Decizia civilă nr. 8501/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a3
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8501/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea recurent SC C.
M. R. S. PRIN M. SC A. P. S. R. S. împotriva Sentinței civile nr. 494/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C., în contradictoriu cu creditor D. C. ÎNR. A. C. -N., creditor C. LOCAL C. -N. -D. DE I. ȘI T. L., creditor SC C. S., creditor I.
C., creditor SC M. P. S., recurent SC C. M. R. S. PRIN M. SC A. P. S. R. S., creditor SC C. M. R. S., intimat SC O. T. S. PRIN LICHIDATOR J. P. O. I., intimat SC O. T. S., având ca obiect procedura insolvenței rec imp Sent. 494/_ depus de SC C.
M. R. S. .
La apelul nominal făcut în cauză se rpezintă avocat S. Guță în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Se învederează instanței că nu sunt alte cereri de frmulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C. ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanței și a cererii de admitere a creanței, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs și concluziile scrise, fără cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C. EA
Prin sentința civilă nr. 494 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat
C. în dosarul nr._ s-a respins cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de admitere a creanței formulate de SC C. M. R.
S. prin mandatara SC A. P. S. R. S. .
S-a respins ca fiind tardiv formulată cererea de admitere a creanței formulată de SC C. M. R. S. prin mandatara SC A. P. S.
S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 138/CC/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea SC O. T. COM S., termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor fiind stabilit pentru data de 21 februarie 2012, stabilindu- se în sarcina administratorului judiciar obligația de a proceda la notificarea debitoarei și a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoștință deschiderea procedurii și pentru declararea eventualelor creanțe împotriva averii debitoarei (f.103-104 din vol. I).
În conformitate cu prev. art.103 alin.2 C.pr.civ., neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei.
După cum în mod expres prevăd disp. art. 61 din Legea nr.85/2006, notificarea tuturor creditorilor se face în baza listei depusă de debitor în conformitate cu prev. art.28, alineatul 3 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prev. art. 62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1436/_ și în ziarul "Ziua de C. "; din data de_ (f.119, 206 din. vol. I).
Debitoarea nu a predat lichidatorului judiciar o listă a creditorilor, astfel încât acesta a procedat la notificarea instituțiilor bugetare și a principalelor instituții bancare, deși o astfel de obligație impuse de lege nu există, realizând notificarea și cu respectarea dispozițiilor 61 alin. 3 teza finală din Legea nr.85/2006
Motivul invocat de creditoare pentru admiterea cererii de repunere în termen îl constituie faptul că nu a fost notificată de lichidatorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, împrejurare considerată de creditoare ca fiind o împrejurare mai presus de voința sa și care a împiedicat-o să formuleze declarație de creanță, însă judecătorul sindic a reținut că notificarea s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 62 coroborat cu art. 7 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/2006.
Legiuitorul a înțeles să permită repunerea în termen în situația în care partea interesată a fost decăzută din dreptul de a mai îndeplini un act de procedură doar în acele situații în care dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească acel act. Notificarea realizată prin Buletinul procedurilor de insolvență este opozabilă creditoarei și de la data realizării notificării a început să curgă termenul de formulare a declarațiilor de creanță pentru toți creditorii debitoarei, o notificarea conform Codului de procedură civilă neputând fi realizată deoarece nu a existat o listă a creditorilor pe care debitoarea să o fi predat lichidatorului judiciar.
Reținând că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 103 c.pr.civ., judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în formulată de creditoarea SC C. R. M. S. .
Nerespectarea termenului de formulare a cererilor de admitere a creanțelor atrage decăderea din drepturile prevăzute de art.76 din Legea nr.85/2006 și având în vedere că nu a fost formulată de către creditoarea SC C. R. M.
o declarația de creanță în termenul limită stabilit de judecătorul sindic, deși notificarea acesteia s-a făcut cu respectarea prev. art. 61 și art. 7 alin. 3 teza
finală din Legea nr.85/2006, s-a respins ca fiind tardivă cererea de admitere a creanței formulată de creditoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC C. M.
S. cesionar in drepturi al SC MKB Romexterra Bank S.A. (denumita in continuare" CMR") prin mandatar SC A. PORTFOLIO S. R. S.
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că:
In mod greșit instanța de judecata s-a pronunțat asupra cererii de repunere in termen si de înscriere la masa credala depășind atribuțiile stabilite de legea speciala nr.85/2006.
