Decizia civilă nr. 3618/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a5

DECIZIE CIVILĂ Nr. 3618/2013

Ședința publică de la 26 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de SC B. H. I. SRL împotriva sentinței civile nr. 5342 din 25 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ /a1* al T. ui S. în contradictoriu cu intimații SC B.

H. I. SRL PRIN LICHIDATOR J. I&O I. S., având ca obiect procedura insolvenței .

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că deși legal citată recurenta cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 5342 din 25 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ /a1* al T. ui S. În temeiul art. 59 alin. 2, 107 litera D din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus intrarea în faliment a debitorului SC B. H. I. SRL.

A fost desemnat lichidator pe societatea profesională soc. prof. I&O I.

S. care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

S-a dispus predarea către lichidator în termen de 10 zile de la primirea prezentei a listei operațiunilor efectuate în ultimii 3 ani, a gestiunii și a listei creanțS-a dispus lichidatorului să notifice intrarea în faliment și să efectueze actele și operațiunile de lichidare a patrimoniului debitorului.

S-a fixat termen limită pentru admiterea creanțelor născute în perioada de observație pentru tabelul suplimentar_ .

S-a fixat termen de verificare a creanțelor, afișare și comunicare a tabelului suplimentar de creanțe_ .

S-a fixat termen de depunere la tribunal a contestațiilor_ .

Fixează termen de întocmire a tabelului definitiv consolidat_ .

S-a fixat salariului lichidatorului la 1500 lei lunar plus TVA și un onorariu de 6%.

S-a fixat termen de judecată la data de_ .

În considerente se reține că prin Sentința civilă nr. nr.2715 din_ a T. ui S. s-a deschis procedura insolvenței debitorului B. H. I.

, fiind numit administrator judiciar Ielciu Augustin.

Prin sentința civilă nr. 6388 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ s-a dispus intrarea în faliment a debitorului SC

B. H. I. fiind desemnat lichidator judiciar Ielciu Augustin.

Prin decizia civilă nr.3563/_ Curtea de A. C. a admis recursul declarat de administratorul special al debitoarei SC B. H. I. SRL împotriva sentinței civile nr.6388 din_ pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 159/2012 a Curții de A. C. s-a contestat creanța rezultând din deciziile de impunere și inspecțiile financiare menționate în cuantum de 2.137.537 lei, deci mai mare decât ce a înscrisă sub condiție.

Situația expusă nu a constituit un impediment pentru întocmirea tabelului definitiv de creanțe și propunerea unui plan de reorganizare judiciară, sumele menționate sub condiție având efect doar asupra distribuirilor de sume din fondurile obținute prin lichidare judiciară.

De menționat că hotărârile judecătorului sindic, conform art. 12 din Legea insolvenței nr. 85/2006 sunt definitive și executorii, deci justificat administratorul judiciar a procedat la întocmirea și afișarea tabelului definitiv de creanțe la data de_ astfel că, termenul pentru propunerea vreunui plan a fost depășit.

Faptul că recursul nu a fost timbrat denotă intenția acestora de a tergiversa soluționarea cauzei, pe de o parte și recunoașterea legalității hotărârii primei instanțe. În acest sens, este de reținut faptul că i s-a acordat debitoarei termenul solicitat de aceasta în vederea prezentării unei propuneri verosimile de redresare economică prin cooptarea unui investitor, dar, de fiecare dată nu a prezentat nicio propunere, însă solicită în continuare alte termene, fără nicio justificare.

În cazul în care după perioada de observație, care are o durată limitată în timp, în speță doi ani, societatea nu intră în reorganizare, etapa următoare obligatorie pe care o parcurge procedura este cea a falimentului.

Este nelegală menținerea în continuare a societății în perioada de observație pentru efectuarea de plăți către creditori și clarificarea aspectelor litigioase, mai ales că nu s-a făcut nicio dovadă a posibilităților în acest sens, deoarece achitarea creanțelor cuprinse în tabelul definitiv de creanțe nu se poate face decât în condițiile prev. de Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs B. H. I. SRL, prin administrator special B. I., solicitând admiterea recursului in principal

casarea sentintei nr. 5342 din_ pronuntata de T. S. in dosar_ cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare, in subsidiar, modificarea hotararii in sensul respingerii cererii formulata de catre administratorul judiciar de intrare in faliment a debitoarei SC B. H. I. SRL, suspendarea sentintei nr 5342 din_ pronuntata de T. S. in dosar nr._ pana la solutionarea recursului.

În motivarea recursului recurentul arată că dupa cum se constata in consideratiile sentintei civile nr. 5342 din_, instanta de rejudecare a retinut eronat cuantumul total al creantei Fiscului, care, in fapt, este in valoare totala de RON 2.137.537,00 si nicidecum ca si supliment de creanta. De asemenea, in legatura cu creanta creditorului C. B. si a creditorului A. SRL Z., a caror recurs s-a decis prin sentinta nr. 6564 din_, consecutiv solutionarii in mod irevocabil a acestor creante, considera ca abia atunci tabloul de creante a devenit definitiv iar obligatia administratorului judiciar era de a propune aprobarea tabloului definitiv de creante si, numai dupa publicarea acestuia, conform legii, curge timpul legal

pentru propunerea unui plan de reorganizare.

Atat debitoarea B. H. a depus intentia de reorganizare prin document expres(anexat), la inceputul procedurii (februarie 2012), cat si creditorul C.

B., depusa,de asemenea, la dosar. Considera astfel ca, prin nerespectarea prevederilor legale privind momentul la care tabloul definitiv de creante poate fi propus spre aprobare, s-a incalcat dreptul fundamental al debitoarei cat si al unui creditor, in fapt esential pentru spiritul acesteia, respectiv posibilitatea de reorganizare a societatii. Ca atare, aceasta incalcare este flagranta si nelegala, aprobarea si publicarea unui tablou definitiv de creante fiind o masura necesara si urgenta, iar consecutiv discutarea si acceptarea unui plan de reorganizare, nefiind atributul administratorului judiciar sau al judecatorului sindic (care il confirma), ci al adunarii creditorilor, in structura rezultata din totalul definitiv de creante, real (in fapt, dupa cum se constata din cele de mai sus, tabelul publicat in BPI, din_, este un tabel preliminar de creante).

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce

a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că recurentul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC B. H. I. SRL prin administrator special B. I. împotriva sentinței civile nr.5342 din 25 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ /a1* al T. ui

S. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

D.

P. A.

I.

A.

C.

I.

M. N.

ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: DP

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3618/2013. Procedura insolvenței