Decizia civilă nr. 3148/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILA Nr. 3148/2013

Ședința publică din data de 13 Martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de debitoarea SC T. SRL împotriva sentinței 1078 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș

în dosarul nr._ /a1, în contradictoriu cu intimata SC M&M OIL SRL, având ca obiect - procedura insolvenței - contestație la tabel preliminar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat Sorana Mureșanu, în substituirea d-lui avocat Cristian Țâgârlaș, care depune la dosar delegație de substituire și intimata-creditor SC M&M OIL SRL prin avocat Danciu Ștefania, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 25 din dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentanta recurentei arată că la dosar a fost depus contractul care face obiectul prezentului litigiu, sens în care solicită ca partea adversă să prezinte originalul acestui înscris, raportat la prevederile art. 139 C.pr.civ, în caz contrar solicitând a se face aplicarea sancțiunii prevăzută de textul legal evocat, în sensul de a nu se ține seama de înscris. Această solicitare este formulată în contextul în care la fondul cauzei s-a formulat o atare cerere și care a rămas fără răspuns.

Apărătorul intimatei arată că la acest moment nu este în măsură să prezinte înscrisul solicitat, iar în acest context solicită acordarea unui nou termen de judecată.

Curtea, raportat la împrejurarea că se solicită prezentarea în original a contractului care face obiectul prezentului litigiu, reținând și faptul că societatea intimată are sediul în municipiul C. -N., dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, stabilind în acest sens ora 1300.

La apelul nominal făcut în ședință publică, după ora 1300, se prezintă recurenta prin avocat Sorana Mureșanu, și intimata-creditor SC M&M OIL SRL prin avocat Danciu Ștefania.

Reprezentanta intimatei prezintă instanței spre vedere exemplarul contractului primit prin fax de către societatea intimată SC M&M OIL SRL și în privința căruia se arată că a fost încheiat prin corespondență.

Apărătorul recurentei apreciază că înscrisul prezentat nu reprezintă un document original, distingându-se două ipoteze: prima, dacă societatea SC M & M OIL SRL a completat contractul și l-a transmis către SC T. SRL iar aceasta din urmă l-a completat la rândul ei și l-a retransmis intimatei, în această ipoteză exemplarul prezentat instanței ar trebui să conțină dovada că s- a trimis de la SC T. SRL către SC M&M OIL SRL. Ori pe înscrisul prezentat astăzi nu există decât dovada că s-a trimis de la SC M&M OIL SRL către debitoare.

Cea de a doua ipoteză vizează posibilitatea în care SC T. SRL a completat prima data contractul și l-a transmis către SC M&M OIL SRL. În această ipoteză, la momentul la care SC M&M OIL SRL a semnat și stampilat contractul, acesta ar trebui să conțină în original semnătura și ștampila societății creditoare.

În opinia apărătorului recurentei înscrisul prezentat nu reprezintă contractul încheiat între părți, pentru argumentele evocate anterior.

Reprezentanta intimatei solicită a se observa că în partea inferioară a contractului este inserată dovada că acesta a fost transmis de la SC T. SRL către SC M&M OIL SRL, ulterior primei transmiteri de la creditoare.

Totodată arată că înțelege să invoce excepția lipsei calității de administrator a persoanei care a semnat contractul de asistență juridică în sensul în care, din actele depus la dosarul privind contestația în anulare, după data de_ când a avut loc adunarea generală pentru desemnarea administratorului cât și din Buletinul Insolvenței pe care îl depune la dosar, nu se specifică că persoana respectivă a fost desemnată administrator special al societății debitoare.

Cu privire la excepția invocată reprezentanta recurentei solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a face dovada calității de reprezentant.

Totodată relevă că în situația în care instanța va aprecia că actul prezentat la acest termen de judecată reprezintă originalul contractului ce face obiectul prezentului litigiu înțelege îl va defăima ca fiind fals, iar în caz contrar nu va mai susține acest aspect.

Curtea, în urma deliberării, respinge excepția lipsei calități de reprezentant a societății debitoare, astfel cum a fost invocată de către intimata-creditor, reținând că prin Hotărârea intermediară nr. 1/_ s-a statuat cu putere de lucru judecat, în sensul că potrivit adunării generale nr. 8/_ același asociat, d-l Mariș I., a fost numit administrator special al debitoarei.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței 1078 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș astfel cum acesta a fost formulat, învederând totodată că înscrisul prezentat la acest termen nu reprezintă originalul contractului de vânzare-cumpărare, sens în care solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 139 C.pr.civ. și să nu se țină seama de respectivul document. În măsura în care înscrisul nu va fi avut în vedere în soluționarea pricinii, există o lipsă a unui temei contractual în baza căruia s-au solicitat penalitățile de întârziere.

