Sentința civilă nr. 6805/2013. Radiere societate după dizolvare

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6805

Ședința Camerei de consiliu din 27 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.

O.

- judecător

GREFIER: M.

N.

D.

S-a luat în examinare soluționarea cererii formulată de către petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B., bd. Unirii, nr. 74, sector 3, prin Doru-Alexandru Lazăr, director al O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul procesual ales în B. M., str. V.

L. nr.82, jud. M., cu sediul procesual ales în B. M., str. V. L. nr.82, jud. M., pentru radierea SC Z. S. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 din NCPC constată că din punct de vedere general, material și teritorial este competentă să soluționeze prezenta cauză, iar potrivit art.238 din NCPC constată că prezenta cauză se poate soluționa azi.

Având în vedere că reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de _ , sub numărul de mai sus, petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat radierea Societății Comerciale Z. S. .

Cererea a mai fost argumentată cu aceea că societatea este dizolvată prin sentința civilă nr. 1134 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr. _ , devenită irevocabilă prin nerecurare urmare nedepunerii situațiilor

financiare aferente anului 2007 și 2008, conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 3/1990.

Nu au fost depuse acte în probațiune.

În drept a invocat dispozițiile art. 237 alin. 8 și 9 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 3 alin. 3 din OUG nr. 116/2009. codul de procedură civilă și Legea nr. 26/1990.

Intimata A. N. de A. F. prin D. G. R. a F.

P. C. -N., prin întâmpinare, a comunicat că nu se opune admiterii cererii de radiere întrucât societatea nu figurează cu obligații fiscale neachitate.

Examinând cererea prin prisma celor invocate, de petent, din coroborarea probelor depuse la dosar și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1134 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr. _ , devenită irevocabilă prin nerecurare urmare nedepunerii situațiilor financiare aferente anului 2007 și 2008, conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 3/1990.

Potrivit dispozițiilor art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu o cerere de numire a unui lichidator, persoana juridică se radiază din oficiu, la cererea

O. ui N. al R. C. .

Având în vedere cele de mai sus, precum și împrejurarea că A. N. de A. F. prin D. G. R. a F. P. C. -N. a

comunicat faptul că societatea nu figurează cu obligații fiscale restante către bugetul de stat, tribunalul constată că în cauză sunt întrunite cerințele cuprinse în art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009, raportat la cele ale art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată și modificată, texte de lege în temeiul cărora va admite cererea, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B. prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul procesual ales în B. M., str. V. L. nr. 82, în contradictoriu cu SC Z. S., cu sediul în B. M., bd. B., nr. 26C/17, județul M., A. N. de A. F. cu sediul în B., str.

A. nr. 17 și D. G. R. a F. P. C. -N., cu sediul în C. -N.

, P-ța A. I., nr. 19, jud. C. și, în consecință:

Dispune radierea SC Z. S. înregistrată la registrul comerțului sub numărul J_ .

Dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii.

Prezenta se publică pe pagina de internet a O. ui N. al R. C. și la sediul O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care va fi înregistrat la sediul T. ui M., Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. O.

M.

N. D.

Red.O.S./T.red. M.N.D.

_ /6 ex.

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

Hotărăște

27 noiembrie 2013

Admite cererea formulată de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B. prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul procesual ales în B. M., str. V. L. nr. 82, în contradictoriu cu SC Z. S., cu sediul în B. M., bd. B., nr. 26C/17, județul M., A. N. de A. F. cu sediul în B., str.

A. nr. 17 și D. G. R. a F. P. C. -N., cu sediul în C. -N.

, P-ța A. I., nr. 19, jud. C. și, în consecință:

Dispune radierea SC Z. S. înregistrată la registrul comerțului sub numărul J_ .

Dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii.

Prezenta se publică pe pagina de internet a O. ui N. al R. C. și la sediul O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care va fi înregistrat la sediul T. ui M., Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6805/2013. Radiere societate după dizolvare