Sentința civilă nr. 952/2013. Radiere societate
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 952/2013
Ședința camerei de consiliu de la 24 Aprilie 2013
T. format din:
PREȘEDINTE: P. | I. | |
GREFIER: G. | A. | G. |
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul O. R. C. DE PE L. T. B. -N. împotriva pârâtei S. T. T. S. B., în contradictoriu cu intimații D. B. N. și A., având ca obiect radiere.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, precum și că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Constată că :
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub numărul de mai sus reclamantul O.
R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud,
a solicitat a se dispune radierea pârâtei S. T. T. S., având număr de ordine la O.R.C. J_ și C.U.I.24225108 precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
În motivarea cererii s-a arătat că în urma verificărilor datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud privind persoanele juridice s-a constatat, rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr. l925 din 25.ll.2010 pronunțată în dosar nr. 7547/112/20l0, dizolvarea de drept a S. T. T. S. ca urmare a bilanțului anual nedepus la Registrul comerțului pe anul 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990.
De asemenea în temeiul prevederilor art. 237 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, petenta a solicitat a se dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a intimatei, comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței ce se va pronunța, în condițiile prevăzute de lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin sentința comercială nr.l925 din 25.ll.2010 pronunțată de T. B. -N. în dos. nr._, s-a dispus dizolvarea S. T. T. S., în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. l lit. b din L. 31/1990, la solicitarea O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. și cum nu a fost efectuată o solicitare pentru numirea unui lichidator în termenul prev. de art. 237 alin.8 din lege, cererea urmează să fie admisă ca fiind întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 237 alin.9 din același act normativ.
2
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E
Admite ca întemeiată cererea formulată de reclamantul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud cu sediul în municipiul B., str. M., nr. 2, jud. B.
-N. în contradictoriu cu pârâta S. T. T. S. , cu sediul în B., str.P. nr. l2, jud.
-N. precum și cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. , cu sediul în B., str.l D. nr. 6-8, jud.B. -N. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B., str. Apolodor, nr.l7, sector 5, și în consecință:
dispune radierea S. T. T. S., având număr de ordine la O.R.C. J_ și C.U.I.24225108 ;
dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
P. I. | G. | A. | G. |
Red/dact PI/CR/4 ex.
← Sentința civilă nr. 2979/2013. Radiere societate | Sentința civilă nr. 1413/2013. Radiere societate → |
---|