Decizia civilă nr. 2731/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios A. INISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2731/2013
Ședința publică din data de 04 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.
M.
C.
JUDECĂTOR: M.
S.
JUDECĂTOR :C.
P.
GREFIER: V.
D.
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de recurenții B. S. si M. G., împotriva sentinței civile nr. 2932 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. izat C., în contradictoriu cu intimații C. S. F. C. U. C. F. prin administrator special L. M. și C. S. F. C. U. C. F. prin lichidator judiciar C. DE I. T. S., având ca obiect procedura insolvenței - antrenarea răspunderii.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2932 din_ pronunțată de T. S. izat C. în dosarul nr._, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul
C. DE I. T. S., lichidator judiciar al debitoarei C. UL S. F. C.
U. C. F. împotriva pârâților B. S., dom. în C. -N., str.E. R. nr.20, ap.2, jud.C. și G. M. și în consecință au fost obligați pârâții, în solidar, să suporte pasivul debitoarei în cuantum de 6.342.673,84 lei.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtul G. M., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea
contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Ceea ce se impută pârâților de către titularul cererii de angajare a răspunderii este faptul că aceștia au deturnat activul debitoarei, în condițiile în care aceasta înregistra față de creditori un pasiv substanțial, golind practic de conținut patrimoniul asociației.
Astfel, adunarea generală a asociației, ca și organ de conducere al acesteia, a hotărât la data de 3 februarie 2005, prin votul unanim al celor 23 de membri, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu acea ocazie, depus la dosar în vol.V la filele 289-291, trecerea asociației non profit la societatea pe acțiuni nou înființată.
Asociația deținea un procent de 20% din totalul acțiunilor persoanei juridice nou înființate.
În baza acestei hotărâri nr.1/2005, depusă la dosar la fila 292, asociația a încheiat ulterior, la data de 17 februarie 2005, contractul de cesiune în baza căruia clubul sportiv în calitate de cedent se obliga să cedeze toate drepturile federative ale sportivilor legitimați de către cedent către cesionar, în conformitate cu tabelele anexă ce făceau parte din contract, către SC S. C. F. M.
U. C. SA (art.2).
În baza art.3 au fost cedate către societatea pe acțiuni trofeele clubului, sigla acestuia, palmaresul, culorile clubului, "ca și toate celelalte drepturi care țin indisolubil de continuitatea sportivă";.
Odată cu încheierea acestui contract se ceda în aceleași condiții de preț și termen și contractele de închiriere, publicitate și utilități încheiate cu terții, cesionarul urmând să achite de la acea dată contravaloarea serviciilor respective.
Semnarea contractului de cesiune s-a făcut la aceeași dată de către părțile contractante, pentru directorul economic S. B. semnând pârâtul G. M., aspect pe care acesta nu l-a negat, recunoscând semnarea, prin întâmpinarea
depusă la dosar, în condițiile în care pârâtul B. S. a invocat raportat la disp. art.177 și urm. C.pr.civ., faptul că semnătura aplicată pe contract nu-i aparține.
Judecătorul sindic a reținut faptul că acest contract de cesiune în baza căruia au fost transferate către societatea pe acțiuni doar activele din patrimoniul asociației s-a făcut cu titlu gratuit, fără o contraprestație din partea cesionarului.
Deși la dosar nu există un proces-verbal de predare-primire pentru elementele patrimoniale, respectiv pentru trofeele, sigla clubului, judecătorul sindic va reține faptul că acest transfer a operat în fapt, întrucât palmaresul, culorile clubului și toate celelalte drepturi au fost preluate de societatea pe acțiuni, fiind de notorietate această preluare și continuarea activității clubului sportiv.
De menționat faptul că în cuprinsul procesului-verbal încheiat de organul de conducere al asociației la data de 3 februarie 2005 nu s-a menționat modalitatea în care urma să fie cesionată de către clubul non profit societății pe acțiuni "activitatea acestuia";.
Din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 27 august 2003 în formă autentică de BNP STANCIU T. D., judecătorul sindic a reținut faptul că s-a procedat la modificarea statutului asociației de către adunarea generală a asociației, în sensul modificării componenței consiliului director, la acea dată fiind ales pârâtul G. M. pentru a face parte din acest consiliu.
