Decizia civilă nr. 2293/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2293/2013
Ședința publică de la 19 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea D. G. A F.
P. C. reprezentant al ADMINISTRAȚIEI F. P. C. N. împotriva sentinței civile nr. 3783 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC C. P. C. S., SC C. P. C. S. PRIN LICHIDATOR J. R. LS având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T EA
Prin sentința civilă nr. 3783 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar R. LS în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC C. P.
C. S. J_ CUI 20439575 și, în consecință:
S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. P. C.
S. .
S-a dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului
Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a descărcat lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.
S-a încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum sumei de 3.000 lei și cheltuieli de procedură în limita sumei de 69,30 lei care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr.2606/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. C. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC C. P. C. S., fiind desemnată în calitate de administrator judiciar Societatea R. L. IPURL.
Prin sentința civilă nr.3151/_ s-a dispus trecerea debitoarei în faliment procedura simplificată și a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar Societatea R. LS .
Lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri în patrimoniul debitoarei, astfel că le-a solicitat creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au fost dispus să avanseze sumele solicitate de lichidatorul judiciar (f.78-79).
Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar unicul creditor implicat în procedură nu s-a oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. P. C. S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, a dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, a fost încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei și cheltuieli de procedură în sumă de 69,30 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea D. C. solicitând
modificarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării contestației formulata de creditoare împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență înregistrata la dosarul cauzei prin posta electronica la data de_, conform dovezilor de comunicare anexate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin sentința atacata, judecătorul sindic a admis raportul lichidatorului cu propunere de închidere a procedurii, reținând ca în cauza nu exista elemente care să conducă la concluzia formulării unei acțiuni prin care să se solicite antrenarea răspunderii administratorului statutar ai debitoarei, întrucât nu exista elemente care sa se încadreze în prevederile art. 138 alin.1 din Legea 85/2006.
Împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență D. C. a depus contestație, înregistrata la dosarul cauzei prin posta electronica la data de_ și la registratura instanței la data de_ prin care a arătat în esența că acest raport este eronat, in cauza fiind incidente art.138 alin.(1) lit. d din Legea 85/2006.
Totodată, la data de_ a înregistrat chiar cererea de atragere a răspunderii sub numărul 14.670/_, acesta primind numărul corelat _
/a2.
Prin închiderea procedurii falimentului fără soluționarea contestatei împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, se încalcă cerința din art.6 pct.1 al Convenției, aceea ca o
cauză să fie examinată în mod echitabil, în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în proces. Egalitatea părților semnifică egalitatea acestora în raporturile procesuale cu instanța, dar și în raporturile dintre ele, prin recunoașterea acelorași drepturi procesuale și impunerea acelorași obligații.
Intimata SC C. P. C. S. prin lichidator judiciar R. LS
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041C. ea reține următoarele:
Judecătorul sindic prin hotărârea atacată a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC
C. P. C. S. în temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Dimpotrivă, creditoarea recurentă D.G.F.P C. consideră că hotărârea de închidere a procedurii este nelegală întrucât împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a formulat o contestație înregistrată la data de_ prin care a arătat, în esență că aceste raport este eronat, deoarece în cauză sunt incidente prev. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.Totodată la data de_ a înregistrat chiar cererea de atragere a răspunderii sub nr. 14670/_ formând obiectul dosarului _
/a2.
Prin închiderea procedurii falimentului fără soluționarea contestației împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență se încalcă cerința art. 6 pct. 1 al CEDO, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces și anume, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în proces.
Contrar afirmațiilor recurentei C. ea constat că prin sentința civilă 3783/_ judecătorul sindic a soluționat contestația împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei, și prin urmare această susținere nu are suport legal. Tot în acest mod a fost soluționată și cererea de atragere a răspunderii administratorului statutar al debitoarei, prin hotărârea pronunțată la_, conform estrasului de pe portalul Tribunalului Comercial C. . Așa fiind, și această susținere a recurentei este neîntemeiată, motiv pentru care cererea de închidere a procedurii falimentului a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a prev. art. 131 din Legea nr.85/2006, și asigurându-se totodată cerințele și exigentele impuse de art. 6 pct. 1 al CEDO, în sensul examinării cauzei în mod echitabil cu respectarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare asigurându- se egalitatea deplină a părților în proces.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dis part. 312 alin.1
C. pr. civ., rap. la art. 8 din Legea nr. 85/2006 recursul declarat de creditoarea
D.G.F.P. C. urmează a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3783 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. -I. A. C. I. DP
GREFIER,
M. N. ȚÂR
Red.I.C./dact.V.R.
2ex/_
Jud.fond: S. Ivănescu
← Sentința civilă nr. 899/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 658/2013. Procedura insolvenței → |
---|