Sentința civilă nr. 495/2013. Radiere societate după dizolvare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 495
Ședința publică din_ Completul constituit din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător
G. ier: R. J.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect Radieri ca urmare a dizolvării formulată de petentul C. I. DE I. M. R., cu sediul în B. M., str. George C. nr.32/19 - în calitate de lichidator al SC T. S., în contradictoriu cu pârâta SC T. S. cu sediul în sat M., com.M., nr.963C, județul M. și intimații D.G.F.P. M. , cu sediul în B. M., A.
S., nr. 2A, județul M. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, cu sediul în B. M., str. V. L.
, nr.82, județul M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru lichidator se prezintă consilier juridic Iulia Abrihan, lipsă fiind pârâta și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Reprezentanta lichidatorului, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată cu consecința radierii societății din Registrul C., înregistrarea în Registrul C. a mențiunii de radiere precum și plata onorariului și a cheltuielilor materiale, din fondul de lichidare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petentul C. I. DE I.
M. R.,
cu sediul în B. M., str. George C. nr.32/19 - în calitate de lichidator al SC T. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T. S. și intimații DGFP M. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, radierea societății.
În motivarea cererii petentul, a arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr. 2960/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus dizolvarea societății SC T. S. potrivit dispozițiilor art. 237, alin. (1), lit. b) din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.
Prin rezoluția nr. 2133/_ s- a admis cererea de înscriere de mențiuni formulată de către D. G. a F. P. M. și, pe cale de consecință, a fost desemnat lichidator C. I. de I. M. R. .
La data de_, lichidatorul a procedat la notificarea D.G.F.P. M.
, Inspectoratul Teritorial de Muncă M., E-On Gaz R. ia S.A. și Electrica Transilvania Nord S.A. și Primăria M. în vederea înștiințării subscrisei cu privire la eventualele debite pe care le-ar SC T. S. de achitat către aceștia. Urmare a acestor notificări, D. G. a F. P. M. a transmis subscrisei o adresă potrivit căreia societatea sus menționată nu figurează cu debite de achitat.
Totodată, lichidatorul a procedat la notificarea societății debitoare în vederea prezentării evidenței contabile și a eventualelor bunuri ale acesteia, însă subscrisa-reclamantă nu a reușit să intre în posesia acestora. Conform extrasului obținut de pe www.mfinante.ro, societatea debitoare nu a înregistrat bilanțuri contabile.
Finalizarea procedurii și radierea societății prin oficiul registrului comerțului în temeiul legii 31/1990 modificată, nu a fost posibilă din urmatoarele motive :
Reprezentantul societății nu a asigurat o colaborare cu lichidatorul pentru efectuarea lichidării. Nu a predat actele și registrele contabile, nu a prezentat explicații privind cauzele dizolvării și situația patrimonială actuală. In lipsa actelor și documentelor societății lichidatorul nu a avut posibilitatea să întocmesca și să depună la registru comerțului în termenul prevazut la art.260 din Legea 31/1990, raportul privind situația economică a societății. Societatea nu apare cu nici un bilanț contabil publicat pe site-ul oficial al Ministerului F.
P. .
In lipsa actelor contabile lichidatorul nu a avut posibilitatea de a întocmi un bilanț de lichidare pe care să îl depuna la ORC în vederea publicării acestuia.
Reprezentantul societății nu au asigurat fonduri bănești pentru plata taxelor percepute la ONRC.
Intrucat lichidatorul a intreprins toate măsurile prevăzute de lege iar procedura de lichidare nu poate fi finalizată prin oficiul registrului comerțului, singura soluție în aceasta situatie, este intervenția instanței de judecată pentru a dispune, în temeiul prevederilor art. 260 din Legea 31/1990 radierea societății.
Pentru considerentele arătate, lichidatorul a solicitat admiterea prezentei cereri și dispunerea radierii SC T. S., din Registrul C., precum și plata onorariului remunerației în sumă de 1.000 lei +T.V.A. din fondul de lichidare UNPIR, la care se adaugă cheltuielile materiale în cuantum de 17,5 lei (conform devizului atașat prezentei cereri) și descarcarea de orice indatoriri sau responsabilități a lichidatorului precum și decontarea remunerației în sumă de 1.000 lei +T.V.A. din fondul de lichidare UNPIR, la care se adaugă cheltuielile materiale în cuantum de 17,5 lei (conform devizului atașat prezentei cereri) și descarcarea de orice indatoriri sau responsabilități a lichidatorului.