Prin actul adițional nr.4 la statutul clubului sportiv, act încheiat la data de 27 august 2003, s-a procedat la modificarea consiliului director ales de adunarea generală pe o perioadă de 2 ani, menționându-se faptul că acesta se compune din 17 membri (art.19), pârâții G. M. și B. S. făcând parte din consiliu ca membri ai acestuia.
Art.20 din actul adițional la statut reglementa și atribuțiile ce reveneau consiliului director, în sarcina acestuia fiind dată și atribuția de a aproba încheierea actelor juridice în numele și pe seama clubului (f.92 vol.VII).
În ceea ce privește patrimoniul asociației, în cuprinsul art.28 se menționa în mod clar, fără echivoc, faptul că în cadrul acestuia urma să fie cuprinsă și valoarea jucătorilor, evaluați de Comisia de Evaluare, conform grilei valorice întocmite la propunerea antrenorului.
Ca surse de venit ale clubului, la art.30 erau menționate veniturile realizate din activități curente, precum și sumele rezultate din transferul jucătorilor de fotbal.
În ceea ce privește cap.X, acesta reglementa răspunderea în cadrul clubului
FC U., art.32 statuând asupra faptului că membri de conducere și de execuție care formează organele clubului, precum și salariații acestuia sunt personal răspunzător și,. În solidar, dacă este cazul, pentru daunele provocate din culpa lor clubului sau terțelor persoane.
În cadrul actului constitutiv al clubului, respectiv statutul C. ULUI S.
F. C. U. C. -N., autentificat sub nr.2525/_ era menționat faptul că clubul are drapel, emblemă, insignă și ștampilă proprie, culorile clubului fiind alb și negru, iar drapelul culoare albă cu dungi orizontale negre.
C. ul sportiv avea și o emblemă reprezentată prin litera "U";, în interiorul barelor ei laterale aflându-se o minge de fotbal, în bara inferioară cifra 1919 încadrată în partea superioară de cuvintele "F. C. "; și în partea inferioară de cuvintele "C. -N. ";.
În același statut s-a prevăzut faptul că marca F. C. U. C. constituită din emblema și denumirea ei se va înregistra la OSIM (f.99 vol.VII).
Aceste modificări ale actelor constitutive ale C. ului S. F. C. U.
C. -N. au fost înscrise la solicitarea clubului în Registrul Persoanelor Juridice al T. ui C., în baza unor încheieri civile pronunțate de instanță (f.80 și 113 vol.VII).
Din cuprinsul actului constitutiv al asociației astfel cum a fost modificat rezultă faptul că cei doi pârâți făceau parte din organul de conducere al clubului și că acesta era îndreptățit să încheie acte juridice în numele și pe seama persoanei juridice.
La data de 20 iulie 2005 a fost convocată adunarea generală a clubului sportiv pentru a fi analizat modul de trecere a FCUF. la CSCSFCMU C. SA. A fost prezentat de către pârâtul B. S. raportul de activitate al clubului, adunarea hotărând în baza contractului de cesiune să se solicite societății pe acțiuni, printre-o notificare, respectarea termenelor și prevederilor precizate în contract și a protocolului ce făcea parte integrantă din contractul de cesiune, în caz contrar urmând să fie acționată în justiție societatea pe acțiuni. Propunerea a fost adoptată de adunare.
La data de 26 iulie 2005, în baza hotărârii adunării generale a fost modificat statutul clubului prin actul adițional nr.5 (f-115-116 vol.VII), în sensul diminuării numărului de membri al consiliului director, hotărându-se ca din cadrul acestuia să facă parte 5 membri, printre care și pârâții B. S. și G.
M. .
La dosarul cauzei a fost depus contractul individual de muncă pe perioadă determinată încheiat între G. M., în calitate de salariat și debitoare, reprezentată legal prin pârâtul B. S., contract din cuprinsul căruia rezultă faptul că pârâtul G. M. îndeplinea funcția de director adjunct al clubului, contractul fiind înregistrat la ITM sub nr.66125 la data de 23 iulie 2004 (f.122- 125 vol.VII).
Din cuprinsul actului adițional nr.669/25 august 2004 la contractul individual de muncă menționat, depus la dosar în copie xerox la fila 126, vol.VII, rezultă, de asemenea, că pârâtul B. S. M. îndeplinea calitatea de director executiv al clubului sportiv, iar G. M. avea și calitatea de salariat.
