Decizia civilă nr. 11122/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a4
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11122/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A. Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de I. B. G. și debitoarea SC G. R. SS B. împotriva sentinței civile nr. 1242 di data de_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimații SC G. R. SS B. PRIN LICHIDATOR J.
I. I. având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată intrarea în faliment.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
La data de_ se înregistrează din partea numitului Dan Florin Uscoiu - un script.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea recurentei - debitoare-completare a motivelor de recurs.
La data de_ se înregistrează din partea recurentei, I. B. G.
- completare a motivelor de recurs.
La data de_ se înregistrează din partea recurentei-debitoare un script intitulat " completarea motivării recursului ";.
La data de_ se înregistrează din partea recurentei, I. B. G.
- cerere de strigare a cauzei după ora 12.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, după deliberare încuviințează cererea de strigare a cauzei după ora 12, când la apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Instanța, după deliberare, reține că deși legal citate recurentele cu mențiunea achitării, fiecare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-au îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul
1
art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1242 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N. s-a aprobat raportul administratorului judiciar B. INSOLVENSY SPRL, cu sediul în B., str.R. V. nr.l, bl B 8, ac l, ap.l3, sector 4, și în consecință:
In temeiul art. l07 alin.l lit.D rap.la art.54 alin.5 din Legea nr. 85/2006, s- a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC G. R. S. , înregistrată la R.
sub nr. J_, CUI 2166255, prin procedură simplificată .
In temeiul art.l07 alin.2 din lege, s-a desemnat lichidator judiciar B. Insolvensy SPRL care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.
S-a dispus dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.
S-a fixat termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI R. UI C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege, s-a fixat termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de 20.07.20l3;
S-a fixat termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 05.08.20l3;
S-a fixat termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de 20.08.20l3.
S-a fixat termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l0.09.20l3.
In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței.
S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs I. B. G. și SC G.
S., înregistrate la_ și respectiv_ .
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurenților obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, fiecare.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 recurenții au fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
2
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenții nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.13,14), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursurilor ca netimbrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursurile declarate de B. G. și SC G. R.
împotriva sentinței civile nr.1242 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
C.
I. A.
I.
A.
D.
P.
M. N. ȚÂR
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
3
← Sentința civilă nr. 1478/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 6799/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|