Decizia civilă nr. 2722/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a3

DECIZIA CIVILĂ NR. 2722/2013

Ședința publică din data de 04 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea D. G. A F.

P. A J. C. pentru A. F. P. PENTRU C. M., împotriva sentinței civile nr. 4001 din_ pronunțată în dosarul nr._ a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC T. C&S D.

S. și SC C & DS, intimat SC C & DS PRIN ADMINISTRATOR J.

P. O. I., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4001 din_ pronunțată în dosarul nr._ a1 al Tribunalului Specializat C. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a creanțelor formulată de petenta D. SANITAR V. ȘI PENTRU SA C. în contradictoriu cu debitoarea SC C&S DS prin administrator judiciar S.P. "P. O. "; I., și în consecință:

S-a constatat tardiv formulată declarația de creanță formulată de creditoarea

D. SANITAR V. ȘI PENTRU SA C. .

A fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar S.P. "P. O. ";

I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC C&S D.

, și în consecință:

A fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei SC C&S DS după cum urmează:

CREANȚE GARANTATE:

AFP C. prin DGFP C. - 301.456 lei, sub condiția suspensivă a admiterii contestației ce face obiectul dosarului_ /a1 a Tribunalului Specializat C.

. CREANȚE BUGETARE

AFP C. prin DGFP C. - 2.165.637 lei, din care 301.456 lei, sub condiția rezolutorie a admiterii contestației ce face obiectul dosarului_ /a1 a Tribunalului Specializat C. ;

AFP C. prin DGFP C. - 2.000 lei, sub condiția rezolutorie a depunerii în termen de 30 de zile a dovezii de comunicare în termen către debitoare a Procesului verbal de contravenție nr. 45374/_ în condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

ITM C. - 2.006 lei

MUNICIPIUL C. -N. - 29.190 lei

D. SANITAR V. ȘI PENTRU SA B. -

3.133,05 lei

59,55 lei

AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -

ȚE CHIROGRAFARE

1. SC U. L. C. I. SA - 146.540,65 lei

2. SC V. S. - 7.347,43 lei

3. SC B. T. SA - 3.389.633,05 lei

4. SC T. C&S DS - 245.788,48 lei.

S-a dispus în sarcina administratorului judiciar afișarea de îndată a tabelului definitiv de creanță.

S-a fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 12 decembrie 2012, ora 11, sala 249.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în conformitate cu prev. art.103 alin.2 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei.

Prin sentința comercială nr.2861/_ a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J.

C. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC C & S DS, fiind numit în calitate de administrator judiciar provizoriu

S.P. "P. O. "; I., termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor fiind stabilit pentru data de 8 august 2012, stabilindu-se în sarcina administratorului judiciar obligația de a proceda la notificarea debitoarei și a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoștință deschiderea procedurii și pentru declararea eventualelor creanțe împotriva averii debitoarei.

După cum în mod expres prevăd disp. art.61 din Legea nr.85/2006, notificarea tuturor creditorilor se face în baza listei depusă de debitor în conformitate cu prev. art.28, alineatul 3 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prev. art.62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvență nr.9510/_ și în ziarul "Ziua de C. "; din data de_ .

Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 26 octombrie 2012, administratorul judiciar S.P. P. O. I. desemnat în procedura falimentului debitoarei SC C&S DS, a învederat judecătorului sindic faptul că a urmat procedura de notificare a creditorilor în vederea depunerii declarațiilor de creanță, fiind înregistrate la dosarul cauzei mai multe declarații de creanță, care au fost verificate, propunându-se încuviințarea tabelului definitiv al creanțelor întocmit ca urmare a acestor verificări.

În ceea ce privește propunerea de încuviințare a tabelului creditorilor, judecătorul sindic a constatat că administratorul judiciar a respectat procedura prevăzută de art. 72 și următoarele din Legea nr. 85/2006, verificând declarațiile de creanță și comunicând tabelul întocmit cu debitoarea și creditorii, fiind urmată și procedura de afișare a lui la ușa instanței.

Judecătorul sindic, în temeiul art. 73 alin. 3 din Legea nr.85/2006, a definitivat tabelul de creanțe al debitoarei SC C&S DS

Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația F. P. pentru C. Mici și M.

, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulate de administratorul judiciar de definitivare a tabelului de creanțe.