Conform dipozitiilor art. 11 din legea 85/2006 judecatorul sindic are următoarele atribuții
Art. 11 din legea 85/2006
Principalele atribuții ale judecatorului-sindic, in cadrul prezentei legi,
sunt:
pronunțarea motivata a hotărârii de deschidere a procedurii si, dupa
caz, de intrare în faliment atât prin procedura generala, cât si prin procedura simplificata;
judecarea contestației debitorului Împotriva cererii introductive a creditorilor pentru inceperea procedurii; judecarea opoziției creditorilor la deschiderea procedurii;
desemnarea motivata, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii in insolventa compatibili care au depus oferta de servicii in acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, dupa caz, a lichidatorului care va administra procedura pâna la confirmarea ori, dupa caz, Înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, fixarea remunerației in conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activității practicienilor in insoîventa, precum si a atribuțiilor acestuia pentru aceasta perioada. Judecatorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, daca cererea ii aparține. In situația in care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicita numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecatorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. In caz de conexare se va tine seama de cererile creditorilor in ordinea mărimii creanțelor sau de cererea debitoarei, daca nu exista o cerere din partea unui creditor;
confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, precum si a onorariului negociat. Daca nu exista contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, confirmarea se face in camera de consiliu, fara citarea pârtilor, in termen de 3 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa a hotărârii adunării creditorilor sau, dupa caz, a deciziei creditorului majoritar;
Înlocuirea, pentru motive temeinice, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului;
judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea;
judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului in insolventa, potrivit art. 138, sesizarea organelor de cercetare penala in legătura cu săvârșirea in fracțiunilor prevăzute la art, 143 -147;
judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;
judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate Împotriva masurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator;
admiterea si confirmarea planului de reorganizare sau, dupa caz, de lichidare, dupa votarea lui de către creditori;
soluționarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de Întrerupere a procedurii de reorganizare judiciara si de intrare in faliment;
soluționarea contestațiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului;
m) judecarea acțiunii in anularea hotărârii adunării creditorilor; n) pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii,
Atribuțiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod excepțional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.
Ori din lecturarea dispozițiilor impretaiv de lege se poate ușor observa ca instanța de fond si-a depășit atribuțiile prevăzute de lege.
IMPORTANT in prezenta cauza este faptul ca obligația de verificare a creanțelor si, atunci cand este cazul de formularea de obiectiuni la acestea, precum si întocmirea tabelului/ tabelelor de creanța ii revine administratorului judiciar conform dispozițiilor art 20 lit. k din legea 85/2006.
In mod clar legiuitorul a stabilit ca verificarea creanțelor este efectuata de către administratorul judiciar si nu de către instanța de judecata, acesteia din urma revenindu-i obligația de a judecata contestațiile debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate impotriva masurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator.
RELEVANT in prezenta cauza este faptul ca administratorul judiciar arata ca debitul înregistrat de CRM este cert, lichid si exigibil, solicitând inscrierea creditoarei in tabelul creanțelor.
Or, fata de dispozițiile stabilite de legiutor instanța de judecata trebuia sa ia act de decizia administratorului judiciar si sa dispună înscrierea in tabelul creanțelor conform verificărilor efectuate de către administratorul judiciar.
II. Fata de susținerile instanței de fond cu privire la respingerea cererii de repunere in termen solicită instanței sa le respingă ca neintemeiate.
Prin sentința de deschidere a procedurii nr. 2289 din data de 14 iunie 2012, in sarcina lichidatorului judiciar a fost impusa de către judecătorul sindic obligația de a notifica in timp optim creditorii cunoscuți ai debitoarei pentru ca aceștia din urma sa poată depune cererile de admitere a creanței asupra averii debitoarei.
Administratorului judiciar ii incumba obligația de a proceda la notificarea debitoarei si a TUTUROR creditorilor pentru a li se aduce la cunoștința deschiderea procedurii si pentru declararea creanțelor impotriva averii debitoarei. Asa cum a precizat si mai sus administratorul judiciar, raportat la susținerile creditoarei si la înscrisurile înaintate, si-a exprimat poziția procesuala in fata instanței respectiv, ca este de acord cu repunerea in termen a creditoarei (si NU cum in mod greșit s-a reținut si redactat in cuprinsul sentinței de către
instanța ca, practicianul in insolventa MALAESCU M. ar fi solicitat respingerea cererii de repunere in termen) si cu înscrierea creanței recurentei in tabelul defintiv al creanțelor impotriva averii debitoarei.
