Sentința civilă nr. 6788/2013. Radiere societate după dizolvare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.6788
Ședința camerei de consiliu din 26 noiembrie 2013
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș cu sediul în B. M., str.V.L. nr.82, în contradictoriu cu intimatele SC M. H. S. cu sediul în B. M., str.M. C., nr.42, Agenția N. ă de Administrare Fiscală cu sediul în B., str. A. nr. 17 și
A. J. a F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A. La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T. procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 modificată și republicată este competent general, material și teritorial în a soluționat prezenta cauză și reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra cererii de față,
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M. H.
S. ca prin hotărârea pronunțată să se dispună radierea SC M. H. S., înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor de radiere a SC M. H. S.
, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii judecătorești, în condițiile prevăzute de lege.
În motivarea acțiunii se arată că prin sentința civilă nr.440/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a dispus dizolvarea societății pentru nedepunerea bilanțului anual.
Se arată că de la data constatării dizolvării de drept începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată din registrul comerțului, din oficiu, în baza unei sentințe judecătorești.
S-a menționat că în raport de datele și documentele existente la registrul comerțului pârâta se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.
În drept s-au invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, ale art. art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului.
În probațiune s-a depus Furnizarea de informații din registrul comerțului cu privire la starea la zi a SC M. H. S. .
Examinând cererea, instanța reține următoarele:
Pârâta a fost dizolvată de drept prin sentința civilă nr.440/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a dispus dizolvarea societății pentru nedepunerea bilanțului anual.
În conformitate cu prevederile art.237 (8) "Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea O. ui N. al R. C., cu citarea părților, conform dreptului comun.
(9) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției N. e de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului
B., pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a O. ui N. al R. C. și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul. ";
Procedura prevăzută de art. 3 din O.U.G. nr. 116/2009 se aplică în mod corespunzător.
Raportat la dispozițiile legale sus menționate, în baza dispozițiilor 237 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea va fi admisă, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B., B-dul Unirii, nr. 74, sector 3, prin Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș,
cu sediul în B.
M., str. V. L. nr.82, județul M., în contradictoriu cu pârâta SC M.
H. S.
cu sediul în B. M., str.M. C., nr.42,, Agenția N. ă de Administrare Fiscală
cu sediul în B., str. A. nr. 17 și A. J. a
F. P. M.
cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A și în consecință:
Dispune radierea SC M. H. S.
cu sediul în B. M., str.M. C., nr.42, înregistrată la registrul C. sub nr. J_ .
Dispune înregistrarea în registrul C. a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii.
Prezenta se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției N. e de Administrare Fiscală, Direcției Generale Regionale a F. P. C. Napoca prin A. J. a F. P. M., O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, se înregistrează în registrul comerțului și se afișează pe pagina de Internet a O. ui N. a R. C. și la sediul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș - Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte G. ier
S. O. A. H.
Red. S.O./Tehnored.A.H./_ . 6 ex.
← Sentința civilă nr. 2049/2013. Radiere societate după dizolvare | Decizia civilă nr. 5887/2013. Radiere societate după dizolvare → |
---|