Decizia civilă nr. 8554/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1

DECIZIA CIVILĂ NR. 8554/2013

Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.

JUDECĂTOR :A. M. ION JUDECĂTOR :A. M. C. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 983 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC I. S. CONT

S., având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă, avocat Samareanu L. Mioara, în substituire avocat Vasii M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 160 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar din partea recurentei un înscris la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate, respectiv taxă judiciară de timbru de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei ( f. f.30 -31), iar în data de_, recurenta a depus la dosar copia rapoartelor de credit din_, din care reiese întârzierea la plata creditului de 1127 zile și a dobânzilor de 1158 zile ( f. 35 -39).

C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de 100 lei și timbru judiciar de 0,15 lei ( f. 42) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

C. ea, în urma deliberării, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentei în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului conform motivelor depuse pe larg în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată. Susține că creditul a depășit valoarea prag și sunt peste 90 de zile de întârziere la plată.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr. 983 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea B. SA având CUI RO404416 și nr.de înregistrare J_ în contradictoriu cu debitoarea SC I. S. CONT S. având nr.de înregistrare J_ și CUI 16244664.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege acel creditor care deține o creanță certă, lichidă, al cărei cuantum să fie de cel puțin 45.000 de lei și exigibilă, scadența acestei obligații să fie depășită cu cel puțin 90 de zile.

Din înscrisurile depuse în probațiune de creditoare nu rezultă caracterul lichid și exigibil al obligației de plată.

Astfel, potrivit contractului de credit la termen nr. BL22642 din_, astfel cum a fost modificat acesta prin actul adițional nr. 1/_, se consolidează suma de 7130 euro, devenind credit curent, sumă ce va fi rambursată reeșalonat pe o perioadă de 120 de luni, începând cu data semnării actului adițional și până la_, fiind stabilită o perioadă de grație de 6 luni. Ca urmare, potrivit art. 2.6.4. alin. 2 al actului adițional rambursarea se va realiza în rate lunare conform graficului de rambursare anexa 3 la prezentul act adițional.

Creditoarea nu a depus în probațiune anexa 3 reprezentând graficul de rambursare a împrumutului acordat potrivit contractului de credit BL22642/_ modificat prin actul adițional nr. 1/2008.

În mod similar, potrivit contractului de credit BL26290/_, modificat prin actul adițional nr. 1/_, respectiv prin actul adițional nr. 2/_ creditoarea B. S.A. a aprobat restructurarea facilității de credit consolidată în sumă de 34.470 de euro, reprezentând sume datorate băncii cu titlu de principal, dobânzi, comisioane și alte costuri, sumă ce va fi rambursată reeșalonat pe o perioadă de 240 de luni, începând cu data semnării prezentului act adițional la contractul de credit și până la data de_, fiind stabilită totodată o perioadă de grație de 6 luni calculată de la data semnării prezentului act adițional. De asemenea, conform art. 2.8.1 din acest ultim act adițional împrumutatul va rambursa creditul în rate lunare conform graficului de rambursare Anexa 3 la prezentul act adițional la contractul de credit. Din nou, creditoarea nu a depus graficul de rambursare aferent celui de-al doilea contract de credit.

Este adevărat că potrivit art. 120 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit contractul de credit are valoare de titlu executoriu, însă creditoarea nu a făcut dovada obligațiilor de plată neexecutate de către debitoarea S.C. I. S. CONT S.R.L. prin nedepunerea graficului de rambursare pentru fiecare dintre cele două contracte de credit.

Or, potrivit art. 379 alin. 4 C.p.c. creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor înscrisuri neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unor dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.

Propriile evidențe contabilo-informatice ale băncii creditoare nu au valoare de titlu executoriu, nefiind parte integrantă a contractului de credit și nu pot valora nici mijloc de probă în lipsa graficului de rambursare. De altfel, aceasta nu a probat nici întinderea accesoriilor privind dobânda restantă și comisioanele.

