Decizia civilă nr. 2173/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a12

DECIZIA CIVILĂ NR. 2173/2013

Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:

P.: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A. F. P. PENTRU C. M. R. PRIN D. G. A F. P. A J.

C., împotriva sentinței civile nr. 4035 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a12 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC I. B.

C. S. PRIN LICHIDATOR J. T. M. C., având ca obiect procedura insolvenței - contestație la tabelul definitiv al creanțelor.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței recurate.

C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4035 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a12 al Tribunalului Specializat C., a fost respinsă ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea D. G. A F. P. A J. C.

, împotriva tabelului definitiv modificat al creanțelor împotriva averii debitoarei

S.C. I. B. C. S.R.L., întocmit de administratorul judiciar CII T. M.

C. și publicat în BPI nr. 6937/_ .

În considerente se reține că prin raportul de activitate nr. 747/_ întocmit de administratorul judiciar CII T. M. C. al debitoarei S.C. I.

C. S.R.L., depus la_, la dosarul nr._, având ca obiect procedura insolvenței împotriva debitoarei S.C. I. B. C. S.R.L., se arată că la sfârșitul primului trimestru al planului de reorganizare, respectiv la sfârșitul lunii aprilie 2012, debitoarea a făcut plăți către creditori, dintre care 100% către creditorii bugetari, 95% dintre creditorii salariați și 15% către creditorii chirografari, iar în urma acestor plăți, administratorul judiciar a refăcut

tabelul definitiv de creanțe, menținând doar categoria de creanțe chirografare cu sumele diminuate în urma plăților, procedând la afișarea tabelului definitiv la ușa instanței la_ și trimițând spre publicare acest tabel. Tabelul definitiv modificat al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. I. B. C.

S.R.L. întocmit de administratorul judiciar CII T. M. C. a fost publicat în BPI nr. 6937/_ .

La termenul de judecată din_, judecătorul sindic a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a indica temeiul de drept al contestației. Ca urmare, contestatoarea a depus precizare la dosar la_, prin care a precizat în mod expres că susține contestația formulată ca fiind îndreptată împotriva tabelului definitiv al creanțelor, iar nu împotriva raportului de activitate al administratorului judiciar al debitoarei, împrejurare pe care judecătorul sindic o va avea în vedere în baza principiului disponibilității.

Față de acestea, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.75 alin.1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora "dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 73 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabel definitiv de creante, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute";.

Or, raportat la înlăturarea creanței contestatoarei din forma modificată a tabelului definitiv al creanțelor întocmită de administratorul judiciar CII T. M.

și publicată în BPI nr. 6937/_, nu se poate reține existența unui fals, dol sau unei erori esentiale care să fi determinat înscrierea unei creanțe, și nici măcar a unui fals, dol sau unei erori esentiale care să fi determinat înlăturarea creanței contestatoarei din tabelul definitiv. Dimpotrivă, motivul înlăturării creanței contestatoarei din forma modificată a tabelului definitiv al creanțelor întocmit de administratorul judiciar, a constat în faptul că creanța contestatoarei a fost în întregime achitată în cadrul procedurii de reorganizare a debitoarei, după cum a rezultat din primul plan trimestrial, împotriva căruia nu au fost

înregistrate contestații. În consecință, judecătorul sindic a constatat că creanța contestatoarei a fost stinsă prin plată, astfel că în prezent aceasta nu mai deține o creanță care să poată fi înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei.

Eventualele creanțe curente ale contestatoarei, ce s-ar naște după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, sunt supuse dispozițiilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, conform cărora "creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală";.

Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, "dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor inregistrate in tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume in caz de faliment in procedura simplificata";. Or, planul de reorganizare fiind votat și confirmat, judecătorul sindic reține că contestatoarea nu mai are interes să participe în procedură, întrucât nu ar putea participa la eventuale repartiții de sume în cazul trecerii debitoarei în procedura falimentului, de vreme ce creanța acesteia înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, a fost stinsă prin plată.

Chiar dispozițiile art. 122 alin. 1 ind. 2 lit. a din Legea nr. 85/2006, invocate de către contestatoare, fac referire la ajustările aduse tabelului definitiv de creanțe, dispoziție din care se desprinde concluzia că stingerea unor creanțe

din tabelul definitiv al creanțelor atrage ajustarea acestuia, această soluție impunându-se pentru identitate de rațiune și atunci când stingerea creanțelor are loc în cadrul procedurii reorganizării judiciare, iar nu doar atunci când se face în urma întocmirii unui plan de distribuire și raport asupra fondurilor obținute din lichidare.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întrunite condițiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, instanța a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea D. G. A F. P. A J. C.