Prin sentința civila nr. 494/2013, pronunțata in ședința publica din data de 19 februarie 2013, instanța presupunând a fi analizat documentele doveditoare depuse la dosar de creditoare si in mod nejustificat, netinand cont de poziția procesuala a administratorului judiciar a respins cererea de repunere in termenul de formulare a cererii de admitere a creanței si a respins de asemenea, cererea de admitere a creanței formulate de creditoare.
Astfel, instanța a reținut ca, deoarece debitoarea nu a predat lichidatorului judiciar lista creditorilor sai, nu poate fi incidența culpa administratorului cu privire la lipsa notificării creditoarei, acesta respectând dispozițiile art. 7 alin. 3 din legea insolventei.
Potrivit legii insolventei, prin creditor se intelege persoana fizica sau juridica ce deține un drept de creanța asupra averii debitorului si care a solicitat, in mod expres, instanței sa ii fie înregistrata creanța in tabelul definitiv de creanțe sau in tabelul definitiv consolidat de creanțe si care poate face dovada creanței sale fata de patrimoniul debitorului.
Un exemplu edificator este cel privind salariații debitorului, care fara a depune personal declarațiile de creanța au totuși, calitatea de creditor.
Creditorul îndreptățit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat si căruia i-a fost admisa, total sau in parte, o cerere de înregistrare a creanței sale pe tabelele de creanțe contra debitorului întocmite in procedura si care are dreptul de a participa si de a vota in adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat in calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuțiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfășurarea procedurii si de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege.
In doctrina si jurisprudenta franceza se considera ca cererea de inregistrare a creanței din procedura insolventei este o veritabila acțiune in justiție contra debitorului. In plus, nedeclararea creanței in termenul legal nu este imputabila creditorului nici in situația in care acesta a împuternicit o terța persoana care nu a declarat creanța, si deci, in același spirit jurisprudential, cu atât mai mult in cazul in care chiar creditorul insusi nu a fost notificat despre deschiderea procedurii.
Înțelege sa învedereze ca notificarea deschiderii procedurii de insolventa in Buletinul Procedurilor de Insolventa este o excepție de la prevederile art. 61 din Legea 85/2006 si nu o regula.
Având in vedere aceste aspecte, consideră ca in cazul procedurii notificării nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 9 din Legea 85/2006, care dispune ca
"publicarea actelor de procedura si, dupa caz a hotărârilor judecătorești in Buletinul procedurilor de insolventa înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea convocarea si notificarea actelor de procedura efectuate individual fata de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi indeplinite la data publicării."
IMPORTANT, este faptul ca textul de lege menționat, consacra o situație - regula, insa asa cum a precizat, notificarea deschiderii procedurii este derogatorie de la dispozițiile de citare reglementate de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Astfel spus, in cazul in care legea prevede expres ca procedurile de citare, comunicare notificare, etc. se vor face conform Codului de procedura civila, celelalte dispoziții din Legea 85/2006 nu isi găsesc aplicare.
Soluția pronunțata de instanța având in vedere in principal, dispozițiile art.
7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 au valoarea unei prezumții legale relative, prezumție care poate fi răsturnata prin orice mijloc de proba.
Mai ales ca, sintagma aleasa de legiuitor va fi considerata indeplinita trimite in mod cat se poate de clar la ideea ca nu putem avea de a face cu o prezumție legala imperativa.
In acest sens, consideră ca in cazul procedurii de insolventa aceasta noțiune, de imprejurare mai presus de voința pârtii ar trebui tratata intr-un sens ceva mai larg si aceasta deoarece scopul acestei proceduri de insolventa este acoperirea pasivului debitoarei prin îndestularea creditorilor.
Ori prin faptul ca unui creditor i se refuza sa participe la o procedura ce este prin esența colectiva, concursuala si egalitara, pe motiv ca nu a îndeplinit o cerința imperativa a legii, fara a i se putea imputa o culpa propriu-zisa, se neaga practic esența instituției decăderii, ca sancțiune ce presupune o culpa.
