Decizia civilă nr. 2177/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 2177/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR :C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de VB L. R. I. SA și V.
B. DE A. S., împotriva sentinței civile nr. 5364 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC N. F. SS, SC N. F. SS PRIN LICHIDATOR J. S. P. I. I., având ca obiect procedura insolvenței - repunere în termenul de depunere a cererii de creanță și
înscriere în tabelul creanțelor.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.
2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.5346 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al Tribunalului Sălaj s-a respins ca nefondată cererea de repunere în termen și de admitere a cererii de creanță formulată de petenta SC VB L.
R. I. SA B. împotriva tabelului preliminar de creanțe întocmit la debitorul SC N. F. S. .
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin Contractul de leasing nr. 47751, debitoarea a dobândit folosința unui autovehicul marca Fiat D. to, serie șasiu ZFA25000001372765, nr. înmatriculare_, proprietar fiind finanțatorul-locator VB L. R. I. S.A. Acest contract s-a reziliat iar bunul a intrat în posesia locatorului conform procesului -verbal de predare-primire din_ mențiune efectuată ți în contabilitatea debitoarei. De la această dată reclamantele nu au mai emis nici o factură prin care să pretindă vreo plată. De altfel, acestea nu precizează dacă ratele sunt restante, anterioare rezilierii sau reprezintă ratele pe toată durata
contractului, inclusiv după preluarea în posesie a autovehiculului, nici dacă bunul a fost valorificat în vreun fel pentru a constata dacă există vreo diferență valorică.
Potrivit art. 65 din Legea insolvenței nr. 85/2006 la cererea de admitere a creanței vor fi anexate documentele justificative și actele de constituire de garanții.
În speță, petentele erau obligate să depună documentele care să cuprindă informațiile mai sus menționate în vederea verificării creanței.
Pe de altă parte, reclamantele nu au făcut dovada vreunei împrejurări mai presus de voința sa care să justifice repunerea în termen, ținând cont de faptul că notificarea deschiderii procedurii a fost publicată în B.P.I la data de1. /_ .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele VB L. R.
I. SA și V. B. DE A. S., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul înscrierii creanței lor certe, lichide și exigibile în valoare de 13.433,57 lei în tabelul de creanțe al debitoarei SC N. F. S.
.
În motivele de recurs se arată că sentinta recurată este nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod proc. civ. " când instanta interpretând gresit actul juridic dedus judecătii, a schimbat natura ori întelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia", întrucât instanța de fond în mod eronat a concluzionat ca recurentele nu au anexat declaratiei de creanta toate documentele justificative in vederea verificarii creantei.
Susține că desi la cererea de inregistrare a creantei formulata a atasat atat situatia de plati cat si facturile emise si neachitate de catre societatea debitoare in vederea dovedirii creantei certe, lichide si exigibile, instanta de judecata a deliberat in sensul respingerii cererii intrucat nu a depus toate documentele din care sa reiasa daca ratele restante sunt anterioare sau emise dupa data rezilierii contractului de leasing sau daca bunul a fost valorificat.
In acest sens si in lumina principiului rolului activ al instantei de judecata, in situatia in care judecatorul sindic nu era lamurit cu privire la certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creantei trebuia sa solicite sa depună dovezi suplimentare si nu sa respinga cererea de inregistrare a creantei.
Subliniază faptul ca obligatia de achitare a ratelor, subzista chiar si dupa restituirea bunului, obiect al contractului de leasing, intrucat contractul de leasing i-a conferit utilizatorului numai un drept de folosinta insa atata timp cat si-a indeplinit obligatiile contractuale.
Faptul că bunul aferent contractului de leasing a fost predat, nu o absolvă pe debitoare de obligatia de a achita prețul folosinței acestuia până în momentul predării lui si cheltuielile ocazionate de recuperarea acestuia, fapt prevăzut expres si de lege.
Precizează faptul ca raporturile juridice nascute la data semnarii si acceptarii contractului de leasing nu se sting odata cu predarea bunului, ci ele continua pana la indeplinirea tuturor obligatiilor asumate prin semnarea si exprimarea acordului fata de toate clauzele contractuale.
Subliniează faptul ca in speta nu prezinta nici o relevanta faptul ca bunul a fost valorificat catre alte persoane, intrucat sumele obtinute nu au reusit sa acopere nici capitalul ramas de facturat.
Subliniază faptul ca, debitoarea a cunoscut și acceptat încă de la încheierea contractului de leasing cuantumul fiecărei rate de leasing, precum și termenul scadent al acesteia, având posibilitatea să le achite, în
baza scadențarului emis către aceasta încă de la încheierea contractului de leasing. Astfel potrivit art. 4 pct. 4.1. din contractul de leasing.
Prin urmare, simpla stipulare în contract a clauzei penale, cumulat cu constatarea ca obligatia de plata nu a fost Indeplinita la scadenta, da nastere unei creante certe în patrimoniul creditoarei, fara ca neindicarea cuantumului acesteia în cererea introductiva sau neînsusirea de catre debitoare a facturilor respective sa poata infirma caracterul de certitudine al creantei.
In ceea ce priveste cererea de repunere in termenul de inregistrare a creantei mentionează ca este pe deplin justificata chiar daca notificarea de deschidere a procedurii a fost publicata in B.P.I la data de_ .
Apreciază că sentinta este vadit nelegala si netemeinica si se bazeaza pe o apreciere gresita a situatiei de fapt, o interpretare gresita a probelor administrate precum si a dispozitiilor legale.
