Sentința civilă nr. 3234/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3234/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei S. E. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal, la a doua strigare strigare, se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. S. C., d-na practician în insolvență Țico Codruța, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar, în data de 19 noiembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raport lunar de activitate, cu acte anexe.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, nr. 19696/_, a raportului de activitate întocmit pentru acest termen de judecată.
Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii, potrivit art.
131 din Legea nr. 85/2006, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19 noiembrie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I S.
C. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC E. IMPEX SRL, radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că s-a constatat că societatea are un singur asociat, dl. A. A., a cărui adresă de domiciliu coincide cu sediul declarat al societății. Pe cale de consecință lichidatorul judiciar a procedat la notificarea societății debitoare la sediul cu care aceasta figurează în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj. Prin intermediul acestei notificări lichidatorul judiciar a adus la cunoștința administratorului societății obligativitatea depunerii documentelor contabile ale societății prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Notificarea adresată societății debitoare a fost trimisă prin poștă la data de 15 octombrie 2012, fiind confirmată de primire în 17 octombrie 2012.
Ulterior transmiterii acestei notificări administratorul societății debitoare s-a prezentat la data de 19 octombrie 2012 la sediul lichidatorului, punând la dispoziția acestuia documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 astfel cum rezultă din procesul verbal de predare primire a documentelor nr. 936/_ .
În temeiul art. 61 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a faptului că administratorul societății debitoare a pus la dispoziția lichidatorului judiciar lista cuprinzând creditorii societății, în cursul aceleiași zile s-a procedat la notificarea unui număr de 22 creditori prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Prin
intermediul acestor notificări s-au adus la cunoștința creditorilor termenele prevăzute de Legea nr. 85/2006 referitoare la formularea opozițiilor la sentința de deschidere a procedurii, înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar de creanțe, definitivarea tabelului de creanțe, precum și data și ora primei ședințe a adunării generale a creditorilor.
Odată cu transmiterea acestor notificări a fost trimisă o adresă și băncii CEC Bank SA, aceasta fiind unitatea prin care debitoarea își desfășura activitatea, aducându-i-se la cunoștință atât deschiderea procedurii insolvenței, cât și obligativitatea de a nu dispune de disponibilul din conturi fără un ordin expres al lichidatorului judiciar. Ca urmare a acestei notificări unitatea bancară a transmis lichidatorului judiciar o adresa prin care îl informează că debitoarea are cont curent deschis, fără disponibil.
Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea E. IMPEX SRL a fost de asemenea publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 14386 din data de_ și în ziarul "Ziua de C. "; din data de 15 octombrie 2012.
În îndeplinirea atribuțiilor sale lichidatorul judiciar a procedat de asemenea la notificarea tuturor executorilor judecătorești din raza teritorială în care debitoarea își desfășura activitatea în vederea sistării tuturor operațiunilor de executare, în desfășurare sau viitoare, împotriva debitoarei E. IMPEX SRL.
În temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 s-a procedat de asemenea la întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, cu menționarea persoanelor cărora le-ar putea fi imputabilă, raport care a fost depus la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2012.
Având în vedere că societatea debitoare a predat lichidatorului judiciar documentele societății pentru acest raport s-au folosit evidențele contabile ale debitoarei, situațiile financiare întocmite în perioada 2009 - 2012, înainte de data deschiderii procedurii.
În urma analizei economico-financiare efectuate de lichidatorul judiciar s-a ajuns la concluzia că insolvența debitoarei se datorează în general unor cauze obiective din contextul general al evoluției economiei naționale. Astfel, din cele prezentate de lichidatorul judiciar în cadrul raportului menționat și din analiza documentelor existente și puse la dispoziția acestuia, nu reies deocamdată elemente care să indice culpa vreunei persoane în producerea insolvenței (în special prin săvârșirea uneia sau a mai multor fapte enumerate de prevederile art. 138 din Legea 85/2006).
Anunțul referitor la depunerea raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 17428 din_ .
Din analiza documentelor financiar contabile ale debitoarei a rezultat că aceasta deține în patrimoniu următoarele bunuri: un feliator mezeluri, tâmplărie PVC și un detector (senzor) de mișcare. În urma investigațiilor efectuate de lichidatorul judiciar s-a constatat că tâmplăria PVC este încorporată clădirii unde aceasta își desfășura activitatea, respectiv cea de comerț cu amănuntul, astfel că aceasta nu poate fi valorificată, neexistând posibilitatea dezmembrării acesteia, iar detectorul de mișcare este parte integrantă dintr-un sistem de alarmă, astfel că valorificarea acestuia este dificilă întrucât restul sistemului de alarmă nu aparține debitoarei, ci proprietarului spațiului în care se desfășura activitatea.