În motivarea recursului se arată că prin cererea de admitere a creanței recurenta a solicitat înscrierea in tabelul creantelor debitoarei cu suma totala de 2.165.637 lei reprezentand creante bugetare neachitate la data deschiderii procedurii insolventei, din care suma de 301.456 lei creanta garantata in baza procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 20501/_, plus majorări de Întârziere calculate până la data recuperării debitelor (data valorificării bunurilor sechestrate).

In tabelul preliminar de creanta al debitoarei administratorul judiciar a procedat la inscrierea creantei declarate ca si creanta bugetara, fara sa notifice recurenta in conformitate cu prevederile art. 72 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 si fara sa motiveze neinscrierea creantei ca si garantata.

Impotriva tabelului preliminar a formulat contestatie, fiind inregistrata sub nr. dosar_ /a1.

Ulterior la data de_, este publicat in buletinul procedurilor de insolventa tabelul preliminar actualizat si completarea raportului de verificare a creantelor. In cuprinsul completarii la raportul de verificare a creantelor, administratorul judiciar explica motivul neinscrierii noastre in tabelul preliminar cu creanta garantata solicitata prin declaratia formulata, motiv pentru care a inteles sa completeze contestatia depusa impotriva tabelului preliminar.

Solicita instantei sa constate ca judecatorul sindic a definitivat tabelul de creante fara sa solutioneze contestatia mai mult decat atat, a definitivat un tabel de creante care nu a fost adus la cunostinta creditorilor conform Legii nr. 85/2006 pentru a putea fi contestat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, curtea reține următoarele:

Administratorul judiciar al debitoarei SC C&S DS a verificat declarațiile de creanțe depuse la dosarul cauzei, printre care și a creditoarei AFP pentru C. M. C. - N. prin DGFP C., și a întocmit un raport de verificare creanțe publicat în BPI nr.12163/_, astfel cm rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Tabelul preliminar a fost, de asemenea, publicat în BPI nr.12080/_, și conținea înscrierea creditoarei AFPCM C. - N. prin DGFP C. cu întreaga sumă solicitată, 2.165.637 lei, însă integral cu titlu de

creanță bugetară. Ulterior, s-a întocmit o completare la raportul de verificare a creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, prin care administratorul judiciar a indicat motivul neînscrierii sumei de 301.456 lei ca fiind creanță garantată.

Creditoarea a formulat contestație împotriva tabelului preliminar, înregistrată sub nr._ /a1 și nesoluționată până la data definitivării tabelului.

Recurenta critică faptul că judecătorul sindic a definitivat tabelul preliminar fără să țină cont că există acea contestație în curs de judecată și fără să țină seama de faptul că nu a fost adus la cunoștința creditorilor pentru a fi contestat.

C. ea remarcă, fără a antama aspecte care fac obiectul dosarului în care se contestă tabelul preliminar de creanțe, că recurenta a susținut, pe de o parte, că a contestat tabelul, iar, pe de altă parte, că acesta nu i-a fost adus la cunoștință pentru a fi contestat.

Nu subzistă critica potrivit căreia nu putea fi definitivat tabelul în cursul soluționării unei contestații la tabelul preliminar, curtea apreciind că modul în care judecătorul sindic a procedat a fost legal și temeinic, definitivând, în mod corect, creanța contestatoarei ca fiind: creanță garantată în cuantum de 301.456 lei, sub condiția suspensivă a admiterii contestației ce face obiectul dosarului indicat chiar de către recurentă, creanță bugetară în cuantum de 2.165.637 lei, din care suma de 301.456 lei, sub condiția rezolutorie a admiterii contestației ce face obiectul aceluiași dosar, precum și creanță bugetară în cuantum de 2000 lei, sub o altă condiție rezolutorie. Practic, judecătorul sindic a valorificat, astfel, contestația recurentei, neputându-se susține întemeiat că a ignorat existența acesteia.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere atât a stării de fapt, cât și a celei de drept, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., curtea va respinge recursul debitoarei, menținând sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. A J.

C. pentru Administrația F. P. pentru C. Mici și M. C. -N., împotriva sentinței civile nr.4001 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. P. A. M. C. M. S.

GREFIER

V. D.

Red. C.P. dact. GC 2 ex/_

Jud. primă instanță: C. G.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2722/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)