Sentința civilă nr. 502/2013. Radiere societate după dizolvare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 502

Ședința publică din_ Completul constituit din:

PREȘEDINTE: N. B. -judecător

G. ier: R. J.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect Radieri ca urmare a dizolvării formulată de petenta C. I. S. cu sediul în B. M., str.1 Mai nr.3, județul M. - în calitate de lichidator al SC M. S. , în contradictoriu cu pârâta SC M. S. , cu sediul în B. M., Bd.R. nr.32/33, județul M. și intimații D.G.F.P. M. , cu sediul în B. M., A.

S., nr. 2A, județul M. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, cu sediul în B. M., str. V. L.

, nr.82, județul M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică pentru lichidator se prezintă consilier juridic D. Roxana I., lipsă fiind pârâta și intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Reprezentanta lichidatorului, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată cu consecința radierii societății din Registrul C., înregistrarea în Registrul C. a mențiunii de radiere precum și plata onorariului și a cheltuielilor materiale, din fondul de lichidare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petentul C. I. S. cu sediul în B. M., str.1 Mai nr.3, județul M. - în calitate de lichidator al SC

M. S.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M. S.

și intimații DGFP M. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, radierea societății.

În motivarea cererii petentul, a arătat că, societatea a fost dizolvată de drept in temeiul art. 237 alin.1 lit b) din Legea nr. 31/1990 modificată, prin sentința civilă a T. ui M., pronunțată în dosar nr._ rămasa irevocabilă prin nerecurare. D. G. a F. P. M. a formulat

cerere si propunere de numire a lichidatorului, cerere admisă de O. R.

C., în baza careia a fost numit in calitate de lichidator societatea profesionala C. I. S. .

Lichidatorul desemnat a întreprins următoarele masuri pentru lichidarea societății: a transmis notificare catre societate pentru prezentarea de catre administratori a actelor si registrelor societatii si pentru stabilirea impreuna cu acestia a situatiei exacte a activului si pasivului a societatii la data intrarii in lichidare. Notificarea nu a fost primita la sediul societatii, plicul s-a intors cu mentiunea postei expirat termen de pastrare; a solicitat ITM M. să comunice dacă societatea figureaza cu obligații fata de aceasta institutie. Din răspunsul primit nr. 8906/_, rezultă că societatea este in baza de date; a solicitat municipiului B. M. D. de Venituri sa comunice daca societatea figureaza cu bunuri impozabile si cu datorii in evidentele aceastei institutii. Din răspunsul primit nr. 12373/_, rezultă că societatea nu figurează cu bunuri impozabile in evidentele fiscale; a solicitat Directiei Generale a F. P.

M. să comunice dacă societatea figureaza cu obligații la bugetul de stat. Din răspunsul primit nr. 40167/_, rezultă că societatea nu figurează cu obligatii fiscale.

Finalizarea procedurii si radierea societatii prin oficiul registrului comertului in temeiul legii 31/1990 modificata, nu a fost posibila din urmatoarele motive :

Reprezentantul societății nu a asigurat o colaborare cu lichidatorul pentru efectuarea lichidarii. Nu a predat actele si registrele contabile, nu a prezentat explicatii privind cauzele dizolvarii si situatia patrimoniala actuala. In lipsa actelor si documentelor societatii lichidatorul nu a avut posibilitatea sa intocmesca si sa depuna la registru comertului in termenul prevazut la art.260 din Legea 31/1990, raportul privind situatia economica a societatii. Societatea nu apare cu nici un bilant contabil publicat pe site MF.

In lipsa actelor contabile lichidatorul nu a avut posibilitatea de a intocmi un bilant de lichidare pe care să il depuna la ORC in vederea publicării acestuia.

Reprezentantii societatii nu au asigurat fonduri banești pentru plata taxelor percepute la ONRC.

S-a arătat că a fost numit in calitate de lichidator la cererea Directiei F.

P. care se constata ca nu avea calitatea de creditor al societatii cata vreme societatea nu are datorii la bugetul de stat. In conditiile in care nu era numit lichidator, cel mai probabil societatea era deja radiata, din oficiu, in temeiul altor dispozitii ale Legii 31/1990.