Întrucât sarcina probei revine aceluia care face o afirmație în fața justiției potrivit art. 1169 cod civil din 1864, judecătorul sindic a constatat că, față de lipsa probelor relative la caracterul lichid al creanței pretinse în temeiul art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 cererea formulată de creditoare a fost neîntemeiată, urmând a o respinge.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SC B. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii

cererii de deschidere a procedurii insolventei împotriva debitoarei SC I. S. CONT

S.

.

În motivele de recurs se arată că, banca a acordat firmei I. S. CONT S. doua credite; contract de credit linie de credit revolving nr.BL26290/_, modificat prin actele adiționale nr. 1/_ si nr.2/_ în valoare de 34.470 Euro și contract de credit la termen nr.BL22642/_ modificat prin actul adițional nr. 1/_ în valoare de 7.125,88 Euro. Prin actele adiționale nr.2/_ 9 (pentru primul credit) si nr. 1/_ (pentru cel de-al doilea credit) s-a acordat o perioada de grație de 6 luni de la data semnării actelor adiționale, perioada in care debitoarea era obligată să plătească timp de 6 luni numai dobânda creditului. Deoarece la data de_, societatea înregistra restante mai mari de 90 zile în cuantum total de 14.216,48 Euro, cea mai veche restanta fiind de 809 zile, recurenta apreciază ca societatea se afla într-o vădita stare de insolventa motiv pentru care în temeiul art.31 din Legea nr.85/2006 a înaintat cererea de deschidere a procedurii insolventei, creanța totala datorata pentru cele doua credite fiind de 58.167,92 Euro.

Totodată, recurenta critică soluția instanței de fond ca fiind netemeinica si nelegala, deoarece în mod greșit a calificat creanța sa ca nefiind lichida si exigibila si pe cale de consecința, considera ca aceasta nu întrunește condițiile cumulative prev.de art.31, alin.l din Legea speciala nr.85/2008. Susține că debitoarea are o întârziere de 809 zile la data depunerii cererii de deschidere a procedurii, mult mai mare decât minimul de zile de întârziere pe care-l prevede legea (90 zile). Asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar creanța este certa întrucât exista înscris sub semnătura privata contractul de credit însușit de părți, este lichida întrucât se refera la o suma de bani (contract de credit, graficul de rambursare, rapoarte de credit) si exigibila întrucât creanța a ajuns la scadenta, ultima scadenta fiind in_, pentru ambele credite si conform graficelor de rambursare pe care anexate. Fiecare rata a creditelor este ajunsa la scadenta prin neplata.

In ceea ce privește valoarea prag in cuantum de minim 45.000 lei prevăzuta de lege apreciază că si aceasta condiție este îndeplinita, întrucât deține la data introducerii cererii o creanța care depășește cu mult aceasta valoare. Pentru primul credit 47.834,01 Euro din care credit restant: 34.470 Euro si dobânzi restante de 12.075,22 Euro si pentru al doilea credit 10.333.91 Euro din care credit restant: 7.125,88 Euro si dobânzi restante de 2.950,07 Euro .

Creditoarea-recurentă precizează că față de ea, debitoarea are o întârziere de 809 zile la data depunerii cererii de deschidere a procedurii, mult mai mare decât minimul de zile de întârziere pe care-l prevede legea (90 zile), astfel ca si aceasta condiție a termenului minim de 90 de zile este îndeplinita.