Societatea recurentelor nu a fost notificată conform prevederilor Codului de procedură civila cu privire deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 76 din Legea 85/2006.
Considera ca nu este suficienta publicarea notificarii in Buletinul Insolventei, întrucât notificarea trebuie facută in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura civila pentru a nu aduce atingere drepturilor creditorilor la recuperarea creantelor și pentru a fi asigurat in mod legal acest drept asa cum se prevede in art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Din coroborarea dispozițiilor alin 4) art. 107 din Legea 85/2006, cu dispozițiile art. 62 reiese obligația lichidatorului judiciar de a trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati în lista depusă de debitor ori, oficiului registrului comertului sau dupa caz, registrului societatilor agricole ori altor registre unde debitorul este inmatriculat linregistrat, in care să fie mentionat și termenul limită de depunere a inainte si în timpul procedurii.
Dimpotriva, alcatuirea listei creditorilor fiind doar la latitudinea unilateral si exclusiva a debitorului cu consecinta ne-notificarii si a celorlalti creditori, de catre administrator judiciar, care pot fi identificati si din alte evidente, corespondente si acte care emana de la debitor, nu poate conduce la excluderea de plano a acestora.
Consideră că nu se poate retine faptul ca in conditiile in care intentia legiuitorului a fost aceea de a simplifica modalitatea de realizare a procedurilor de citare si comunicare, prin infiiintarea Buletinului procedurilor de insolventa, ar opera prezumtia de cunoastere a deschiderii procedurii in conformitate cu dispozitiile art. 7 alin 7 prin notificarea deschiderii procedurii prin buletin, intrucat caracterul public al acestui buletin nu este de natura a aduce atingere dreptului creditorilor la recuperarea creantei, a carei realizare trebuie asigurata in mod egal tuturor creditorilor si prin prisma dispozitiilor art. 6 din CEDO.
Analizând recursul declarat de către recurenta VB L. R. I. SA prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Lichidatorul judiciar a publicat notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC N. F. S. în BPI nr.1. din data de 11 iulie 2012.
Deși data limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor a fost stabilită pentru 30.0., recurenta a depus cererea sa de admitere a creanței cu încălcarea acestei limite procedurale, fapt care, în conformitate
cu dispozițiile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, atrage incidența excepției tardivității efectuării acestui act de procedura și decăderea acestei creditoare din drepturile prevăzute de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și de a dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură, dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă împrejurarea că recurenta nu a respectat termenul stabilit de către judecătorul sindic pentru depunerea cererii sale, în mod corect a respins contestația formulată ca fiind tardivă (analizarea temeiniciei contestației formulate nemaifiind posibilă conform art.137 C.pr.civ.).
Curtea observă că recurenta a formulat o cerere de repunere în termen susținând că nu a putut formula cererea de admitere a creanței întrucât nu a fost notificată în condițiile art.61 alin.1 din LPI.
Potrivit art.7 alin.3 teza II- a din Legea nr.85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență. În consecință, în speță operează prezumția legală relativă potrivit căreia de la data publicării în BPI toți creditorii debitoarei au luat cunoștință de termenele stabilite conform art. 61-62 din Legea nr. 85/2006 de judecătorul sindic.
O eventuală distincție între creditorul nenotificat care nu se regăsește pe lista predată de debitoare și creditorul nenotificat ca urmare a nepredării vreunei liste de către debitoare, nu poate fi reținută ca întemeiată deoarece, pe de o parte, în speță se aplică principiul conform căruia acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face iar pe de altă parte notificarea conform Codului de procedură civilă este un act unilateral întocmit de lichidatorul judiciar care produce efecte doar în ceea ce privește destinatarul său. Efectuarea sau neefectuarea de către lichidatorul judiciar a actului juridic al notificării celorlalți creditori (potențial înscriși în lista prezumtiv predată de debitor) conform Codului de procedură civilă nu profită și nu dăunează creditorului notificat în niciun fel.
Prin urmare, întrucât data limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor a fost nesocotită, ipoteza normei legale din art. 76 alin.
1 din Legea nr. 85/2006 este întrunită, iar excepția tardivității efectuării acestui act de procedura și decăderea acestei creditoare din drepturile prevăzute de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 sunt întemeiate.
Este adevărat că prezumția legală instituită prin dispozițiile art. 7 alin.
3 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 este una relativă, creditoarea având posibilitatea de a solicita repunerea în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanțelor, în conformitate cu dispozițiile art. 103 C.proc.civ.
Dar, întrucât cererea de repunere în termen are drept unic motiv absența unei notificări individuale în condițiile Codului de procedură civilă, Curtea reține că simpla absență a unei notificări din partea administratorului/lichidatorului judiciar în condițiile C.proc.civ. nu justifică, prin sine însăși, repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței, deoarece această absență este suplinită de formalitatea publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
În aceste cereri este necesar ca creditoarea, conform art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., să dovedească existența unei împrejurări mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în mod obiectiv să ia cunoștință de notificarea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei publicată electronic și disponibilă gratuit prin simpla accesare a paginii web a Buletinului Procedurilor de Insolvență www.buletinulinsolventei.ro.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de creditoarele VB L. R. I. SA și V.
B. DE A. S., împotriva sentinței civile nr.5346 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A.
M.
C. M. S.
C.
P.
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.DP
← Sentința civilă nr. 2388/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 1861/2013. Procedura insolvenței → |
---|