECIDE:

Respinge cererea formulată de către petentul Societatea Profesională de

I. ență C. I. S. cu sediul în B. M., str. 1 Mai, nr. 3, jud. M., în calitate de lichidator al intimatei SC I. C. S. cu sediul în B. M., str. I.L. Caragiale nr. 9/3, jud. M., în contradictoriu cu intimatele Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș cu sediul în B. M., str. V. L., nr. 82, Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în

B. M. , A. S., nr. 2A și Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi, 12 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. A. O.

Red. C.G./ 17 Iunie 2013

Tred. A.O. / 17 Iunie 2013 - 7ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4038/2013. Radiere societate după dizolvare