Cu privire la mențiunile din facturi se arată că niciun moment nu s-a făcut dovada că acestea au fost semnate de reprezentantul legal al societății și care poate angaja societatea într-un asemenea raport. Faptul că facturile au fost semnate de un alt salariat al debitoarei nu angajează societatea decât dacă acesta era mandatat de organul de conducere.

În subsidiar, în ipoteza în care respectivul înscris reprezintă originalul contractului de vânzare-cumpărare solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 312 al. 3 teza a II a C.pr.civ., în contextul în care modificarea hotărârii nu este posibilă decât dacă vor fi administrate probe noi, mai ales o expertiză grafoscopică.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, fără acordarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea în întregime a hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș.

Se arată că respectivul contract a fost încheiat prin corespondență, fiind însușit de către partea adversă, iar prin raportare la dispozițiile art. 35 Cod

comercial, care guverna aceste raporturi la data semnării lui, contractul încheiat prin corespondență este perfect valabil.

Chiar dacă respectivul contract nu ar fi fost semnat și stampilat de către creditoarea SC M&M OIL SRL, societatea, prin motivele de recurs recunoaște existența debitului și implicit se recunoaște izvorul creanței care este tocmai contractul.

Un alt aspect care evidențiază recunoașterea de către SC M&M OIL SRL a contractului îl reprezintă executarea unei plăți către creditoare, ceea ce echivalează cu o executare parțială a contractului.

Cât privește facturile emise, acesta sunt recunoscute însă nu și mențiunile pe care le cuprind.

Pentru argumentele evocate solicită respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată, a căror dovadă o depune la dosar, învederând că din eroare acesta au fost depuse și cu ocazia judecării contestației în anulare, însă abia după momentul pronunțării.

În replică reprezentanta recurentei relevă că se recunoaște raportul contractual, însă nu sunt recunoscute condițiile contractuale.

Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1078 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a1 al Tribunalului Maramureș s-a respins contestația formulată de debitoarea

S.C. T. S.R.L. împotriva tabelului creanțelor întocmit de administratorul judiciar C. & C. - C. asociate de practicieni în insolvență, în contradictoriu cu intimata - creditoare SC M & M OIL SRL C. -N. .

Examinând cu prioritate excepțiile invocate de intimata-creditoare S.C. M & M Oil S.R.L. C. -N., instanța de fond a constatat că acestea sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 75 al. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, text de lege invocat expres de contestatoare, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut de art. 73 al. 2, și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva unei creanțe înscrise în tabel, în cazul descoperirii existenței unui fals, aspect invocat de debitoare. Prin sentința civilă nr. 545 din 9 februarie 2011 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul Maramureș a admis cererea precizată formulată de creditoarea S.C. Arcomat Nirom S.R.L. B. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC M & M Oil SRL C. -N. a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului S.C. Transpet S.R.L., în prezent S.C. T. S.R.L. B. . În tabelul preliminar cuprinzând creanțele împotriva averii debitoarei SC T.

SRL B. este înscrisă creanța intimatei - creditoare SC M & M Oil SRL C. -N. în cuantum de 8.429.804,21 lei și este compusă din 883.155,75 lei debit principal reprezentând contravaloare produse petroliere - cumpărate și neachitate și 7.546.648,42 lei penalități de întârziere calculate până la_ .

Între părți s-a încheiat prin corespondență, în conformitate cu art. 35 Cod comercial, contractul de vânzare-cumpărare nr. 304 din_ privind produsele petroliere pentru care au fost emise mai multe facturi în valoare totală de 930.270,98 lei, din care societatea cumpărătoare a achitat 47.115,18 lei rămânând neachitat un total de 883.155,79 lei, la care se adaugă penalități de 1% pe zi de întârziere, calculate la valoarea facturilor înregistrate la plată, conform pct. VIII art. 8.2 din contract. Cu toate că debitoarea contestă contractul menționat, actul este semnat și ștampilat de aceasta, nu prezintă ștersături și

rezultă că a fost expediat la_, prin fax. În condițiile în care cumpărătoarea

S.C. T. S.R.L. B. (fostă S.C. Transpet S.R.L. B. M. ) a achitat o parte din debit, contractul este executat parțial în sensul art. 36 Cod comercial. Mai mult, în ziua de 5 iunie 2009, debitoarea a emis și un bilet la ordin pentru suma de 1.631.923,70 lei învestit cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 2, refuzat la plată pentru lipsă disponibil astfel că debitoarea aflată în procedură nu poate invoca cu succes în apărarea sa dispozițiile art. 174 C.p.c.