La dosar a fost depusă la fila 127 și decizia nr.70/_ de desfacere a contractului de muncă al pârâtului G. M. ROMUL, începând cu data de 1 martie 2005, în baza disp. art.55 lit.b din Codul muncii, decizie emisă în numele debitoarei de același pârât B. S. ca director executiv.
Judecătorul sindic a reținut, din cuprinsul acestor înscrisuri, faptul că în ceea ce-l privește pe pârâtul G. M., a semnat contractul de cesiune a activului patrimonial al asociației, încheiat între clubul sportiv și societatea pe acțiuni, semnând pentru directorul executiv S. B. și că această cesiune a avut drept rezultat, în concret, golirea de conținut a patrimoniului persoanei juridice, în condițiile în care s-au cesionat societății pe acțiuni trofeele, sigla, palmaresul, culorile și toate celelalte drepturi care țineau de continuitatea sportivă.
Din cuprinsul art.1 al contractului de cesiune reiese în mod clar și fără echivoc faptul că cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit, fiind cesionate și drepturile de participare în campionatele divizionare organizate de FRF pentru seniori și juniori, precum și drepturile federative ale sportivilor legitimați de către cedent, în conformitate cu tabelele anexă ce făceau parte din contract.
Chiar în condițiile în care în cuprinsul art.4 se menționează că drepturile cesionate, potrivit art.1, 2 și 3, sunt de natură exclusiv sportivă și nu au caracter patrimonial, se impune a se preciza faptul că prin expertiza tehnică judiciară de specialitate efectuată în dosarul nr._ având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de cesiune, s-a statuat de către domnul expert evaluator
B. M. ole D. că la data de 25 februarie 2005, dată la care s-a realizat transferul jucătorilor, valoarea activelor patrimoniale și nepatrimoniale ale clubului se ridica la suma de 2.156.534 euro.
Această sumă provenea din valoarea obiectelor de inventar preluate de clubul cesionar în cuantum de 22.801 lei, echivalent a 6.298 euro la aceeași dată,_, echipamente sportive în valoare de 90.748,49 lei echivalent a
25.056 euro și evaluarea patrimoniului clubului de fotbal realizată asupra brand- ului clubului sportiv, în cadrul acestei evaluări fiind inclusă evaluarea trofeelor, a siglei, a palmaresului și a culorilor clubului.
Expertul a menționat faptul că specifice cluburilor de fotbal sunt elementele de brand (siglă, culori ale clubului, palmares), ce pot fi evaluate ca orice altă entitate de marcă pe baza dreptului comercial, cluburile de fotbal înregistrând venituri însemnate din comercializarea acestor efecte către fani, turiști și alte persoane și arealul de referință.
Un alt element semnificativ de evaluare l-a constituit piața fotbalistică a suporterilor.
Ținând cont de concluziile raportului de expertiză, judecătorul sindic apreciază că acele elemente ale activului patrimoniului care au fost cesionate în baza contractului de cesiune au o valoare patrimonială și că această valoare patrimonială la data transferului era de 2.156.354 euro (f.220-229 vol.VII).
În condițiile în care pârâtul G. M. a procedat în concret la semnarea contractului de cesiune, exprimând la acel moment acordul de voință pentru transferul cu titlu gratuit a elementelor de activ, fără însă a fi cesionate și elementele de pasiv patrimonial, acesta a deturnat activul debitoarei întrucât a fost golit de conținut, de acel elemente care îi permiteau debitoarei, printr-o eventuală valorificare, acoperirea, chiar și parțială, a pasivului reprezentat de datoriile înregistrate către bugetul statului și față de creditorii chirografari.
De altfel, aceste datorii reprezintă pasivul rămas nerecuperat în cadrul procedurii, astfel cum figurează înscris în tabelul definitiv consolidat, tabel care nu a fost contestat de persoanele interesate și, implicit, de către pârâți.
În ceea ce-l privește pe pârâtul B. S., judecătorul sindic consideră că se impune angajarea răspunderii acestuia în condițiile reglementate de disp. art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, pentru aceeași faptă reținută și în sarcina pârâtului G. M., întrucât, în calitate de director executiv, a permis punerea în practică și transferul efectiv al jucătorilor și a elementelor de activ din patrimoniul asociației către societatea pe acțiuni cesionară.
