Decizia civilă nr. 131/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

DECIZIE CIVILĂ Nr. 131/2013

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător C. I.

Judecător M. D. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea A. F. P.

C. PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 1361 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC R. N. SA, P. R. D., C. C., M.

M. N., T. I., C. C. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată .

Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 2RI se face prin participarea d-nei judecător M. D., aflată pe programarea de permanență din data de_, ca urmare a împrejurării că d-na judecător P.

D. se află în concediu.

La apelul nominal, făcut în cauză la ora 10, oră stabilită ca urmare a

încuviințării cererii de strigare formulate de către reprezentanta practicianului în insolvență se prezintă dna. Mărginean S. în calitate de practician în insolvență și dl. av. D. Șerdean în reprezentarea intereselor intimaților, P. R. D. ,

M. M. și T. I. cu împuternicire avocațială aflată la fila 20 din dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.

La data de_ se înregistrează din partea intimaților, P. R. D. ,

M. și T. I. - întâmpinare.

C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat, C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentanta practicianului în insolvență solicită respingerea recursului pentru motivele expuse prin întâmpinare. În susținere se arată că s-a achiesat concluziilor expertului iar prin soluția pronunțată judecătorul sindic s-a bazat exclusiv pe concluziile acestuia.

Reprezentantul intimaților P. R. D., M. M. și T. I. solicită respingerea recursului, în susținere se arată că ceea ce s-a diminuat în uram

contestației au fost obligațiile de plată ce reprezintă accesoriile la debitele principale. A. oriile nu au făcut obiectul inspecției fiscale, fără a exista un act administrativ ci doar o fișă de plătitor.

La solicitarea instanței arată că debitul este anterior și că preluarea acestor sume de către lichidator și înscrierea lor s-a făcut fără a fi verificate, printr-o eroare, dispozițiile art.75 fiind incidente în speță.

Se mai arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.75, prin Decizia 1019 nu s-au stabilit obligațiile accesorii.

C. ea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1361 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis contestația formulată și precizată de contestatorii P. R. D., C. C., M. M. N. și T. I.

formulată împotriva tabelului definitiv și rectificat al creanțelor debitoarei SC R.

SA, cu privire la cuantumul creanței cu care a fost înscrisă creditoarea

A.F.P. C. -N. reprezentată prin D.G.F.P. C. și în consecință:

S-a dispus reducerea cuantumului creanței creditoarei A.F.P. C. -N. reprezentată prin D.G.F.P. C., înscris în tabelul definitiv și rectificat al creanțelor debitoarei SC R. N. SA, de la suma de 2.400.734 lei la suma totală de 1.361.097 lei din care suma de 379.986 lei reprezintă debit principal și

981.111 lei reprezintă accesorii.

Au fost respinse obiecțiunile contestatorilor cu privire la cuantumul total al onorariului solicitat de către expert contabil C. a Eva.

A fost încuviințat expertului contabil C. a Eva un onorariu total în sumă de 28.959,20 lei și obligă în solidar contestatorii să plătească expertului contabil C. a Eva o diferență de onorariu în sumă de 22.952,20 lei.

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că în tabelul definitiv si rectificat de creanțe (f. 125-129 VOL.II) creditoarea A.F.P. C. -N. reprezentată prin D.G.F.P. C. este înscrisa cu o creanța în suma de 2.400.734 lei din care 379.986 lei debit principal si 2.020.748 lei majorări de întârziere. Aceasta rectificare a tabelului de creanțe in ceea ce privește aceasta creanța bugetara, a intervenit in urma finalizării inspecției fiscale întocmit la_ si a recalculării

fisei de plătitor(f. 131-188 Vol. II).

Ca si o apărare de fond a fost invocata de către lichidatorul judiciar faptul ca aceasta contestație ar fi inadmisibila fiind vorba despre o decizie nr. 1019/_ a organului fiscal, decizie care este un act administrativ si care nu a fost contestata in termen, astfel ca s-a invocat incidenta prev. art. 66 alin. 2 din Legea 85/2006 actualizata, creanțele nefiind supuse verificării si fiind trecute in tabel la valoarea totala solicitata de creditoare, in baza titlului fiscal executoriu.

Aceasta apărare a fost înlăturata de către judecătorul sindic deoarece decizia organului fiscal nu a fost niciodată comunicata contestatorilor, pentru debitoare, astfel ca nu a existat o posibilitate reala de a contesta acest act administrativ fiscal, astfel ca prin prezenta contestație sunt in termen sa conteste titlul fiscal.

S-a mai invocat tardivitatea contestației, pe motiv ca motivele s-ar încadra in prev. art. 73 din lege si nu in textul art. 75 indicat de către contestatori(f. 199- 200 vol.II).