Intrucat lichidatorul a intreprins toate masurile prevazute de lege iar proedura de lichidare nu poate fi finalizata prin oficiul registrului comertului, singura solutie in aceasta situatie, este interventia instantei de judecata pentru a dispune, in temeiul prevederilor art. 260 alin 8 din Legea 31/1990 radierea societatii.

Pentru considerentele arătate, lichidatorul judiciar a solicitat T. ui

M., instanta care a pronunțat sentința civilă de dizolvare, admiterea prezentei cereri si dispunerea radierii SC M. S., J_, din Registrul C. precum și aprobarea decontării remunerației în sumă de 1.000 lei din fondul de lichidare UNPIR, la care se adaugă cheltuielile materiale în cuantum de 44 lei, și descărcarea de orice îndatoriri sau responsabilități a lichidatorului.

În drept, s-au invocat disp.art. 260 din Legea nr. 31/1990, modificata prin OUG nr. 43/2010, art. 3 alin. 3 din OUG 116/2009.

În probațiune s-au depus în xerocopie: Incheierea privind numirea lichidatorului; Adresa-raspuns ANAF; Adresa-rapuns municipiul B. M. și Raportul lichidatorului.

La data de_, intimata D.G.F.P. M. a arătat că nu se opune cererii de radiere a debitoarei, întrucât societatea nu figurează cu creanțe fiscale restante către bugetul de stat.

Analizând actele și lucrările dosarului, T. reține următoarele:

Prin sentința pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus dizolvarea societății SC M. S. potrivit dispozițiilor art. 237, alin. (1), lit. b) din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

Prin încheierea nr. 3378/_ s-a admis cererea de înscriere de mențiuni formulată de către D. G. a F. P. M. și, pe cale de consecință, a fost desemnat lichidator C. I. S. cu sediul în B. M., str.1 Mai nr.3, județul M. .

Societatea petentă nu are datorii la bugetul de stat așa cum rezultă din adresa emisă de organul fiscal (f.19), iar creditorii societății nu sunt cunoscuți.

Având în vedere că scopul operațiunilor de lichidare este achitarea datoriilor societății, T. apreciază că în mod practic procedura lichidării societății comerciale este încheiată.

Așa fiind, în temeiul art. 260 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 T. va admite cererea de radiere a societății, urmând a se dispune și îndeplinirea formalităților de publicitate ocazionate de radiere.

În temeiul art. 21din OUG nr.116 /2009 T. va dispune plata din

fondul de lichidare UNPIR în favoarea lichidatorului C. I. S.

B. M.

, a sumei de 1.000 lei onorariu, la care se adaugă cheltuieli materiale în cuantum de 44 lei, cu titlu de cheltuieli efectuate în legătură cu lichidarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta C. I. S. cu sediul în B. M., str.1 Mai nr.3, județul M. - în calitate de lichidator al SC M. S. , în contradictoriu cu pârâta SC M. S. , cu sediul în B. M., Bd.R. nr.32/33, județul M. și intimații D.G.F.P. M. , cu sediul în B. M., A.

S., nr. 2A, județul M. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, cu sediul în B. M., str. V. L.

, nr. 82, județul M. și în consecință:

Dispune radierea SC M. S. , cu sediul în B. M., Bd.R. nr.32/33, județul M., nr.de înregistrare la Registrul C. J_ , CUI 13801108.

Hotărârea judecătorească de radiere se comunică societății la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcției generale a finanțelor județene și oficiului registrului comerțului unde este înregistrată, se înregistrează în registrul comerțului și se afișează pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și la sediul oficiului comerțului de pe lângă

tribunalul în a

cărui

circumscripție s-a

aflat sediul social al societății -

Registrul C.

M.

.

Dispune plata din fondul de lichidare UNPIR în favoarea

lichidatorului C. I. S., a sumei de 1.000 lei onorariu, la care se adaugă cheltuieli materiale în cuantum de 44 lei, cu titlu de cheltuieli efectuate în legătură cu lichidarea societății.

Executorie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

N. B.

Red.B.N./Tehnored.J.R.

R.

J.

_ /6 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 502/2013. Radiere societate după dizolvare