De altfel, din înscrisurile depuse la dosar (contractul individual de muncă încheiat de pârât pentru salariatul G. M., emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă al acestuia) rezultă faptul că pârâtul acționa în calitate de reprezentant legal al asociației, în fapt subrogându-se drepturilor președintelui consiliului director și, implicit, organului de conducere colectiv, efectuând în concret acte de conducere a clubului.
În această calitate, în condițiile în care pârâtul nu a contestat îndeplinirea funcției de director executiv, raportat și la disp. art.32 din statutul clubului, conform cărora membri organelor de conducere sunt personal răspunzători și în solidar, dacă este cazul, pentru daunele provocate clubului, judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtului se impune angajarea răspunderii, în solidar, cu cea a pârâtului GAVIRLĂ M., pentru întregul pasiv rămas nerecuperat aparținând debitoarei.
În urma încheierii contractului de cesiune clubul sportiv a fost lipsit de orice mijloace de a-și continua activitatea, existând între acest contract de cesiune și starea de insolvență o legătură indisolubilă.
Fapta pârâților a fost dovedită, constând într-o acțiune intenționată din partea ambilor pârâți, neputând fi reținute apărările pârâtului M. G. conform cărora semnarea contractului ar fi fost o eroare materială sau o interpretare greșită a unor hotărâri ale organelor de conducere statutară.
Angajarea răspunderii nu implică, de altfel, în mod necesar intenția, aceasta putând fi dispusă și în condițiile în care fapta este săvârșită din culpă, indiferent de gradele acesteia, autorii faptelor fiind chemați să răspundă atât pentru culpa lata, cât și pentru culpa levissima.
Prejudiciul creditorilor există și constă în nerecuperarea creanțelor deținute față de debitoarea C. UL S. F. C. U. C. F., acest prejudiciu producându-se inițial în patrimoniul debitoarei și, ulterior, indirect, în patrimoniul creditorilor, iar raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta săvârșită de pârâți a fost dovedit, lipsirea debitoarei de elementele de activ ducând în mod clar și fără echivoc la instalarea stării de insolvență și imposibilitate de achitare a debitelor.
Excepția invocată de pârâtul G. M., excepție care este interpretată de judecătorul sindic ca fiind excepția prescripției dreptului la acțiune, se impune a fi respinsă ca nefondată prin raportare la prev. art.139 din Legea nr.85/2006.
Articolul enunțat statuează asupra faptului că acțiunea în angajarea răspunderii prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii.
Astfel, termenul de prescripție prevăzut de norma legală invocată nu se calculează de la data semnării contractului de cesiune, ci de la momentul la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență.
Dispozițiile art.59 din Legea nr.85/2006 stabilesc în sarcina lichidatorului judiciar obligația ca, în cadrul raportului privind cauzele și împrejurările care au condus debitoarea la starea de insolvență, să fie menționate și persoanele cărora le-ar fi imputabilă această stare.
Prin raportare la data depunerii la dosarul de insolvență a raportului cauzelor și împrejurărilor prev. de art.59 din Legea nr.85/2006, 12 septembrie 2006, cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a fost formulată în termenul de 3 ani prevăzut de art.139.
Totodată, judecătorul sindic reține faptul că identificarea pârâtului M. G. și chemarea în judecată a acestuia pentru a achita în solidar cu pârâtul cu B.
S. pasivul debitoarei s-a făcut în mod obiectiv la momentul la care pârâtul B.
S. a arătat că nu este semnatarul contractului de cesiune cu titlu gratuit, cererea împotriva pârâtului fiind formulată ulterior datei de 30 aprilie 2009, dată la care s-a procedat și la verificarea de scripte.
Față de situații de această natură, în condițiile în care la momentul întocmirii raportului cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență nu pot fi identificate persoanele vinovate de producerea acestei stări, disp. art.139 reglementează și termenul de prescripție de 2 ani, prescripția de 3 ani începând să curgă de la împlinirea acestui termen de 2 ani de la data deschiderii procedurii insolvenței.
Acest termen maxim de 2 ani se referă, practic, la termenul maxim de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.139 teza inițială.
De altfel, procedura insolvenței împotriva debitoarei a început sub imperiul dispozițiilor Legii nr.64/1995, care nu reglementa nici un termen special de prescripție în cadrul căruia să fie formulată cererea de angajare a răspunderii, această cerere impunându-se a se face în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Față de considerentele mai sus reținute, instanța consideră că cererea de antrenare împotriva pârâților a fost formulată în termenul de prescripție
reglementat de art.139 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care termenul maxim are în vedere formularea cererii în cei trei ani prevăzuți de norma legală, care încep să curgă cel mai târziu la împlinirea a 2 ani de la deschiderea procedurii.