În drept s-au invocat disp. art. 260 din Legea nr. 31/1990, modificată prin OUG nr. 43/2010, art. 3 alin. (3) din OUG 116/2009.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru judiciar de 8 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
In probațiune, s-au anexat copii după: - istoricul societății SC T. S., eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș; - rezoluția pronunțată de către judecătorul delegat al O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș; - extras de pe noul portal.just.ro cu privire la dosarul cu nr._ având ca obiect dizolvarea societății SC T. S. .; - extras de pe site-ul Ministerului F. P. cu privire la SC T. S. .; - notificări, borderou de recomandate;- situația creanțelor bugetare ale SC T.
S. . transmisă de către D.G.F.P. M. ;- copie sentință civilă nr.318/_ pronunțată în dosarul nr._ ; copie raport nr. 6051/_ .
La data de_, intimata D.G.F.P. M. a arătat că nu se opune cererii de radiere a debitoarei, întrucât societatea nu figurează cu creanțe fiscale restante către bugetul de stat.
Analizând actele și lucrările dosarului, T. reține următoarele:
Societatea a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 2960/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus dizolvarea societății SC T. S. potrivit dispozițiilor art. 237, alin. (1), lit. b) din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.
Prin încheierea nr. 2133/_ s-a admis cererea de înscriere de mențiuni formulată de către D. G. a F. P. M. și, pe cale de consecință, a fost desemnat lichidator C. I. de I. M. R. .
Societatea petentă nu are datorii la bugetul de stat așa cum rezultă din adresa emisă de organul fiscal (f.19), iar creditorii societății nu sunt cunoscuți.
Având în vedere că scopul operațiunilor de lichidare este achitarea datoriilor societății, T. apreciază că în mod practic procedura lichidării societății comerciale este încheiată.
Așa fiind, în temeiul art. 260 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 T. va admite cererea de radiere a societății, urmând a se dispune și îndeplinirea formalităților de publicitate ocazionate de radiere.
În temeiul art. 21din OUG nr.116 /2009 T. va dispune plata din
fondul de lichidare UNPIR în favoarea lichidatorului
C. I. DE I.
M. R. , a sumei de 1.000 lei + T.V.A onorariu, la care se adaugă cheltuieli materiale în cuantum de 17,5 lei, cu titlu de cheltuieli efectuate în legătură cu lichidarea societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul C. I. DE I. M. R.
,
cu sediul în B. M., str. George C. nr.32/19 - în calitate de lichidator al SC T. S.
, în contradictoriu cu pârâta SC T. S.
cu sediul în sat M., com.M., nr.963C, județul M. și intimații D.G.F.P. M.
, cu sediul în B.
M., A. S., nr. 2A, județul M. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, cu sediul în
B. M., str. V. L., nr. 82, județul M. și în consecință:
Dispune radierea SC T. S. cu sediul în sat M., com.M., nr.963C, județul M., nr.de înregistrare la Registrul C. J_ , CUI 16190629. Hotărârea judecătorească de radiere se comunică societății la sediul social, Agenției Naționale de A. F. și direcției generale a finanțelor județene și oficiului registrului comerțului unde este înregistrată, se înregistrează în registrul comerțului și se afișează pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și la sediul oficiului comerțului de pe lângă
tribunalul în a | cărui | circumscripție | s-a aflat sediul social al societății - |
Registrul C. | M. | . |
Dispune plata din fondul de lichidare UNPIR în favoarea
lichidatorului C. I. DE I. M. R., a sumei de 1.000 lei +
T.V.A onorariu, la care se adaugă cheltuieli materiale în cuantum de 17,5 lei, cu titlu de cheltuieli efectuate în legătură cu lichidarea societății.
Executorie.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
N. B. Red.B.N./Tehnored.J.R. | R. | J. |
_ /6 ex.
← Decizia civilă nr. 4504/2013. Radiere societate după dizolvare | Sentința civilă nr. 3827/2013. Radiere societate după dizolvare → |
---|