Judecătorul sindic a apreciat ca aceasta excepție este nefondata rap. la temeiul juridic al contestației, art. 75 din lege, potrivit căruia acest tip de contestație se poate formula oricând pana la închiderea procedurii.

Pe fondul contestației se retine ca fiind relevant faptul ca prin expertiza contabila suplimentata, întocmita de către expert contabil C. a N. Eva, (f. 67- 175 Vol. III,f. 260-284) s-a concluzionat in sensul ca la debitul principal in suma de 3. lei evidențiat in fisa sintetica totala, editata de ANAF la_, obligațiile accesorii calculate sunt de fapt in suma de 981.111 lei (f. 263 Vol.III), iar aceasta concluzie este rezultata din suplimentul de expertiza întocmit ca rezultat al obiecțiunilor creditorului bugetar, obiecțiuni care s-au referit la aceea ca s-ar fi modificat baza impozabila (f. 191 vol. III).Astfel, aceste obiecțiuni au fost avute in vedere si s-au recalculat accesoriile pornind de la debitul principal din fisa ANAF. Creditorul bugetar nu a mai formulat alte obiecțiuni la concluziile acestui supliment de expertiza, putând a se concluziona ca prin aceasta de fapt si l-a însușit.

In acest context, judecătorul sindic a apreciat ca in baza art. 75 din lege aceasta contestație a fost întemeiata si a fost admisă astfel cum a fost precizata, in sensul ca s-a dispus reducerea cuantumului creanței creditoarei A.F.P. C. -N. reprezentată prin D.G.F.P. C., înscris în tabelul definitiv și rectificat al creanțelor debitoarei SC R. N. SA, de la suma de 2.400.734 lei la suma totală de 1.361.097 lei din care suma de 379.986 lei reprezintă debit principal și

981.111 lei reprezintă accesorii.

In ceea ce privește obiecțiunile contestatorilor cu privire la cuantumul total al onorariului solicitat de către expert contabil C. a Eva, (f. 189-190) judecătorul sindic le-a apreciat ca nefondate si le-a respins ca atare, având in vedere volumul mare de munca al expertului, evident justificat de perioada supusa analizei contabile si de numeroasele documente de analizat, precum si întocmirea unui supliment la expertiza, la cererea contestatorilor, supliment care a impus refacerea tuturor calculelor pornind de la debitul principal din fisa ANAF.

Astfel, ținând cont de dovezile existente privind plata onorariului provizoriu, judecătorul sindic a încuviințat expertului contabil C. a Eva un onorariu total în sumă de 28.959,20 lei și au fost obligați în solidar contestatorii să plătească expertului contabil C. a Eva o diferență de onorariu în sumă de 22.952,20 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A. F. P.

C. prin D. G. A F. P. C.

solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței atacate in sensul respingerii contestației formulate de către contestatorii P. R. D., C. C., M. M. N. si T. I. împotriva tabelului definitiv si rectificat al creanțelor debitoarei SC R. N. SA.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, la solicitarea Administrației F. P. a mun. C. -N. a fost deschisa procedura insolventei fata de SC R. N. SA, iar prin încheierea comerciala nr.3536/_ pronunțata in soluționarea prezentului dosar a fost definitivat tabelul preliminar al creditorilor debitoarei, A. F. P. a mun. C. -N. fiind înscrisa cu suma de 6.506.185 lei.

Ulterior, după un an de la data încuviințării acestui tabel, respectiv la data de_, debitoarea prin lichidatorul judiciar a depus declarații rectificative cu diminuarea obligațiilor inițiale.

In urma depunerii declarațiilor rectificative si a efectuării inspecției fiscale, cuantumul creanțelor SC R. N. SA fața de bugetul consolidat al statului este in suma de 2.400.734 lei, drept pentru care lichidatorul judiciar a procedat la modificarea tabelului creanțelor SC R. N. SA, in ceea ce privește cuantumul creanței organului fiscal, deși, așa cum a arătat, acesta a fost încuviințat prin încheierea comerciala nr.3536/_, creanța organului fiscal înscrisă fiind de

6.506.185 lei.

Prin contestația formulata in cauza de către contestatori, s-a solicitat in temeiul art.75 din Legea nr.85/2006, diminuarea creanței fiscale înscrise in tabelul definitiv al creanțelor SC R. N. SA cu suma rezultata din recalcularea tuturor accesoriilor.

Prin Sentința civila nr.1361/_, pronunțata de către Tribunalul Specializat C. in dosar nr._, a fost admisa contestația formulata in cauza de către contestatori si s-a dispus reducerea cuantumului creanței organului fiscal înscris in tabelul definitiv si rectificat al creanțelor debitoarei SC

R. N. SA de la suma de 2.400.734 lei la suma totala de 1.361.097 lei, din care suma de 379.986 lei, reprezintă debit principal si 981.111 lei, reprezintă accesorii.