Deschiderea procedurii împotriva debitoarei s-a făcut la data de 8 februarie 2006, cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului B. S. fiind înregistrată la dosar la 5 martie 2009, iar cea de precizare a cererii împotriva pârâtului M. G. la data de 14 mai 2009, cu respectarea termenului prev. de art.139 din Legea nr.85/2006.
Pentru considerentele mai sus reținute, pârâții vor fi obligați, în solidar, prin raportare la disp. art.138 alin.1 lit.e și alin.4 din Legea nr.85/2006, la plata pasivului rămas nerecuperat în cuantum de 6.342.673,84 lei rămas nerecuperat, în condițiile în care apariția stării de insolvență a fost contemporană perioadei în care ambii pârâți și-au exercitat mandatul și au deținut poziția care a cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții B. S. și M.
G.
.
Recurentul M. G. prin recursul declarat a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii întrucât nu sunt îndeplinite nici una din condițiile instituite de art.138 din Legea nr.85/2006 și de altfel raportat la prev. art.139 cererea lichidatorului este tardivă.
Pentru a avea forță probatorie și a constitui te,ei al antrenării lichidatorul era obligat să depună hotărâri irevocabile privind faptele și efectele acestora întrucât faptele pretinse pot constitui cel mult erori materiale și interpretări
greșite ale unor hotărâri ale organelor de conducere acte care de altfel nu și-au făcut niciodată efectele.
Actul invocat împotriva sa a fost vizat pentru legalitate de juriștii clubului și nu a avut de altfel atribuții în privința gestionării jucătorilor.
Recurentul B. S. prin recursul formulat a reiterat aspectele de fapt care au determinat semnarea actului incriminat doar de către pârâtul M. G. și apreciază că în ceea ce îl privește nu există nici o probă care să îl incrimineze
întrucât după ce a aflat de existența contractului de cesiune a notificat de nenumărate ori societatea pentru emiterea procesului verbal și a inventarului preluat abuziv în vederea achitării obligațiilor de către aceasta.
Analizând recursurile declarate C. reține următoarele
:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de, reclamanta C. DE
I. T. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. UL S. F.
C. U. C. F. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. S., solicitând judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtului și obligarea acestuia suportarea părții neacoperite din pasivul debitoarei în sumă de 6.311.040,84 lei, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința comercială nr. 4589/2006, pronunțată în dosarul nr._ aflat pe rolul T. ui Comercial
C. s-a deschis procedura de faliment împotriva asociației F. C. U. C.
. În îndeplinirea atribuțiilor stabilite de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, lichidatorul a întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a asociației. Cauza principală identificată în urma analizei activității debitoarei care a dus societatea în stare de insolvență este cea de vidare a patrimoniului debitoarei de întreg activul prin încheierea contractului de cesiune cu titlu gratuit al asociației către societatea comercială nou înființată, pasivul asociației rămânând în patrimoniul acesteia.
În data de_, adunarea generală a debitoarei a hotărât prin votul unanim al celor 23 de membri prezenți "trecerea, în totalitate, a activității"; C.
ului S. F. C. U. C. F. la SCS FCM U C. SA în cadrul căreia C. ul sportiv deținea un procent de 20% din totalul acțiunilor societății nou înființate, acest aspect fiind relevat în Hotărârea nr. 1/2005 a adunării generale a acționarilor. Însă, la câteva zile după acea adunare, asociația, prin pârâtul B.
S. în calitate de director executiv, a semnat contractul de cesiune prin care s-a transmis doar activul asociației către societatea comercială, pasivul rămânând la vechiul club. În speță este vorba de semnarea unui contract de cesiune cu titlu gratuit nr. 5/_ . În urma semnării acestui contract părțile au procedat la predarea efectivă a activelor menționate în contract.
Lichidatorul judiciar a arătat că nu deține un act care să constate predarea-primirea (proces verbal, protocol etc.) însă la data deschiderii procedurii elementele cedate se aflau deja în posesia și folosința societății cesionare.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art
138 din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei iar în ceea ce îl privește pe pârâtul G. M. în mod corect judecătorul sindic a apreciat că vinovăția pârâtului sub aspectul culpei se circumscrie unei acțiuni deliberate intenționate, de golire de conținut a patrimoniului debitoarei.