Pentru dovedirea întinderii accesoriilor privind dobânda restanta si comisioanele, arată că a depus alături de contractele de credit, actele adiționale si rapoartele de credit privind datoria la data de_ . Apreciază ca aceasta nu putea fi un motiv de respingere a cererii noastre raportat la prevederile art.379, alin.4 C.pr.civ, si art. 120 din OUG 99/2006 deoarece contractele de credit sunt titluri executorii iar graficele de rambursare reprezintă anexe ale contractului de credit si fac parte integranta din acestea. Cu atât mai mult cu cat debitoarea nu a făcut nici o opoziție la cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Susține că referitor la celelalte înscrisuri depuse la dosar cu mențiunea raport de credit, acestea sunt opozabile debitoarei întrucât reprezintă situația contabila pe care o deține banca, urmare neplății ratelor. Neplătind ratele de credit lunare, conf. contractului de credit, însușit de către debitor prin semnătura si stampila, acesta este obligat atât la plata ratelor cât si la dobânzi, dobânzi penalizatoare si comisioane. Graficele de rambursare au fost însușite prin însăși contractele de

credit pe care le-a semnat si stampilat debitoarea, iar banca a prezentat situația contabila, in funcție de plățile pe care le-a efectuat.

Analizând recursul declarat de către recurenta SC B. SA prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ. prin raportate la art.8 din Legea nr.85/2006, C. ea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al recurentei vizează deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC I. S. CONT S. pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 58.167,92 euro.

În scopul soluționării cererii formulate de către recurentă, instanța de judecată prin judecătorul-sindic a dispus citarea părților potrivit art.87 și urm. C.pr.civ., art. 7 lit. b și art. 36 alin (1) din Legea nr. 31/1990, art. 22 și 23 alin (2) din Legea nr. 85/2006.

Pentru soluționarea fondului litigiului se impune a lămuri dacă există o creanță a creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței astfel încât acesta să fie un creditor îndreptățit în înțelesul Legii nr.85/2006.

Potrivit art.3 pct.7 din Legea nr.85/2006, prin creditor se înțelege persoana fizica sau juridica ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului si (…) si care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi.

În speță, C. ea constată că cererea creditorului cu privire la deschiderea procedurii insolvenței debitoarei este fundamentată pe contractul de credit la termen nr. BL22642 din_, astfel cum a fost modificat acesta prin actul adițional nr. 1/_ respectiv contractul de credit BL26290/_, modificat prin actul adițional nr. 1/_ și prin actul adițional nr. 2/_ . Din conținutul acestor înscrisuri reiese că recurenta a pus la dispoziția debitoarei diverse sume de bani, sume care urmau a fi rambursate reeșalonat pe o perioadă de 120 de luni, începând cu data semnării actului adițional și până la_, fiind stabilită o perioadă de grație de 6 luni respectiv pe o perioadă de 240 de luni, începând cu data semnării prezentului act adițional la contractul de credit și până la data de_, fiind stabilită totodată o perioadă de grație de 6 luni calculată de la data semnării prezentului act adițional.

Probele administrate în cauză evidențiază faptul că până la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea nu a achitat nicio sumă la data scadenței deși potrivit graficelor de rambursare a creditelor această obligație îi revenea.

C. ea constată că debitoarea nu a înțeles să conteste starea sa de insolvență dar nici nu a făcut dovada efectuării unor plăți pentru restituirea împrumutului acordat.

Potrivit art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Potrivit art. 379 alin. 3 și 4 C.pr.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță (…).

În speță, C. ea reține că ne aflăm în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Astfel, creanța pretinsă de recurentă se fundamentează pe contractele de credit și actele adiționale menționate mai sus iar aceste contracte împreună cu actele adiționale sunt semnate de debitoare și însușite ca atare.

Cât privește întinderea creanței creditoarei, se poate observa că aceasta derivă din titlurile executorii - contractele de credit menționate mai sus - și întrucât nu s-a făcut dovada plății de către debitoare, se poate susține cu temei că valoarea prag impusă de legiuitor este atinsă.

Se poate conchide, așadar, că creanța pretinsă de creditoare reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și art. 379 alin. 3 și 4 C.proc.civ. astfel că cererea care vizează deschiderea procedurii insolvenței întemeiată pe existența acestei creanțe apare ca fondată.

Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat ca fiind fondat iar în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza

judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta SC B. SA împotriva sentinței civile nr.983 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o casează și trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M.

SA M.

ION

A.

M. C.

GREFIER

V. D.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.H. D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8554/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)