În motivarea sentinței recurate se arata ca prin expertiza contabila suplimentara întocmita in cauza de către expert contabil C. a Eva s-a concluzionat in sensul ca la debitul principal in suma de 379.986 lei evidențiat in fisa sintetica totala, editata de ANAF la data de_, obligațiile accesorii calculate sunt in fapt in suma de 981.111 lei.

Consideră ca soluția pronunțata este una netemeinica si a fost data cu încălcarea prevederilor art.304 pct.7 si 9 din Codul de procedura civila, respectiv nu cuprinde motivele pe care se sprijină si cu nerespectarea prevederilor art.120 alin. (3) din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala, precum si a prevederilor Ordinului MEF nr._ Cap. III. 1.2.2.4. Procedura de corecție in cazul depunerii declarației rectificative cu suplimentarea/diminuarea obligației fiscale.

Astfel, poziția procesuala a fost exprimata prin întâmpinarea formulata in cauza la care a anexat referatul Administrației F. P. pentru Contribuabili Mijlocii C. -N. nr.8827/_ prin care s-a reglat fisa pe plătitor din oficiu la SC R. N. SA urmare a depunerii declarațiilor rectificative.

Consideră ca suma de 2.400.734 lei, suma cu care au fost înscriși in tabelul tabelului definitiv si rectificat al creanțelor debitoarei SC R. N. SA, este corecta, fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nefiind contestat tabelul in temeiul art.73 din Legea nr.85/2006.

Având in vedere si prevederile art.66 alin. 2 din Legea nr.85/2006, anume faptul ca nu sunt supuse procedurii de verificare creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale, consideră ca in cauza nu sunt aplicabile prevederile art.75 din Legea nr.85/2006, respectiv in cauza nu s-a descoperit existența unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței.

Referitor la suma rezultata din recalcularea accesoriilor asupra obligațiilor principale urmare depunerii de către debitoare a declarațiilor rectificative, arată ca, in speța, au fost aplicate prevederile art.120 alin. (3) din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala, precum si prevederile Ordinului MEF nr._ Cap. III. 1.2.2.4. Procedura de corecție in cazul depunerii declarației rectificative cu suplimentarea/diminuarea obligației fiscale.

Astfel, conform prevederilor art.120 alin. (3) din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala " In situația in care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative in raport cu sumele stabilite inițial, se datorează majorări de întârziere pentru suma datorata după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadentei si pana la data stingerii acesteia inclusiv."

În Ordinul MEF nr._ la Cap.111.1.2.2.4. Procedura de corecție

in cazul depunerii declarației rectificative cu suplimentarea/diminuarea obligației fiscale se arata ca:

In situațiile prevăzute la art.120 alin.(2) si (3) din O.G. nr.92/2003 privind

Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, se impune refacerea evidentei fiscale prin simulare "Procedura de simulare" se aplica in cazul depunerii declarațiilor rectificative cu diminuarea/suplimentarea obligațiilor fiscale astfel:

a4. lansarea procedurii de simulare indicându-se codul fiscal, tipul creanței si data de la care se începe simularea;

a4.1 in cazul declarației rectificative cu diminuarea obligației fiscale, pentru a fi posibila recalcularea corecta a majorărilor de întârziere, se introduce in sistemul de simulare un borderou de scădere la nivelul sumei diminuate pentru crianta rectificata prin declarație si, concomitent, se scade operația de tip DIM(diminuare) provenita din DECIMP la înregistrarea declarației rectificative:

a5. Stabilirea legăturilor de tip "creanțe - realizări" si simularea stingerii la zi, in noile condiții generate de modificarea efectuata;

a6. Generarea Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii la aceeași data cu cea generata in fisa inițiala:

a.7 editarea fisei pe plătitori "simulata"

a8. Compararea fisei pe plătitori inițiala cu cea simulata si stabilirea de diferențe in plus sau in minus pe obligații principale si accesorii.

a9. Emiterea deciziei de corecție si completarea

Menționează ca accesoriile cuprinse in fisa pe plătitor au fost calculate pana la data deschiderii procedurii insolventei, respectiv pana la_ si sunt cele datorate in urma depunerii declarațiilor rectificative din_ si a inspecției fiscale încheiate in_, calculate conform celor de mai sus.

Având in vedere ca au fost respectate actele normative aplicabile in speța si ca in cauza nu este vorba despre o eroare esențiala, in sensul prevederilor art.75 din Legea nr.85/2006, solicită admiterea recursului si modificarea sentinței recurate in sensul respingerii contestației formulate.

Intimata CII C. S. în calitate de lichidator judiciar al SC R. N. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului formulat, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală

Intimații, P. R. D., M. M. N. și T. I., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041C. ea reține următoarele:

Prin sentința recurată s-a admis contestația formulată si precizată de către contestatorii P. R. D., M. M. N., T. I. și C. C. și s-a dispus printre altele, reducerea creanței creditoarei A.F.P. C. -N. prin D.G.F.P.