In doctrina se considera ca in sarcina judecătorului cade obligația de a ajuta partea care a invocat repunerea in termen sa elucideze motivele împiedicării prin punerea in discuția pârtilor in baza principiului contradictorialitatii a ipotezei decăderii, chiar daca partea interesata nu a arătat motivele împiedicării.
Iar prin faptul ca instanța prin intermediul utilizării unei prezumții simple a ajuns la concluzia ca in speța nu avem de a face cu o imprejurare mai presus de voința creditoarei, demonstrează ca aceasta nu s-a manifestat in tendințele actuale ale doctrinei si jurisprudentei cu privire la problematica instituției repunerii in termen si a incidenței acesteia in procedura insolventei.
De altfel instanța, nici măcar nu a depus un minimum de efort in a aprecia ca starea de fapt conform căreia administratorului judiciar nu s-a aflat in posesia documentelor contabile a debitoarei poate fi asimilata unui împrejurări mai presus de voința creditoarei de a afla situația reala a debitoarei.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, C. ea constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 138/CC/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea SC O. T. COM S., termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor fiind stabilit pentru data de 21 februarie 2012, stabilindu- se în sarcina administratorului judiciar obligația de a proceda la notificarea debitoarei și a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoștință deschiderea procedurii și pentru declararea eventualelor creanțe împotriva averii debitoarei.
După cum în mod expres prevăd disp. art. 61 din Legea nr.85/2006, notificarea tuturor creditorilor se face în baza listei depuse de debitor în conformitate cu prev. art.28, alineatul 3 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii și a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prev. art. 62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1436/_ și în ziarul "Ziua de C. "; din data de_ .
De subliniat este faptul că debitoarea nu a predat lichidatorului judiciar o listă a creditorilor, astfel încât acesta a procedat la notificarea instituțiilor bugetare și a principalelor instituții bancare, deși o astfel de obligație impuse de lege nu există, realizând notificarea și cu respectarea dispozițiilor 61 alin. 3 teza finală din Legea nr.85/2006.
Prin cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță și cererea de admitere a creanței înregistrată la dosar la data de 14 noiembrie
2012, creditoarea SC C. R. M. S. prin mandatar SC A. PORTFOLIO S. R. S. a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanței împotriva averii debitoarei SC O. T. COM S. și înscrierea în tabelul de creanțe cu suma de 353.971,73 lei.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă care rezultă din contractul de credit nr. 002I/_ încheiat cu SC MKB Romexterra Bank SA și din contractul de cesiune de creanță încheiat între bancă și cesionara SC C. R. M. S., la data de 24 noiembrie 2009. Cesiunea de creanță a fost notificată debitoarei la data de _
.
Prin sentința recurată, cererea de repunere în termen a fost respinsă, pe cale de consecință, fiind respinsă ca tardivă declarația de creanță formulată de petentă.
Recursul declarat de aceasta se axează, în primul rând, pe ideea conform căreia, prin pronunțarea acestei soluții, judecătorul sindic și-a depășit atribuțiile stabilite prin lege, chestiunea privind analiza declarațiilor de creanță fiind una care este dată strict în sarcina administratorului judiciar, care și-a exprimat poziția în sensul admiterii solicitărilor recurentei.
C. ea nu va achiesa acestei poziții, în contextul în care, deși este real că declarațiile de creanță se analizează de către practicianul în insolvență, nu este mai puțin adevărat că o astfel de delimitare a atribuțiilor sale nu vizează și cererile de repunere în termenul de declarare a creanțelor, care, conform poziției unanime a jurisprudenței, cad în sarcina judecătorului sindic.
Cu alte cuvinte, în lipsa unor precizări exprese în textul art. 20 lit. k din lege, precum și văzând împrejurarea că este vorba despre o chestiune de legalitate, iar nu de oportunitate, cu luarea în considerare și a prev. art. 11 alin.
2 din LPI, s-a statuat în mod constant că judecătorul sindic este singurul îndreptățit să se pronunțe asupra cererilor de repunere în termenul de declarare a creanțelor, practicianul în insolvență nefăcând altceva decât să exprime o poziție procesuală, care poate fi validată sau nu în urma analizei de legalitate ce se realizează în cadrul unei astfel de judecăți.
Totodată, subsecvent, în ipoteza în care cererea de repunere în termen este încuviințată, se activează prev. art. 20 lit. k, practicianul în insolvență fiind ținut de îndeplinirea tuturor obligațiilor ce-i revin în legătură cu declarațiile de creanță. În ceea ce privește cea de-a doua critică invocată, referitoare la greșita aplicare a prevederilor legale de către instanța de fond, C. ea constată că nici
aceasta nu poate fi primită.
