Decizia civilă nr. 3374/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

DECIZIE CIVILĂ Nr. 3374/2013

Ședința publică de la 19 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Judecător DP

Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC C. I. S. împotriva sentinței civile nr. 4168 din_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ /a1 în contradictoriu cu intimații SC I. R. S. PRIN LICHIDATOR J. P. O. I., având ca obiect procedura insolvenței _

/a1 contestație la tabelul preliminar depus de SC C. I. S. .

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se prezintă dna. M. Mănescu, practician în insolvență .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare.

C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că deși legal citată recurenta cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări.

Reprezentanta practicianului în insolvență solicită admiterea excepției.

C. ea reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării căii e atac.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4168 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a1 al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către contestatoarea SC C. I. S., împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC I. R. S., publicat în BPI nr. 436/_ .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC C. I. S. înregistrat la data de 24 ianuarie 2013.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60

1

lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrative- teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 8 ), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC C. I. S. împotriva sentinței civile nr. 4168 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECATORI

C.

I.

D.

P.

A.

-I.

A.

GREFIER

M. N. ȚÂR

Red.C.I./Dact. V.R..

2 ex./_

Jud.fond:I. Păcurar

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3374/2013. Procedura insolvenței