Fapta care a determinat declanșarea demersului judiciar de către administratorul judiciar a fost deturnarea activului debitoarei prin contractul de cesiune încheiat la data de_ .
Judecătorul sindic a reținut analizând coroborat toate documentele care au avut ca obiect modificarea statutului clubului sportiv precum și hotărârile adoptate de organele deliberative în acest sens că pârâtul G. M. a semnat contractul de cesiune a activului patrimonial al asociației încheiat între club și societatea pe acțiuni în numele directorului executiv, pârâtul S. B. .
Probatoriul astfel analizat a determinat concluzia judecătorului sindic în sensul că acesta este actul care a avut drept rezultat golirea de conținut a patrimoniului persoanei juridice în condițiile în care au fost cesionate societății pe acțiuni toate trofeele, sigla, palmaresul, culorile și toate celelalte drepturi care țineau de continuitatea sportivă.
Aserțiunile referitoare la lipsa caracterului patrimonial a acestora au fost în mod corect înlăturate reținându-se că a fost întocmită o expertiză tehnică judiciară în care s-a evidențiat că la data transferului jucătorilor valoarea activelor clubului se ridica la 2.156.534 euro sumă care provenea din valoarea de inventar a obiectelor, a echipamentelor, a brand-ului clubului sportiv, a trofeelor, a siglei, a palmaresului și a culorilor.
Pârâtul M. G. a fost cel care a exprimat voința la momentul transferului cu titlu gratuit a elementelor de activ, prin actul încheiat încălcând de altfel chiar și voința exprimată de organul colegial care ar fi presupus transferul în favoarea societății pe acțiuni atât a elementelor de activ cât și a celor de pasiv.
Încheierea acestei convenții în alte condiții decât cele stabilite de către organul colegial de conducere determină exonerarea de răspundere a celorlalte persoane aflate în conducerea asociației.
Pârâtul recurent B. S. a evidențiat că nu a semnat convenția care justifică atragerea răspunderii constituind fapta reglementată de prev. art.138 alin.1 lit.e, împrejurare reținută de către judecătorul sindic și care a determinat modificarea cadrului procesual de către administratorul judiciar în sensul extinderii acestuia prin chemarea în judecată în calitatea de pârât a autorului faptei M. G. .
Referitor la data extinderii cadrului procesual recurentul pârât M. G. a apreciat că în mod nelegal au fost interpretate dispozițiile referitoare la tardivitatea introducerii acțiunii în ceea ce îl privește.
Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
Sub aspectul termenului de prescripție judecătorul sindic a evidențiat maniera de calcul a acestuia în mod corect prin raportare la prevederile legale enunțate anterior.
În ceea ce privește tardivitatea introducerii acțiunii astfel cum a fost aceasta reiterată de către recurentul M. G. C. reține că textul evidențiat anterior și invocat de către recurent stabilește două momente în raport de care se calculează respectarea termenelor. Astfel, există momentul obiectiv de raportare cel al datei deschiderii procedurii precum și momentul subiectiv al datei la care a fost cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență.
La momentul redactării raportului prev. de art.59 aceste împrejurări au fost evidențiate însă persoana vinovată a fost identificată ulterior în cursul administrării probațiunii în acțiunea de antrenare a răspunderii pârâtului B. S.
, moment în raport de care C. apreciază că au fost respectate exigențele instituite de art.139 din LPI pentru introducerea cererii astfel că aserțiunile recurentului sub acest aspect urmează a fi înlăturate.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Aserțiunile recurentului vizând omisiunea judecătorului sindic de analiză a documentelor prezentate în probațiune și a apărărilor formulate nu sunt reale, analiza punctuală a condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii dovedind contrariul .
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Întinderea prejudiciului creat creditorilor se raportează la cuantumul total al creanțelor acestora legiuitorul stabilind că prin acțiunea întemeiată pe prev. art.138 judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitorului ori o parte a acestuia să fie suportată de persoana care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enunțate în cuprinsul textului.
Aserțiunile recurentului M. G. referitoare la împrejurarea că la momentul predării activului debitoarea nu avea datorii față de bugetul de stat nu pot fi apreciate ca o apărare pertinentă întrucât întinderea prejudiciului este cea de la momentul deschiderii procedurii respectiv cea reflectată în tabelul definitiv de creanțe.
