Decizia civilă nr. 10138/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a2 R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 10138/2013
Ședința publică din data de 25 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H.
G.: D. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de D. G. a F. P.
M. împotriva sentinței civile nr.1405 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. privind și pe intimat SC G. S., intimat SC G. S. PRIN LICHIDATOR J. CII B. L., intimat O. DE PE L. T. M. având ca obiect procedura insolvenței confirmare plan de reorganizare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că în data de_ intimata SC G. S. PRIN LICHIDATOR J. CII B. L. a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs la care a atașat înscrisuri în susținerea întâmpinării.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Cu privire la excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art.302, 306, 304 alin.1 C.pr.civ. o va respinge, iar în ce privește recursul formulat, apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei va reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1405 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M. în temeiul art.101 (1) pct. A din Legea nr.85/2006 - modificată, privind procedura insolvenței, s-a confirmat planul de reorganizare a debitoarei
S.C. GERADIS S.R.L. CUI RO 18622375, nr. de ordine în registrul comerțului J/_ propus de debitoare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că planul de reorganizare respectă prevederile art.95 din Legea nr.85/2006 - modificată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. M.
, solicitând admiterea recursului; modificarea sentinței atacate conform art.312 alin.3 Cod procedura civila.
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât planul propus nu este viabil.
1
Prin întâmpinarea formulată administratorul judiciar a solicitat respingerea recursului.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 5402/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei S.C. G. S.R.L.
La data de_, debitoarea a depus planul de reorganizare a activității societății debitoare. Planul a fost comunicat creditorilor la_ ,fiind publicat în Buletinul Procedurilor de Insolventă nr. 3583 din data de_ .
Administratorul judiciar a dispus convocarea adunării creditorilor debitoarei S.C. G. S.R.L., în vederea supunerii la vot a planului de reorganizare.Convocatorul nr. 671/_ a fost comunicat creditorilor fiind publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr. 3584/_ ;
Administratorul judiciar a depus la 0_, procesul verbal nr. 904/ _
, încheiat cu ocazia Adunării creditorilor, convocată în temeiul art. 99 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, având ca ordine de zi: " votarea planului de reorganizare a activității debitoarei";.
Procesul verbal nr. 904/_ a fost publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr. 4567/1_ .
Instanța de recurs reține că adunarea creditorilor a aprobat planul de reorganizare al debitoarei, fiind îndeplinite condițiile instituite de art.101 alin.1 lit.A din Legea nr.85/2006 pentru confirmarea acestuia.
Planul de reorganizare respectă prevederile art. 95, indică perspectivele de redresare in raport cu posibilitățile si specificul activitatii debitorului ,cuprinde programul de plata a creanțelor și stabilește acelasi tratament pentru fiecare creanță din cadrul unei categorii distincte.
Jumătate plus una dintre categoriile menționate în programul de plăți au acceptat planul și nici una dintre categoriile sau creanțele care au respins planul nu au primit mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului .Nici o categorie sau creanță aparținând unei categorii nu primește prin plan mai mult decât valoarea creanței sale.
Așa fiind, în baza art. 312 C.proc.civ curtea va respinge recursul declarat de D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr.1405 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.
G. a F. P.
M.
împotriva sentinței civile nr.1405 din _
pronunțată în dosarul nr._
al
T. ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
M. B. M.
I.
I.
S.
AL H. D.
B.
red.S.Al H./A.C./_
2
2 ex. - _
jud.fond.B. N.
3
← Sentința civilă nr. 2994/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 2997/2013. Procedura insolvenței → |
---|