Decizia civilă nr. 205/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 205/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea apelului declarat de creditoarea S. K. BT împotriva sentinței civile nr. 3394 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimata SC F. F. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. D. Ștef în reprezentarea intereselor intimatei cu împuternicire avocațială aflată la fila 27 din dosar.
Apelul declarat este legal timbrat cu suma de 100 de lei conform dispozițiilor OUG nr.80/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. În cauză s-a derulat procedura prevăzută de art.200 și art.201 din NCPC referitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată și fixarea unui termen de
judecată.
Instanța, procedând din oficiu și în raport de dispozițiile art.131 din NCPC, la verificarea competenței constată că, în conformitate cu dispozițiile art.96 din NCPC și dispozițiile art.8 din legea insolvenței așa cum au fost modificate de Legea nr.76/2013, este competentă general material și teritorial să soluționeze cauza.
Reprezentantul intimatei relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
În ceea ce privește cercetarea judecătorească prevăzută de art. 238 NCPC care impune estimarea datei derulării procedurii, instanța raportat la obiectul cauzei deduse judecății, estimează că soluționarea cauzei se poate realiza la acest termen de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefundat și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
La solicitarea instanței arată că chiar dacă chiar dacă a criticat soluția primei instanțe având la bază dispozițiile art. 32 alin.1, cu privire la excepția prescripției extinctive, soluția care se impune în calea de atac este cea de respingere a apelului ca nefundat. Mai arată că termenele scadente de plată au fost la data de_, respectiv_ . Nu se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.394 din_, pronunțată de către Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției invocată de debitoarea S.C. F. F. S.R.L. și s-a admis contestația formulată de debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii formulată de creditoarea - firma S. K.
BT. S-a respins cererea de deschidere a procedurii de insolvență promovată de creditoarea - firma S. K. BT, în contradictoriu cu debitoarea SC F. F. S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că procedura insolvenței nu trebuie confundată nici cu procedura de judecată de drept comun stabilită pentru valorificarea unui drept subiectiv de creanță nici cu o procedură obișnuită de executare silită. Creditoarea nu a produs dovezi ale executării propriilor obligații iar simpla depunere a facturilor emise depuse la dosar în copii ilizibile și fără mențiunea acceptării la plată nu justifică pe deplin cele trei caractere ale creanței, certă, lichidă și exigibilă, cu atât mai mult cu cât creanța este contestată de către debitoare, nefiind realizate astfel nici prevederile art.46 din Codul comercial.
De asemenea creditoarea nu a făcut existența unui raport juridic, orice creanță certă, lichidă și exigibilă este justificată de existența unui raport juridic iar facturile neacceptate care sunt singurele acte ce cuprind sume de bani determinate sunt acte nerecunoscute de către debitoare și neopozabile în atare condițiuni.
În acest context, excepția prescripției invocată de debitoare apare ca fiind neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, dar a fost admisă contestația pentru motivele anterior arătate, cu consecința respingerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
Împotriva acestei sentințe, creditoarea S. K. BT a declarat apel
prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atcate, în sensul respingerii contestației formulată de debitoarei S.C. F. F. S.R.L. și admiterea cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea apelului, creditoarea a arătat că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât a făcut dovada că a livrat debitorului marfa - ouă consum - în valoare totală de 43.848 EUR din care acesta a achitat 10.000 EUR la data de_ prin transfer bancar, împrejurare ce rezultă din extrasul de cont depus la dosarul cauzei, suma de 7.000 EUR a fost achitată la sediul societății noastre conform chitanței nr.2387001/_, iar suma de 5.000 EUR a fost achitată de debitor direct reprezentantului legal al societății și confirmată primirea de către noi conform chitanței din_ . In consecință, debitorul a achitat din contravaloarea mărfurilor livrate suma de 22.000 EUR cu o diferență în sumă de 21.848 EUR, ce a format obiectul cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței.
Apoi, susține creditoarea existența unor raporturi juridice comerciale dintre părți, nu poate fi contestată întrucât a depus la dosarul cauzei dovezile de primire a mărfii de către debitor, iar pe de altă parte, prin plățile parțiale efectuate de debitor acesta a recunoscut implicit primirea și recepționarea mărfii fără vreo obiecție privind cantitatea sau calitatea produselor livrate.
In opinia creditoarei, în cauză sunt incidente prevederile art.3 pct.l lit."a" din Legea nr.85/2006, debitorul fiind în insolvență prezumată de lege derivând din neachitarea într-un termen mai mult de 90 zile a facturilor ce aveau ca termen scadent de plată data de_ și respectiv_ .