Mai mult decât atât, înregistrarea contabilă a acestor bunuri a fost făcută greșit în categoria mijloacelor fixe. Acestea ar fi trebuit înregistrate pe investiții în curs și amortizate pe durata contractului de închiriere întrucât bunurile în care acestea au fost încorporate nu aparțineau debitoarei. Chiar și în cazul în care spațiul nu ar fi fost închiriat și ar fi fost proprietatea debitoarei, tâmplăria PVC și detectorul de mișcare sunt bunuri care sporesc valoarea bunului în care sunt încorporate și nu constituie mijloace fixe de sine stătătoare.
Referitor la feliatorul de mezeluri, acesta mai exista în patrimoniul debitoarei însă durata normală de funcționare a acestuia, stabilită potrivit legii, era depășită. Datorită faptului a acesta prezenta un grad avansat de uzură fizică și morală, lichidatorul
judiciar a apreciat că acesta nu mai putea fi valorificat, impunându-se casarea acestuia prin vânzarea către o societate specializată în recuperarea deșeurilor și a resturilor.
În acest sens, s-a procedat la convocarea adunării generale a creditorilor pentru data de 10 aprilie 2013, având ca ordine de zi aprobarea casării prin vânzare a bunurilor din patrimoniul debitoarei către o societate specializată în recuperarea deșeurilor și a resturilor. Convocatorul adunării generale a creditorilor a fost publicat în Buletinul procedurilor de Insolvență nr. 6158 din_ . De asemenea, ordinea de zi a acestei adunări a fost detaliată în informarea nr. 563/_, transmisă creditorilor.
Pentru ședința Adunării creditorilor E. IMPEX SRL convocată și prezidată de lichidatorul judiciar s-a prezentat creditorul A. A., care deține un procent de 69,15% din totalul masei credale, iar creditorul D. C., cu un procent de 30,85% din totalul masei credale, a votat prin corespondență prin adresa nr. 8145/_ . În cadrul acestei adunări a fost aprobată casarea prin vânzare a bunurilor din patrimoniul debitoarei către o societate specializată în recuperarea deșeurilor și a resturilor, cu votul favorabil al titularilor majorității prin valoare a creanțelor prezente.
Procesul verbal al adunării creditorilor a fost depus la dosarul cauzei la data de 11 aprilie 2013, fiind publicat și în Buletinul procedurilor de Insolvență nr. 7018 din _
. (Anexa 10) În cadrul acestei adunări a fost aprobată propunerea lichidatorului judiciar, astfel încât la data de 12 iulie 2013 s-a procedat la predarea bunului reprezentând feliator mezeluri către societatea REFORMATEX SRL.
În acest sens, a fost încheiat un proces verbal cu ocazia procesării (dezmembrării) bunului, rezultând deșeuri de fier vechi în cantitate de 5 kg, contravaloarea acestuia fiind de 3,5 lei. Totodată, cu această ocazie a fost emisă factura seria ER nr. 20100040 din_ și chitanța nr. 001 din_ .
Referitor la tâmplăria PVC încorporată clădirii unde aceasta își desfășura activitatea și detectorul de mișcare care face parte integrantă dintr-un sistem de alarmă aparținând proprietarului spațiului în care se desfășura activitatea, acestea au fost greșit înregistrate contabil în categoria mijloacelor fixe. Pe cale de consecință, s-a procedat la efectuarea modificărilor necesare, fiind înregistrate de această dată în contul
231 "investiții în curs"; și amortizate pe durata contractului de închiriere, întrucât bunurile în care acestea au fost încorporate nu aparțineau debitoarei. Chiar și în cazul în care spațiul nu ar fi fost închiriat și ar fi fost proprietatea debitoarei, tâmplăria PVC și detectorul de mișcare sunt bunuri care sporesc valoarea bunului în care sunt încorporate și nu constituie mijloace fixe de sine stătătoare.
De asemenea, s-a solicitat Municipiului C. -N., Direcția de Impozite și Taxe Locale să comunice lichidatorului judiciar dacă societatea debitoare figurează în evidențele acesteia ca deținând bunuri mobile sau imobile supuse impozitării. Ca urmare a acestei solicitări Direcția de Impozite și Taxe Locale, Serviciul Insolvență, Contestații, Informații, Baze de date a înaintat lichidatorului judiciar o adresă prin care a comunicat că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile declarate și nici cu debite la data deschiderii procedurii.
