Sentința civilă nr. 7450/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7450

Ședința publică din 20 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE N. B.

G. ier M. -O. O.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București prin O. R. de pe lângă Tribunalul Maramureș cu sediul în B. M., str. V. L. nr.82 în contradictoriu cu pârâtele SC T. -C. S.R.L., cu sediul în B. M., str.George C., nr.31, județul M., înregistrată la Registrul C. sub nr. J_ și A. J. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S.

, nr.2A, având ca obiect dizolvare societate .

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.

T.

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată sub nr._, petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat dizolvarea Societății Comerciale SC T. -

C. S.R.L.

În motivarea cererii s-a susținut că societatea pârâtă nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social.

În probațiune s-a depus starea la zi a firmei.

În drept a invocat dispozițiile art. 112 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 237 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Cererea este scutită de taxă de timbru în condițiile art. 172din Legea nr.

146/1997.

Examinând cererea prin prisma celor invocate de petent, din coroborarea probelor depuse la dosar și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 237 al. 1 din c din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, la cererea oricărei persoane interesate precum și a O. ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social.

Având în vedere normele imperative enunțate instanța constată că cererea formulată de petent este întemeiată și va fi admisă în baza art. 237 al. 3 din aceeași lege raportat la art. 21 lit. a și art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, modificată și completată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea

formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș

, cu sediul în B. M., str. V. L. nr. 82, județul M., în contradictoriu cu pârâtele SC T. -C. S.R.L.

, cu sediul în B. M., str.George C., nr.31, județul M., înregistrată la Registrul C. sub nr. J_

și A. J. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S.

, nr.2A, și în consecință :

DISPUNE dizolvarea SC T. -C. S.R.L..

Prezenta se comunică cu părțile, Administrației Județene a F. P.

M. și se publică în Monitorul Oficial al României partea aIV-a.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la sediul T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

N. B.

M.

-O. O.

Red. N.B./Tehnored. O.M.O. -_ 5 ex.

Dosar nr._

HOTĂRĂȘTE:

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7450/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)