Decizia civilă nr. 9656/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 9656/2013

Ședința publică din data de 14 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M.

ION

JUDECĂTOR :A.

M.

C.

JUDECĂTOR: M. S.

G.: M. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC LA N. N. S., împotriva Sentinței civile nr. 2805, pronunțate in data de_, în dosarul nr._, al T. ui M., în contradictoriu cu intimata D. G. A F.

P. M., având ca obiect procedura insolvenței, societăți cu răspundere limitată - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

La data de_, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat ca nefiind motivat și nici fondat.

La data de_, recurenta a depus la dosar concluzii scrise.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.

În deliberare cu privire la speța pendinte, Curtea invocă din oficiu și pune în discuție excepția netimbrării și excepția lipsei calității procesuale active. Având în vedere că dezbaterile acestui complet se vor termina la o altă oră decât momentul strigării acestei cauze, dar și față de împrejurarea că părțile nu sunt prezente pentru a pune concluzii, reține cauza în pronunțare, în principal pe excepția netimbrării, iar în cazul în care aceasta se va complini până la finalul ședinței de judecată, reține cauza in pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale active.

După cum rezultă din înscrisul existent la dosar la fila 14, recursul este legal timbrat astfel că analizarea excepției nelegalei timbrări nu se impune.

Deliberând reține că,

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.2805 din_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui M. s-a aprobat raportul final publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 314 din_ întocmit de lichidatorul judiciar C. T. IPURL.

S-a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC La N. N. S., înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 2209870, și radierea acesteia din Registrul C. .

S-a dispus plata sumei de 3.813,2 lei, către lichidatorul judiciar C. T. IPURL, cu sediul în B. M., str. H. nr. 4/12, județul M., din fondul de

1

lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței. S-a cesionat în favoarea creditorilor, dreptul de a executa sentința civilă nr. 7098/_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._ /a1.

Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii a fost notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea nr. 2203/_ pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC LA N. N. S. în procedura simplificată de insolvență.

Potrivit tabelului definitiv consolidat creanțele acceptate sunt în cuantum total de 5.402,19 lei, creditori fiind A. F. P. B. M. și M.

B. M. .

Conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Recapitulând cele de mai sus și constatând că societatea nu are suficiente bunuri pentru acoperirea pasivului și nici creditoarea nu s-a oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic a reținut că nu există argumente în favoarea continuării procedurii, ca atare aceasta urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

Judecătorul sindic a dispus plata sumei de 3.813,2 lei către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs administratorul statutar al debitoarei SC LA N. N. S. solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței atacate.

În motivele de recurs se arată că sentința recurată cuprinde cifre inexacte și exagerate. Debitorul -recurent arată că a demonstrat faptul că au fost calculate obligații fiscale nedatorate pentru bunuri inexistente, pentru clădire, respectiv sediul actual care nu este proprietatea societății.

Menționează că nu s-a luat în considerare faptul că activitatea societății a fost suspendată în anul 2003. Arată că autoutilitara Ford Tranzit a fost radiată din circulație la data de 18 august 2003, ceea ce s-a dovedit cu acte. Stocul de marfă existent la data întreruperii activității constă în bere și sucuri, erau în pragul expirării și au fost distruse.

Precizează că a ridicat excepția prescripției de 5 ani asupra acestui aspect, însă nu s-a pronunțat nimeni. Faptul că s-au depus bilanțuri contabile timp de trei ani de la data suspendării activității denotă că nu s-a lucrat cu rea-credință, nu a distrus documente și nu a ținut contabilitate fictivă, cum în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond.

Menționează că instanța a reținut numai argumentele lichidatorului judiciar, iar probele sale nu au fost luate în considerare și au fost respinse fără a fi motivate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, creditorul intimat D. G. a F.

P. M. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.

2

În ședința publică de azi, Curtea din oficiu, în temeiul art.137 alin.1 CPC a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei în promovarea prezentului recurs.

Analizând cu prioritate excepția invocată, Curtea a apreciat-o ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.2805 din_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui M. s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar C. T. IPURL, s-a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC La N. N. S. și radierea acesteia din Registrul C. .

Potrivit art.3 pct.30, mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special.

Cum în speță, debitoarea se află în procedura falimentului, dreptul de administrare al administratorului statutar a fost ridicat potrivit art.47 alin.4 din LPI, astfel că singurul în măsură să reprezinte interesele asociaților este administratorul special.

Întrucât în speță nu s-a făcut dovada faptului că administratorul statutar al debitoarei, numitul Mezei I., este administratorul special al debitoarei, Curtea constată că această persoană nu poate formula, în numele debitoarei, recurs împotriva hotărârii de închidere a procedurii.

Potrivit normelor juridice instituite prin Codul de procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui ce se poate prevala de acest interes și întrucât recurenta nu se poate prevala de un interes legitim în promovarea recursului Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată iar în temeiul dispozițiilor legale enunțate o va admite și va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității procesuale active și respinge recursul declarat de administratorul debitoarei SC LA N. N. S. împotriva sentinței civile nr.2805 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat M.

, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. ION A. M. C. M. S.

G. ,

M. N.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.L. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9656/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)