Decizia civilă nr. 13/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 13/2013

Ședința publică din data de 07 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: M. B.

G.: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de C. I. DE INSOLVENȚĂ B. L. ÎN CALITATE DE LICHIDATOR J. AL SC C.

F. DS, împotriva sentinței civile nr. 5074 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC C. F. DS, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii simplificate.

Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 1Ri se face prin participarea doamnei judecător M. B., aflată pe poziție a treia în programarea de permanență din data de 07 ianuarie 2013, în materia juridică faliment, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 6 din R.O.I., ca urmare a împrejurării că doamna judecător A. M. C. lipsește din instanță, din cauza unui deces în familie.

S-a ajuns la această întregire a completului de judecată 1Ri, întrucât domnul judecător A. A. I., aflat pe prima poziție în programare de permanență din data de 07 ianuarie 2013, în materia juridică faliment, face parte din compunerea completului de judecată 6R, cu termen de judecată stabil pentru data de 07 ianuarie 2013, iar doamna judecător S. Al H., aflată pe poziția a doua în programarea de permanență din data de 07 ianuarie 2013, în materia juridică faliment, se află în concediu de odihnă.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea timbrării fila 8 din dosar.

De asemenea, se constată că recurenta reclamantă nu a depus la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru fondul cauzei, respectiv taxă judiciară de timbru de 120 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, deși a fost citată cu această mențiune fila 8 din dosar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea recurentei o cerere de renunțare la judecată ( f. 9).

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr.

1

85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. Din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 invocă excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare pe excepție.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.5074 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș s-a respins cererea privind deschiderea procedurii simplificate de insolvență formulată de C. I. de Insolvență B. L. în calitate de lichidator desemnat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu debitoarea SC C. F.

DS .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs CII B. L., înregistrat la 5 mai 2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina lichidatorului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 120 lei pentru fond și 60 lei pentru recurs, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei pentru fond 0,15 lei pentru recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 lichidatorul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.8), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 120 lei pentru fond și 60 lei pentru recurs și 0,3 lei pentru fond 0,15 lei timbru judiciar pentru recurs, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

De asemenea, va dispune darea în debit a recurentei cu suma de 120,30 lei reprezentând taxa de timbru aferentă fondului constatând că nici la fond nu a fost achitată taxa de timbru corespunzătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de CII B. L. împotriva sentinței civile nr.5074 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

2

Dispune darea în debit a recurentei cu suma de 120,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar datorate la fond.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

,

M.

S.

C.

P.

M.

B. V.

D.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.I. V.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 13/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)