În aceste condiții, cum debitorul fiind prezumat în insolvență, creditoarea susține că nu trebuie să facă nici un fel de dovadă în privința stării de insolvență, ceea ce trebuie să dovedească fiind anumite elemente obiective și anume caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
In fața primei instanțe debitoarea s-a apărat invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție ce a fost în mod corect respinsă de către instanță dar nu a contestat nici un moment că nu ar fi avut raporturi juridice sau că restul de preț nu ar fi fost datorat. Chiar în situația în care factura nu poartă semnătura și ștampila debitoarei întrucât acestea au fost comunicate poștal, raportul obligațional dintre părți rezultă indubitabil din celelalte probe depuse la dosarul cauzei (dovezi de primire a mărfii, CMR-uri, chitanțe de plată parțiale și virament bancar), iar principala obligație a cumpărătorului conform art.1361 din vechiul Cod civ. este de a plăti marfa livrată.
In concluzie, creditoarea consideră că simplul fapt al neachitării creanței în 90 zile de la scadență o îndreptățește să ceară aplicarea procedurii insolvenței asupra debitorului, motiv pentru care solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii contestației și admiterea cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței.
Debitoarea intimată S.C. F. F. S.R.L. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției sale, intimată a arătat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, creditoarea a făcut referire la două C.M.R.-uri, unul din data de_ și unul din data de_, iar termenele scadente de plată pentru facturile emise în baza acestor C.M.R.-uri, au fost data de_, respectiv_ .
În aceste condiții, raportat și la prev. art. 32 alin. 1 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, potrivit cărora "acțiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenții se prescriu în termen de un an", intimată a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, termenul de prescripție împlinindu-se la data de_, respectiv_ . Pe de altă parte, mai precizează debitoarea, în măsura în care se va aprecia că plata din data de_ a întrerupt termenul de prescripție, solicită să se constatei faptul că de la această dată începe să curgă un nou termen de prescripție care s-a împlinit la data de_ . Față de starea de fapt mai sus arătată, creanța nu îndeplinește condițiile pentru admisibilitatea unei atari cereri formulate de către creditoare, motiv pentru care intimata a solicitat admiterea excepției invocată, cu consecința respingerii cererii formulate de către creditoare.
În drept, s-au invocat prevederile art. 115 și următoarele Cod. proc. civ. precum și art. 1 alin. 1 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele.
Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Soluția pronunțată de către instanța de fond pornește de la premisa că reclamanta creditoare nu a făcut dovada unui raport juridic între părți, raport care să dea naștere unei creanțe certe, lichide și exigibile. Or, contrar celor reținute de către prima instanță de fond, nici măcar debitoarea nu neagă faptul că între părți a existat un raport juridic concretizat într-un contract de vânzare - cumpărare de bunuri pe un preț determinat. Apărarea debitoarei se axează pe invocarea excepției de prescripție, nu pe o pretinsă negare a raportului juridic existent între părți. Și o astfel de negare ar fi fost desigur lipsită de credibilitate deoarece actele și lucrările dosarului confirmă faptul că între părți a avut loc o operațiune comercială.
Este reală susținerea primei instanțe potrivit căreia procedura insolvenței nu trebuie confundată cu procedura de drept comun în baza căreia se obține un titlul executoriu prin valorificarea unui drept de creanță, însă pe de altă parte trebuie enunțat foarte clar că Legea 85/2006 nu prevede ca și condiție pentru deschiderea procedurii de insolvență deținerea unui titlu executoriu împotriva creditorului. În consecință, creditorul are deplina libertate de a a-și dovedi creanța în condițiile dreptului comun, prin înscrisuri specifice raporturilor juridice dintre profesioniști.
În opinia instanței de apel, contrar celor reținute de către prima instanță, creditoarea apelantă a făcut dovada că a livrat debitorului marfa - ouă consum - în valoare totală de 43. 848 EUR din care debitoarea intimată chiar a achitat o parte din preț, astfel: 10.000 EUR la data de_ prin transfer bancar, fapt dovedit prin extrasul de cont bancar depus la dosarul cauzei, o altă diferență de preț de 7.000 EUR a fost achitată la sediul creditoarei conform chitanței nr.2387001/_, iar suma de
5.000 EUR a fost achitată de debitor direct reprezentantului legal al societății conform chitanței din_ . In consecință, debitorul a achitat din contravaloarea mărfurilor livrate suma de 22.000 EUR cu o diferență în sumă de 21.848 EUR, ce a format obiectul cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței.
Trebuie enunțat în acest context faptul că, deasemenea contrar a ceea ce a reținut prima instanță, facturile ca și orice alte înscrisuri specifice raporturilor juridice dintre profesioniști pot fi acceptate expres, prin semnarea acestora, sau tacit, cea mai frecventă situație care se regăsește și în cazul concret analizat constând în plata parțială a sumei pentru care a fost emisă factura. Mai mult, creditoarea apelantă a depus la dosarul cauzei dovezile de primire a mărfii de către debitor, iar pe de altă parte, prin plățile parțiale efectuate de debitor acesta a recunoscut implicit primirea și recepționarea mărfii fără vreo obiecție privind cantitatea sau calitatea produselor livrate.