Aceasta întrucât potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar potrivit alin.3 a aceluiași articol, prin excepție de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prev. la art. 28 alin.1 lit.c, procedura notificării prev. la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Din textele legale mai sus citate, rezultă fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați, ipoteză în care, potrivit alin.3 al
art.7 procedura notificării, va fi considerată îndeplinită, dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență.
În acest sens, nu s-a contestat că notificarea creditorilor în vederea depunerii declarațiilor de creanță a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență la_ și într-un ziar de largă circulație, astfel încât judecătorul sindic în mod corect a constatat că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate. Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că în cauză nu s-a depus lista creditorilor, astfel încât, lichidatorul judiciar nu avea nici o obligație legală și nici posibilitatea de a notifica creditorii și conform Codului de procedură civilă.
Clarificate fiind aspectele legate de disp. art.7 din Legea nr.85/2006, în cauză se mai pune problema incidenței dispozițiilor art. 76 din lege coroborate cu dispozițiile art.103 C.pr.civ.
Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, iar nu unul de recomandare, așa cum pare să sugereze recurenta, rezultă cu evidență din dispozițiile art.76, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței.
Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care, dispozițiile art.103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile.
Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art.76 din Legea nr.85/2006 și art.103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și aceasta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros
în vederea accelerării desfășurării procedurii.
În acest context, cererea de repunere în termen și declarația de creanță a creditoarei, deși de principiu astfel de cereri sunt admisibile, în lipsa oricăror probe care să facă dovada că partea a fost împiedicată să-și exercite dreptul său printr-o împrejurare mai presus de voința sa, ipoteză în care actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, apar ca fiind neîntemeiată, respectiv, tardivă.
Sub acest aspect, susținerile legate de faptul că lichidatorul nu a efectuat toate demersurile pentru a verifica situația bunurilor debitoarei, precum și alegațiile referitoare la greșita stabilire a stării de fapt, nu sunt de natură să conducă la admiterea cererilor, neputând fi considerate ca fiind motive mai presus de voința părții și care au împiedicat creditoarea să-și exercite drepturile, prin raportare la legislația specială incidentă în această materie.
Așadar, așa cum s-a arătat și în cele ce preced, sancțiunea expres prevăzută de lege pentru depunerea declarațiilor de creanță peste termen, este aceea a decăderii, iar raportat la posibilitatea părții de a solicita repunerea în termen, cu consecința dovedirii prin orice mijloc de probă a unei împrejurări mai presus de voința sa care l-a împiedicat să-și exercite dreptul, în condițiile prev. de art.103 C.pr.civ., C. ea apreciază că liberul acces la justiție al creditorului în speță nu este încălcat. Împrejurarea că creditorul nu a propus nici un fel de probe în sensul arătat, nu poate conduce la concluzia că i s-a negat în substanță acest drept.
Astfel, pasivitatea creditoarei, care nu a efectuat minime diligențe pentru a identifica care este situația reală a debitoarei, deși avea la dispoziție toate pârghiile în acest sens, nu poate fi imputată organelor care administrează procedura insolvenței și, mai ales, nu poate fi invocată pentru a sprijini apărarea recurentei, angajată în raporturi juridice, în calitate de profesionist, care a devenit cesionara creanței invocate încă din cursul lunii noiembrie 2009, în
contextul în care termenul pentru depunerea declaraților de creanță a fost stabilit la 21 februarie 2012.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute, în mod corect a fost reținută incidența disp. art. 76 alin.1 coroborat cu art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, art. 103 C.pr.civ., constatându-se că termenul stabilit pentru depunerea declarațiilor de creanță este unul de decădere, justificat de necesitatea respectării principiului celerității și al asanării, cu rapiditate, a mediului de afaceri, iar motivele invocate în justificarea cererii de repunere în termen nu sunt de natură să ducă la admiterea acesteia, recursul impunându-se a fi respins, în acord cu prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. M. R. S. împotriva sentinței civile nr. 494 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
M. B.
Judecător,
M. -I. I.
Judecător,
S. Al H.
Grefier,
A. B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: S. Ivănescu
| ← Sentința civilă nr. 1205/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 3977/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
