Decizia civilă nr. 8208/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8208/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea D. G. A F.
P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 1733 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui S., privind și pe intimat SC C. J. A. SRL, intimat SC C. J. A. SRL PRIN LICHIDATOR J. C. L. I., intimat O.
R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 22 august 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.1733 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui S., în temeiul art. 131 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC C. J. A. SRL.
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din legea privind procedura insolvenței s-a descarcat lichidatorul judiciar C. L. I. de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, s-a dispus notificarea prezentei sentințe părților.
S-a stabilit salariul lichidatorului/administratorului judiciar la suma de
2.000 lei + TVA la care se adaugă suma de 50 lei cheltuieli de lichidare ce se vor plăti din contul de lichidare al UNPIR, constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de_ lichidatorul judiciar L. I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC C. J. A. SRL Z. a depus la dosar raport final prin care a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea civilă nr. 540 /C din data de_ și s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a constatat că notificarea a fost publicată și în ziarul Sălăjeanul, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea D. G. a
F. P. S. solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei cu consecința obligării lichidatorului sa comunice creditorilor conform art. 129 din Legea nr.85/2006 privind procedura
insolventei.
În motivele de recurs se arată că prin sentința recurată, instanța de fond a dispus închiderea procedurii insolventei debitorului S. C. J. A. SRL.
Insa, Legea nr.85/2006 prevede în mod imperativ prin art.129 modalitatea de comunicare a Raportului Final.
Învederează faptul că, instanta de fond a ignorat aceasta prevedere imperativa și a constatat ca "s-au întocmit și comunicat notificările in condițiile art.61 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei."
Totodată, arată că art.129 din Legea nr.85/2006 este de stricta interpretare,astfel un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi afișate la usa tribunalului.
Arată că dovada publicării raportului final în BPI nu acoperă procedura de comunicare prevăzuta de art. 129 .
Astfel, interesele creditorului DGFP S. au fost prejudiciate prin imposibilitatea de a epuiza toate modalitățile de satisfacere a creanțelor în cadrul procedurii insolventei.
Subliniază faptul ca, în ceea ce privește modalitatea de comunicare a raportului final nu este aplicabil art.7 din Legea nr.85/2006 astfel ca legiuitorul a stabilit în mod imperativ " copii de pe acestea vor fi comuniocate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi afișate la usa tribunalului."
Dupa cum se poate observa, instanta de fond nu a verificat comunicarea raportului final cu creditorii, la dosarul cauzei neexistand nicio dovada în acest sens.
Intimata SC C. J. A. SRL, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală
.
Se arată că în baza atribuțiunilor stabilite de Legea nr.85/2006 și prin încheierea civilă nr. 540/C din data de_, în dosarul_, lichidatorul
judiciar a întocmit un raport privind situația economico-fmanciară a societății ,
din care rezultă cu certitudine că societatea nu are bunuri, și nu mai desfășoară activitate, de aproximativ doi ani de zile.
Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința singurului creditor, respectiv DGFP S., cu ocazia ședinței adunării creditorilor.
Societatea neavând niciun bun în averea sa, s-a propus închiderea procedurii, confor art. 131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, în baza raportului final.
Precizează că acest raport final, în conformitate cu art. 7 din Legea 85/2006, a fost publicat în BPI, afișat pe bază de proces verbal la Tribunalul Sălaj și tranmis la DGFP S., conform copiilor anexate.
Solicită a se constata că motivul recursului invocat de DGFP S., este art.
129 din Legea nr.85/2006, care precizează " după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, iar copii să fie comunicate creditorilor"
Consideră că recursul declarat este netemeinic și nelegal, deoarece societatea nu a avut niciodată bunuri care să fie lichidate, conform art. 129 din Legea nr.85/2006 și a apreciat că simpla înștiințare a creditorului, în speță DGFP S., în primul raport de activitate, reprezintă aducerea la cunoștință a faptului că SC C. J. A. SRL, este în imposibilitate de a-și desfășura activitatea.
Consideră ca dispozițiile art. 129 din aceiași lege, nu sunt incidente în cauza dedusă judecății.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1733 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui S., în temeiul art. 131 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC C. J. A. SRL.
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au
înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/_ statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.
Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.
Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .
Aserțiunile recurentei referitoare la instituirea doar a unei facultăți în
favoarea judecătorului sindic în acest context nu pot fi primite, norma fiind una imperativă, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic.
Indicarea drept sursă a fondurilor necesare continuării procedurii a fondurilor stabilite de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 nu poate fi primită având în vedere conținutul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, intenția legiuitorului fiind aceea de a institui un caz special de închidere a procedurii pentru ipotezele în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În speță, închiderea procedurii s-a dispus în baza prevederilor art. 131 din Legea insolvenței, prevederile art. 129 invocate de recurentă nefiind incidente în cauză .
Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea D. G. a F. P.
împotriva sentinței civile nr.1733 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S., pe care o va menține în întregime
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. a F. P. S. împotriva sentinței civile nr.1733 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
S. | AL H. | M. | B. | M. | I. I. A. | B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.L. M.
← Sentința civilă nr. 5482/2013. Cererea debitorului. Faliment,... | Încheierea civilă nr. 2043/2013. Cererea debitorului.... → |
---|