Din perspectiva celor arătate și constatând că nu s-a depus la dosar vreo hotărâre judecătorească care confirmă susținerile debitoarei cu privire la existența falsului, în cauză nu se poate reține incidența prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, situație în care contestația a fost respinsă ca nefondată, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe debitoarea S.C. T. S.R.L. a declarat recurs,

solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației împotriva tabelului creanțelor întocmit de administratorul judiciar C. & C. - C. asociate de practicieni în insolvență și diminuarea cuantumului creanței înscrisă pe tabel, la valoarea de

883.000 lei.

Creditoarea intimată S.C. M & M OIL S.R.L. C. -N. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și nelegal (f.12).

La termenul din data de_, Curtea, față de necomunicarea de către recurentă a dovezii calității de administrator al persoanei care a împuternicit avocatul să declare recurs, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a declarat recurs și a rămas în pronunțare pe această excepție pronunțând decizia nr. 9049/2012.

Contestația în anulare formulată împotriva acestei hotărâri a fost admisă prin decizia nr. 1/_ procedându-se în acest sens la stabilirea unui termen în vederea soluționării recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține următoarele:

Problema juridică ce se impune a fi lămurită în cauză vizează posibilitatea de a se stabili și datora penalități de întârziere în baza unor facturi fiscale semnate de un delegat al societății cumpărătoare, încheierea contractului de vânzare-cumpărare fiind contestată.

În speță, creditoarea SC M & M OIL SRL a solicitat recunoașterea unei creanțe în cuantum de 5.206.245,58 lei și înscrierea acesteia în tabelul de creanțe al debitoarei SC T. SRL în baza unui contract de vânzare- cumpărare nr. 304/0_, contract despre care susține că a fost încheiat prin corespondență și având în vedere facturile fiscale acceptate la plată de către debitoare.

Dacă în privința contractului de vânzare-cumpărare s-au purtat discuții invocându-se inclusiv art. 35 Cod comercial, împrejurare contestată în cauză, Curtea nu poate să ignore existența unor facturi fiscale acceptate la plată de către debitoare, facturi cărora practica judiciară și jurisprudența le-au conferit valoarea unor contracte comerciale în formă simplificată.

Cu alte cuvinte, independent de existența unui contract de vânzare- cumpărare în formă clasică, însușit de ambele părți, existența unor facturi fiscale acceptate fără nicio obiecțiune din partea debitoarei și cu privire la care s-au făcut și plăți parțiale conduce la concluzia că au existat raporturi contractuale între părți în formă simplificată, fiind stabilite elementele legate de marfă, preț, scadență și penalități de întârziere.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere cuantumul acestora a fost indicat în mod expres, stabilindu-se procentul de 1% pe zi și făcându-se menținea că ele pot depăși cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate, fiind respectate astfel prevederile art. 4 alin. 3 din L.469/2002, în vigoare la momentul nașterii obligațiilor contractuale potrivit cărora: ,, Totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul.,,

Nu se poate reține apărarea recurentei potrivit căreia doar debitul principal a fost acceptat de către societate în vreme ce, pentru penalități, delegatul său nu avea calitatea de reprezentant cu atât mai mult cu cât nu facturile au fost acceptate la plată.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de SC T. SRL împotriva sentinței civile nr. 1078 din _

, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Maramureș pe care o va menține în întregime.

În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ. va obliga recurenta să plătească intimatei SC M&M OIL SRL suma de 800 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs reprezentând onorariu avocațial având în vedere complexitatea cauzei și volumul de muncă necesar a fi prestat de către reprezentantul intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC T. SRL împotriva sentinței civile nr. 1078 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatei SC M&M OIL SRL suma de 800 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

M. H.

Judecător,

D. M.

Judecător,

F. T.

Grefier,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: Ielciu V.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3148/2013. Procedura insolvenței