Decizia civilă nr. 11125/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a6*

DECIZIE CIVILĂ Nr. 11125/2013

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Judecător A. -I. A. Judecător DP

G. M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de SC C. R. C. C. S. ÎN C. DE M. AL C. P. G. LTD împotriva sentința civilă nr.2573 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a6* al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimații SC H. P. S. PRIN ADMINISTRATOR J.

C. DE I. T. S., SC H. P. S. PRIN ADMINISTRATOR J.

P. I. I., având ca obiect procedura insolvenței contestație tabel definitiv.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P. cedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că deși legal citată recurenta ( fila 14) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 2573 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a6* al T. ui Maramureș s-a respins contestația formulată de către contestatoarea SC C. R. C. S., împotriva înscrierii creanței în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei SC H. P. S., a creanței creditoarei SC C. R. C. S. .

În considerente se reține că, prin sentința civilă nr. 991 pronunțată la data de_ de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ /a6 a fost respinsă ca tardiv introdusă contestația formulată de către creditoarea SC

C. R. C. C. S. împotriva înscrierii creanței creditoarei SC

Corporate Recovery Management S. în tabelul definitiv cuprinzând creanțele debitoarei SC H. P. S. .

Prin decizia civilă nr. 815/_ Curtea de Apel C. a admis recursul creditoarei SC C. R. C. C. S., a casat sentința civilă nr. 991/_ a T. ui Maramureș și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Judecătorul sindic a examinat prioritar excepția tardivității introducerii cererii reținând că a fost trecută creanța în tabelul definitiv prin recalificarea cererii de deschidere a procedurii în declarație de creanță astfel că putea fi realizată contestarea doar în condițiile art. 21 alin.3 din Legea nr. 85/2006, respectiv într-un termen de 3 zile de la depunerea raportului în care s-a menționat acest fapt.

Contestatoarea era obligată să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale investirii sale, iar aceasta a invocat incidența prevederilor art.75 alin.1 din Legea nr. 85/2006, astfel cum de altfel a reținut și judecătorul sindic în debutul considerentelor. În considerarea dispozițiilor art. 129 Cod de procedură civilă, care consacră și principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 84 Cod procedură civilă, instanța este obligată doar să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii fără însă a putea schimba temeiul

acțiunii respective.

Soluționând excepția tardivității invocată prin întâmpinare prin raportare la dispozițiile art. 21 din LPI care vizează condițiile de exercitare a activității de către administratorul judiciar și posibilitățile de contestare a măsurilor luate, judecătorul sindic a schimbat în tot atât temeiul cererii cât și obiectul acesteia soluționând în fapt o altă acțiune decât cea cu care a fost investit prin contestația formulată.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub dosar nr._ /a6*. Examinând contestația, tribunalul a reținut următoarele:

Temeiul de drept al contestației îl constituie dispozițiile art. 75 alin.1 din Legea 85/2006 modificată, potrivit căreia, "după expirarea termenului de depunere a contestaților prevăzut la art. 73 alin.2 și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.";

În speță, prin încheierea nr. 609 din_ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței SC H. P. S., fixându-se termen pentru înregistrarea creanțelor la data de_ și pentru întocmirea tabelului preliminar la data de_ în dosar nr._ .

În acest dosar MKB Romexterra Bank SA nu a depus declarație de creanță, astfel că aceasta nu a fost notificată de către administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenței a debitoarei, astfel

încât față de aceasta nu se aplică sancțiunea prevăzută de art. 76 din Legea 85/2010.

În dosarul nr._ al T. ui Maramureș, SC Corporate Recovery Management S. a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de societatea debitoare, care a fost conexată la dosar nr._ și recalificată ca și declarație de creanță în acel dosar.

C. oarea a invocat o creanță în valoare de 2.068.281,87 lei ce rezultă din contractele de credit încheiate între SC Gotech S. și MKB Romexterra Bank SA, contracte de credit garantate de SC H. P. S., în calitate de garant fideiusor și a depus la dosar contractul de cesiune de creanță încheiat la data de_ între MKB Romexterra Bank SA care a cedat în favoarea SC C. R. C. S., creanța deținută împotriva SC Gotech

S. .

Creanța de 2.068.281,57 euro pe care creditoarea a solicitat a fi înscrisă în tabelul definitiv cuprinzând creanțele SC Gotech S., a fost trecută de administratorul judiciar la valoarea în lei a acesteia, la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii.

Chiar dacă în cererea depusă s-a menționat din eroare suma în lei, din documentele probatorii anexate cererii de către creditoarea SC Corporate Recovery Management S. a rezultat faptul că creanța este în euro, toate contractele de credit garantate de către SC H. P. S., fiind în euro.

Susținerea contestatoarei, potrivit căreia, creditoarea vizată a obținut înscrierea sa în tabelul definitiv al creanțelor prin mijloace dolosive și că a avut loc o eroare esențială în momentul înscrierii aceleia în tabelul de creanțe, nu a putut fi reținută, în condițiile în care aceasta nu era decăzută din dreptul de a depune declarație de creanță la dosarul cauzei sau să ceară deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei( cerere recalificată ca și declarație de creanță și în care potrivit art. 70 din Legea nr. 85/2006, o creanță a unei societăți cu mai mulți debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanțe ale debitorului cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită.

În acest context tribunalul a apreciat că se impune menținerea creanței de 8.509.324,12 lei, reprezentând echivalentul în lei la data deschiderii procedurii(_ ) a sumei de 2.068.281,57 euro, considerent pentru care contestația a fost respinsă.

Împotriva sentinței a formulat recurs SC C. R. C. C. S. ÎN C. DE M. AL C. P. G. LTD, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației formulată de recurentă.

În motivarea recursului recurenta arată că instanța de fond a constatat în mod eronat faptul că CRM se afla la data depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, în termenul de declarare a creanței.

Cedentul MKB Romextera Bank nu a depus declarație de creanță în termen, iar cesiunea nu are ca efect modificarea drepturilor provenite din titlu de creanță, ci transferul acestora astfel cum erau la momentul cesiunii. Așadar, întrucât cedentul era decăzut din dreptul de a depune declarație de creanță, nici cesionarul nu se poate înscrie în tabelul de creanțe.

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC C. R. C. C.

S. împotriva sentinței civile nr. 2573 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a6* al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

P. nunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

C.

I. A.

I.

A.

D.

P.

M. N.

ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: N. B.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11125/2013. Procedura insolvenței