Sentința civilă nr. 2052/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2052/2013

Ședința publică din 08 Noiembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic GREFIER: F. K.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S. T. I. S. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar prin practician în insolvență Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Lichidatorul judiciar depune la dosar procesul verbal de afișare a raportului final (f. 105), notificări prin care a comunicat raportul final cu creditorii, dovezi privind îndeplinirea procedurilor de publicare în BPI (f. 112-120), tabelul definitiv consolidat (f. 110) și procesul verbal de afișare a tabelului.

Instanța, constatând că părțile au fost citate în BPI în vederea discutării raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, și că nu s-au formulat obiecțiuni, reținând că nu sunt alte cereri, acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.

Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 2246 din 20 decembrie 2012 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței la cererea creditorii P. L. R. I. SA și P. B. DE A. S., impotriva debitoarei S. T. I. S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, fiind numit administrator judiciar S. V. C. I. .

Prin sentința civilă nr. 727 din 29 martie 2013, pronunțată de către judecător- sindic în dosar nr._ în temeiul art. 107 alin.1, litera D rap. la art.54 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei S. T. I. S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței.

Au fost înscriși în tabelul definitiv (f. 70) următorii creditor: P. L. R.

I. SA și P. B. de A. S. cu o creanță chirografară în sumă de 2. lei, P.

M. B. cu o creanță bugetară în sumă de 689 lei.

Din raportul depus de lichidatorul judiciar rezultă că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru plata pasivului și nici nu au fost identificate fapte și persoane pentru atragerea răspunderii în condițiile art.138 alin.1

din Legea nr.85/2006, astfel că s-a propus închiderea procedurii insolvenței în baza prev. art.131 din lege.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul - sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.720 lei, cu TVA, reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC T. I.

S.

, cu sediul în B., str. V. G. nr. 46 B, jud. B. -N., nr. ORC J_ CUI 26561716 și radierea acestei societăți comerciale din R. C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar V. C. I. , cu sediul B., str. V.

G., nr. 44, jud. B. -N., pentru suma de 3000 lei fără TVA ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D. G. R. a F. P. C. - Napoca prin A. J. a F. P. B. -N. și O. ui R. ui C. de pe lângă T. B. -N. .

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 08 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. F. K.

Red/dact. UI/FK 3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2052/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)