C. trecută în tabelul definitiv consolidat de la suma de 2.400.734 lei la suma de

1.361.097 lei din care 379.986 lei debit principal și 981.111 lei accesorii.

În motivarea acestei soluții s-au avut în vedere concluziile expertului judiciar cuprinse in suplimentul la raportul de expertiză, conform căruia debitoarea are față de bugetul de stat obligația principale în sumă de 379.986 lei iar accesoriile sunt 981.111 lei. Cât privește faptul că nu a fost contestat actul fiscal judecătorul sindic a reținut că acesta nu a fost comunicat contestatorilor și prin urmare aceștia se afla în termenul legal de a formula contestația.

Hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în speță nefiind întrunite condițiile impuse de art. 75 din Legea nr. 85/200, respectiv în cauza nu s-a descoperit existenta unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței.

Aceasta deoarece creditoarea A.F.P. C. -N. a fost înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 2.400.734 lei, acest tabel nefiind contestat în temeiul art. 73 din Legea 85/2006.

Potrivit prev. art. 66 alin. 2 din Legea nr.85/2006 nu sunt suspuse procedurii de verificare creanțele bugetare rezultate dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale așa încât în cauză nu sunt aplicabile prev. art. 75 din Legea nr. 85/2006

Deoarece procedura insolvenței debitoarei a fost deschisă la cererea creditoarei A.F.P. C. -N. la data de_, s-a dispus definitivarea tabelului preliminar al creditorilor, acest creditor fiind înscris cu suma de 6.506.185 lei. Ulterior după un an de la data încuviințării acestui tabel, respectiv la data de _

, debitoarea prin lichidatorul judiciar a depus declarații rectificative cu diminuarea obligațiilor inițiale. Întrucât cuantumul creanțelor înscrise în tabelul creditorilor ulterior depunerii declarațiilor rectificative se reducea considerabil, pentru verificarea acestora a fost efectuată inspecția fiscală, ocazie cu care a fost emisă Decizia de impunere nr. 1019/_ pentru următoarele sume: 95374 lei reprezentând impozit pe profit si majorări de întârziere aferente; 96048 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente și 3.619 lei reprezentând impozit pe veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală. De existenta acestui titlu de creanța debitoarea prin lichidator judiciar a luat la cunoștință, și nu l-a contestat în termenele legale. Titlu de creanța cuprinde atât creanțe bugetare principale cât și accesorii.

În raport de cele mai sus arătate, C. ea reține că inspecția fiscală a fost efectuată în condițiile sus arătate, suma fiind stabilită în cursul procedurii așa încât contestația cu privire la accesoriile calculate nu poate fi considerată o eroare esențială în sensul prevederilor art. 75 din Legea 85/2006, temeiul de drept al contestației, acestea fiind stabilite printr-un act administrativ care nu a fost anulat sau desființat nici măcar contestat, așa încât se impunea respingerea contestatei pentru sumele cuprinse la punctele 1-3 ale contestației. Mai mult la momentul analizării contestației creanța organului fiscal înscrisă în tabelul creanțelor și încuviințate irevocabil este în cuantum de 6.506.185 lei.

Referitor la suma rezultată din recalcularea accesoriilor asupra obligațiilor principale urmare depunerii de către debitoare a declarațiilor rectificative, C. ea constată că în speță au fost aplicate prev. art. 120 alin.3 din O.G. nr. 92/2003. Așa fiind accesoriile cuprinse în fișa pe plătitor au fost calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței, respectiv_ și sunt cele datorate în urma depunerii declarațiilor rectificative din data de_ și a inspecției fiscale încheiate la data de_, și calculate conform prevederilor art.120 alin.2 și 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În concluzie, în speță nu poate fi vorba despre o eroare esențială în sensul prevăzut de art. 75 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care contestația formulată de contestatorii P. R. D., M. M. N., T. I. și C.

C. este neîntemeiată urmând a fi respinsă.

Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 C pr. civ., recursul declarat de creditoarea A.F.P. C. -N. se impune a fi admis, fiind prezent motivul de recurs prev. de 304 pct 9 C. pr. civ. ceea ce determină modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de creditoarea A. F. P. C. -N. prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 1361 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o modifică în sensul că respinge contestația formulată și precizată de contestatorii

P. R. D., C. C., M. M. N. și T. I.

împotriva tabelului definitiv și rectificat al creanțelor debitoarei SC R. N. SA.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. -I. A. C. I. M. D.

GREFIER,

M. N. ȚÂR

Red. I.C./dact. V.R.

2 ex./_

Jud. fond D. M. D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 131/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)