Prin încheierea civilă nr. 3561/CC/2012 a fost stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor data de 19 noiembrie 2012, până la această dată fiind înregistrate la dosarul cauzei 3 cereri de admitere a creanțelor. În temeiul art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței lichidatorul judiciar a procedat la verificarea acestora și la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor însumând un total al creanțelor acceptate de 247.246 lei. Tabelul preliminar al creanțelor a fost depus la dosarul cauzei la data de 3 decembrie 2012 și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 17678 din_ .
Având în vedere că împotriva tabelului preliminar al creanțelor nu au fost înregistrate contestații, la termenul din data de 17 decembrie 2012, judecătorul sindic a definitivat acest tabel în forma în care a fost afișat și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență. Pe cale de consecință, la data de 18 decembrie 2012, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor, precum și la publicarea acestuia în BPI nr. 18509 din_ .
Prin intermediul notificărilor privind deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare, transmise creditorilor societății, s-a stabilit și prima Adunare a
Creditorilor pentru data de 10 decembrie 2012, ora 13:00 la sediul lichidatorului judiciar din C. -N., str. Calea D. nr. 6, ap. 4, jud. C. . În acest sens lichidatorul judiciar a procedat și la publicarea convocării adunării creditorilor în BPI nr. 17728 din data de_ .
Pentru ședința Adunării creditorilor E. IMPEX SRL convocată și prezidată de lichidatorul judiciar s-a prezentat creditorul A. A., care deține un procent de 69,15 % din totalul masei credale. În cadrul acestei adunări a fost confirmat Cabinetul Individual de Insolvență S. C. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei E. IMPEX SRL, fiind aprobat pentru acesta, prin votul favorabil al titularilor majorității prin valoare a creanțelor prezente, un onorariu 700 lei/lună pe toată durata procedurii. Procesul verbal al adunării creditorilor a fost depus la dosarul cauzei în termenul legal prevăzut de Legea nr. 85/2006 și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 18308 din_ .
Potrivit prevederilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "În orice stadiu al procedurii […], dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.";
Având în vedere că, până la această dată toate cheltuielile aferente prezentei proceduri au fost avansate în totalitate de lichidatorul judiciar, suma obținută în urma valorificării bunului mobil a fost utilizată pentru acoperirea unor cheltuieli de procedură. Datorită faptului că societatea debitoare nu mai deține în patrimoniu bunuri care să poate fi valorificate și nici creanțe de recuperat, lichidatorul judiciar a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru data de_, având ca ordine de zi avansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii insolvenței. Convocatorul a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 13486 din _
.
Pentru ședința Adunării creditorilor E. IMPEX SRL convocată și prezidată de lichidatorul judiciar nu s-a prezentat niciun creditor și nu s-au primit voturi prin corespondență. Procesul verbal al ședinței adunării creditorilor a fost depus la dosarul cauzei și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 14004 din_ .
Pe cale de consecință, la data de_, s-a procedat și la transmiterea unor adrese fiecăruia dintre creditori, cu solicitarea de a își exprima opinia cu privire la disponibilitatea de a avansa sumele necesare continuării procedurii. Până la data întocmirii prezentului raport niciun creditor nu și-a manifestat intenția de a avansa aceste sume de bani.
Luând în considerare aceste aspecte se apreciază că este necesară închiderea procedurii insolvenței întrucât în acest moment se află în imposibilitatea de a îndeplini însăși scopul acestei proceduri.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 3561/CC/_ pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S. E. IMPEX SRL.
De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 17678/_ .
Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate (astfel cum reiese din adresa nr. 338479/496/_ a Municipiului C. -
N. în acest sens, fapt care rezultă din convocarea creditorilor (f.314-317).
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care
se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar din raportul depus de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri (f.298).
Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC E. IMPEX SRL.
Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar C.I.I S. C. de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința cheltuielile de procedură în cuantum de 182,55lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de
3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea lichidatorului judiciar CII S. C. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC E. IMPEX SRL, și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC E. IMPEX SRL, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 4340820.
Dispune radierea debitoarei S. E. IMPEX SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 182,55 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă lichidatorul judiciar CII S. C. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored LU 6 ex/_
← Sentința civilă nr. 2307/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 674/2013. Procedura insolvenței → |
---|