În fața primei instanțe debitoarea s-a apărat invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție ce a fost în mod corect respinsă de către instanță dar nu a contestat nici un moment că nu ar fi avut raporturi juridice sau că restul de preț nu ar fi fost datorat. Chiar în situația în care factura nu poartă semnătura și ștampila debitoarei întrucât acestea au fost comunicate poștal, raportul obligațional dintre părți rezultă indubitabil din celelalte probe depuse la dosarul cauzei anterior enunțate (dovezi de primire a mărfii, CMR-uri, chitanțe de plată parțiale și virament bancar), iar principala obligație a cumpărătorului conform art. 1361 din vechiul Cod civ., incident prin raportare la data nașterii raportului juridic este de a plăti marfa livrată.
Soluția primei instanțe în ceea ce privește excepția de prescripție este corectă însă motivarea trebuie nuanțată și dezvoltată deoarece invocarea excepției este generată de o confuzie care trebuie lămurită. Astfel, creanța invocată de către apelantă nu este născută din contractul de transport probat prin C.M.R., ci dintr-un contract de vânzare - cumpărare pentru care transportul constituie doar dovada îndeplinirii obligației de predare. Mai mult, pretențiile creditoarei nu sunt întemeiate pe cele două C.M.R.-uri ci dimpotrivă, pe facturile achitate parțial. Scrisorile de transport internațional de mărfuri dovedesc doar îndeplinirea uneia dintre obligațiile specifice contractului de vânzare - cumpărare și anume obligația de transport, prin prestarea serviciului de transport specific de către un terț, Eurocukor KFT (f. 8, 16 din dosarul primei instanțe). Convenția CMR încheiată la Geneva în anul 1956, invocată de către debitoarea intimată, Convenție la care au aderat atât România cât și Ungaria are obiectul precis definit prin articolul 1 care prevede că această convenție se aplică contractelor de mărfuri cu titlu oneros. Or, în cazul concret analizat pretențiile creditoarei apelante sunt întemeiate pe un contract de vânzare - cumpărare, nu pe un contract de transport mărfuri. Dimpotrivă, contractul de transport a dat naștere unor obligații distincte între transportator și expeditor care nu fac obiectul prezentului dosar și care într-adevăr sunt suspuse unui termen de prescripție special de un an. În ceea ce privește raportul juridic de vânzare - cumpărare a unor produse alimentare (ouă în concret), termenul de prescripție este cel general de trei ani, așa cum era reglementat de Decretul Lege 167/1958 și cum este reglementat și de Noul Cod Civil.
În opinia instanței de apel, pentru toate argumentele anterior menționate sunt incidente în cazul concret analizat prevederile art. 3 pct.l lit."a" din Legea nr. 85/2006, debitorul fiind în stare de insolvență prezumată de lege derivând din neachitarea integrală într-un termen mai mult de 90 zile a facturilor ce aveau ca termen scadent de plată data de_ și respectiv_ . Din această perspectivă sentința apelată este pronunțată cu încălcarea legii. Singura posibilitate a debitorului de a înlătura prezumția stării de insolvență este aceea de a dovedi că deține resursele bănești necesare plății datoriilor exigibile. Însă nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel nu a fost administrată vreo probă în acest sens
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 8 alin. 6 din Legea 85/2006 și art. art. 480 alin. 2 din noul C.p.c., instanța va admite apelul declarat de către creditoarea S. K. BT, împotriva sentinței civile nr. 3.394 din_, pronunțată de către Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, pe care o va anula în întregime și în consecință va trimite cauza la Tribunalul Maramureș în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. F. F. S.R.L. și în vederea
dispunerii celorlalte măsuri care procedural decurg din deschiderea procedurii de insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de către creditoarea S. K. BT, cu sediul social în localitatea Kerekegyhaza, str. Principală, nr. 44, Ungaria, Cod fiscal comunitar 20468332-2-03, cu sediul procedural ales pentru comunicarea actelor în A., str. Blajului, nr. 2, ap. 6, jud. A. la avocat I. Arpad împotriva sentinței civile nr. 3.394 din_, pronunțată de către Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, pe care o anulează și în consecință :
Trimite cauza la Tribunalul Maramureș în vederea deschiderii procedurii generale de insolvență față de debitoarea S.C. F. F. S.R.L., cu sediul social în B.
S., str. G., nr. 15, ap. 7, jud. Maramureș. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
G.
,
C.
I. A.
A.
I.
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond.: C. L. .
| ← Sentința civilă nr. 3087/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1102/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