Vidarea patrimoniului asociației prin încheierea convenției semnate de către pârâtul G. M. este fapta care a determinat întregul prejudiciu întrucât în lipsa oricărei lichidități sau a oricărei surse de venit acumularea datoriilor apare ca fiind inerentă.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs ori în speță apare evident că activitatea asociației nu putea continua în lipsa oricărui element de activ.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
C. apreciază că în sarcina pârâtului G. M. poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. e din Legea nr.85/2006, respectiv aceea de a deturna activul persoanei juridice prin transferul întregului activ fără contraprestație în favoarea societății pe acțiuni.
Fapta reținută în sarcina pârâtului a fost probată prin înscrisuri care nu au fost contestate de către părți iar aserțiunile referitoare la necesitatea existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile anterior antrenării răspunderii vor fi înlăturate C. reținând că probatoriul administrat a fost suficient și a confirmat realitatea celor afirmate prin acțiunea introductivă de instanță existența unor hotărâri judecătorești în materie penală fiind necesară doar pentru aplicarea
unor sancțiuni prevăzute în aceea materie nu și pentru justificarea antrenării răspunderii în condițiile reglementate de legea privind procedura insolvenței.
Susținerile recurentului referitoare la erorile materiale sau interpretarea greșită a unor hotărâri a organelor de conducere statutare nu pot primi valențele dorite de acesta întrucât înscrisurile subsecvente actului incriminat relevă că în fapt s-a urmărit predarea doar a activului contrar celor statuate de organele deliberative fără a se putea reține că recurentul pârât a fost în eroare.
De altfel, recurentul pârât G. M. a evidențiat că actul a fost însușit în ceea ce îl privește după ce s-a asigurat de existența vizei de legalitate aplicate de juriștii clubului însă nici chiar executarea ordinului nelegal al superiorului nu exonerează de răspundere o persoană cu atât mai puțin viza de legalitate a departamentului juridic nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere.
Contrar susținerilor recurentului cu privire la lipsa de efecte a contractului de cesiune C. reține că în mod corect s-a apreciat că în urma încheierii contractului clubul a fost lipsit de orice mijloace de a-și continua activitatea existând între acest contract și starea de insolvență o legătură indisolubilă iar utilizarea tuturor elementelor de activ de către societatea pe acțiuni a fost de asemenea demonstrată.
Răspunderea în ceea ce îl privește pe pârâtul G. M. fiind antrenată pentru săvârșirea faptei evidențiate anterior aplicarea principiului răspunderii solidare apare ca fiind nejustificată în ceea ce îl privește pe recurentul pârât B.
S. întrucât fapta care a determinat insolvența nu a fost una a unui organ colegial ci o acțiune asumată integral de către pârâtul G. M. .
Statuările judecătorului sindic în privința răspunderii pârâtului B. S. în calitate de director executiv întrucât a permis punerea în practică și transferul jucătorilor și al elementelor de activ din patrimoniul asociației către societatea pe acțiuni cesionară nu au fost confirmate de probatoriul administrat, transferul care a determinat vidarea patrimoniului debitoarei realizându-se ca urmare a actului semnat de pârâtul G. M. .
Antrenarea răspunderii a fost justificată de săvârșirea faptei prev. de art.138 lit.e de către pârâtul G. M., faptă care nu a fost săvârșită de un organ colegial astfel că aplicarea principiului răspunderii solidare nu este incidentă în cauză iar în lipsa oricărei fapte care să atragă răspunderea pârâtului
B. S. acțiunea formulată împotriva acestuia apare ca fiind neîntemeiată iar sub acest aspect se reține că recursul formulat de recurentul pârât B. S. apare ca fiind fondat, urmând a fi admis iar acțiunea promovată împotriva sa de către lichidatorul judiciar urmează a fi respinsă.
Considerentele enunțate anterior cu privire la recursul declarat de pârâtul
M. au demonstrat că recursul este nefondat și în consecință în temeiul art 312 C pr civ, C. îl va respinge reținând că prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente și nici unul din motivele de recurs invocate nu este prezent.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul M. G. .
ite recursul declarat de pârâtul B. S. împotriva sentinței civile nr. 2932 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta C. S.
F. C. U. C. F. prin lichidator judiciar C. DE I. T. S. împotriva pârâtului B. S. .
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. C. M. S. C. P.
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 4373/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 2188/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