, împotriva tabelului definitiv modificat al creanțelor împotriva averii debitoarei

S.C. I. B. C. S.R.L., întocmit de administratorul judiciar CII T. M.

C. și publicat în BPI nr. 6937/_ .

Împotriva sentinței a declarat recurs A. F. P. pentru C.

M. C. -N.

, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și menținerea recurentei în tabelul creditorilor.

În motivarea recursului recurenta arată ă sentința este netemeinică și nelegală. Prin contestația formulată și înregistrată la_ a contestat tabelul de creanțe modificat după prima distribuire, iar la data de_ la solicitarea instanței a depus o precizare la dosar prin care a arătat că a contestat tabelul de creanțe modificat după prima distribuire și nu Raportul privind activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar privind pe debitoarea SC Industria B. C.

S., întrucât prin acest raport lichidatorul judiciar nu a adus modificări la tabelul de creanțe. C. ideră că după definitivarea tabelului și confirmarea planului de reorganizare nu mai pot fi aduse modificări la tabelul de creanțe. Lichidatorul judiciar a modificat tabelul de creanțe fără a avea temei legal.

Pe de altă parte, arată că în ipoteza excluderii sale din tabelul creditorilor, pierzându-și calitatea de creditor. Va fi pusă în imposibilitate de a urmări achitarea debitelor curente și de a propune deschiderea procedurii falimentului debitoarei în cazul în care aceasta se va impune.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art.304 C. proc.civ., curtea reține următoarele:

Ca urmare a confirmării planului de reorganizare al debitoarei SC I. B.

C. S., după primul trimestru de punere în aplicare, administratorul judiciar a întocmit raportul de activitate nr.747/_, prin care a arătat că s-au efectuat plăți de 100% către creditorii bugetari (inclusiv către recurenta A.

P. pentru C. M. C. - N. ), precum și alte plăți ce nu fac obiectul prezentului litigiu, motiv pentru care a apreciat necesară refacerea tabelului definitiv de creanțe, menținând numai categoria de creanțe chirografare cu sumele diminuate în urma plăților, procedând la afișarea tabelului la ușa instanței la data de_ și trimițându-l la publicare în Buletinul Procedurilor de I., acesta fiind publicat în data de_ .

La solicitarea judecătorului sindic, creditoarea AFPCM C. - N. a indicat că a formulat contestație la tabelul definitiv al creanțelor astfel cum a fost modificat și nu la raportul administratorului judiciar.

Față de situația de fapt astfel cum a fost reținută, curtea apreciază că modificarea tabelului definitiv de creanțe ca urmare a efectuării unor plăți în temeiul planului de reorganizare nu era posibilă, art.122 alin.1² lit.a din Legea 85/2006 nefiind aplicabil prin analogie, astfel cum a motivat judecătorul sindic. Dacă legiuitorul ar fi apreciat că se impune o astfel de ajustare și în cazul plăților efectuate ca urmare a executării planului de reorganizare, ar fi prevăzut expres

această obligație în sarcina administratorului judiciar sau măcar ar fi făcut o mențiune similară celei înscrise în textul legal invocat.

C. ea reține că legea insolvenței impune întocmirea unui tabel denumit suplimentar doar în cazul intrării în faliment (art.108), iar până la acel moment singurul tabel avut în vedere în desfășurarea procedurii este cel conținut în planul de reorganizare confirmat și pentru care legea nu prevede nicio posibilitate de ajustare, modificare sau actualizare ca urmare a plăților efectuate, astfel cum a procedat administratorul judiciar.

În aceste condiții, singura cale de atac pe care o avea la îndemână creditoarea era contestarea tabelului definitiv în forma în care a fost modificat ca urmare a plăților, putându-se considera că administratorul judiciar a comis o eroare esențială în sensul art.75 din lege atunci când a înlăturat-o pe contestatoare, fără temei legal, din tabelul definitiv al creanțelor debitoarei SC I.

C. S. .

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.2 C.proc.civ., curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul că va admite contestația promovată de recurenta A. F. P. pentru

M. C. - N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite recursul declarat de creditoarea A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 4035 din_ pronunțată în dosarul nr._

/a12 al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

P.

JUDECĂTORI

A.

M.

C.

M.

S.

C.

P.

GREFIER

V. D.

Red. C.P. dact. GC 2 ex/_

Jud. primă instanță: V.L.Oros

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2173/2013. Procedura insolvenței