Decizia civilă nr. 10281/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10281/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A. Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de SC I. C. L. I. SA (F. SC A.
L. I. SA) împotriva încheierii civile din_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații SC S. I. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată recurs împotriva încheierii de suspendare.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A :
Prin încheierea civilă din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., judecătorul sindic a constatat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 155 indice 1 C.pr.civ., motiv pentru care a dispus suspendarea soluționării cauzei și a trimis întregului dosar spre păstrare la arhivă până la o nouă stăruință a părților.
Împotriva acestei încheieri, creditoarea S.C. "I. C. L. "; I. S.A. a declarat recurs
, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii recurate si repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea soluționării acesteia.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că măsura suspendării judecații dispusa de către instanța este abuzivă si nelegală, raportat la întreaga situația de fapt si Ia dispozițiile legale în materie.
Invocând prev. art. 155 indice 1 alin. (1) din C.pr.civ., recurenta susține că suspendarea cauzei apare ca o posibilitate si nu ca o măsura obligatorie pe care instanța urmează sa o dispună si numai în condițiile în care desfășurarea normală a procesului ar fi împiedicata.
In fapt, prin adresa transmisă către instanța, recurenta a încunoștințat instanța de imposibilitate de a duce la îndeplinire masurile trasate de instanța si de a face dovada comunicării cu debitoarea a tuturor facturilor emise în baza celor trei contracte de leasing. De asemenea, a arătat ca măsura dispusa de către instanța în sarcina sa este excesivă având în vedere numărul mare de facturi fiscale ce au fost emise în
1
baza celor trei contracte de leasing financiar încheiate cu debitorul. În speță, desfășurarea normală a procesului nu a fost nici un moment împiedicată, mai ales în condițiile în care a depus, copii de pe dovezile de comunicare cu debitoarea a facturilor fiscale emise în baza contractelor de leasing.
Totodată, măsura dispusă de către instanța de fond în sarcina sa, respectiv de a face dovada comunicării facturilor cu debitoarea sub sancțiunea suspendării judecații este neîntemeiată, excesivă, având în vedere ca emiterea si comunicarea facturilor către debitoare nu condiționează existenta creanței pe care o deține împotriva debitoarei. Cum creanța a fost asumată de către debitoare în baza Contractelor de leasing care poarta semnătura si stampila SC S. I. S., câtimea creanței fiind determinata cu ajutorul actelor de creanță opozabile debitoarei, respectiv contractele de leasing, temeiul juridic pentru care recurenta este îndreptățită a solicita cuantumul ratelor de leasing si de asigurări îl reprezintă însuși contractul de leasing, care constituie legea pârtilor, conform principiului "pacta sunt servanda ".
Apoi, în cazul contractului de leasing, cum este speța de fată, obligația de plată a ratelor de leasing, cuantumul si data scadentei erau cunoscute debitoarei încă din momentul semnării contractului de leasing, astfel cum reiese din Anexa 1 la Contractul de leasing - Programul plăților. Obligația debitoarei de a achita contravaloarea ratelor de leasing si de asigurări, precum si orice altfel de cheltuieli conexe, s-a născut în baza contractului de leasing si nu în baza facturilor fiscale, iar odată cu semnarea si stampilarea acestuia debitoarea si-a asumat toate îndatoririle ce decurg din prezentul contract.
In aceste circumstanțe, recurenta apreciază că măsura dispusă de instanța în sa apare ca fiind excesivă si nelegală.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 155 indice 1 alin. (1) din vechiul C.pr.civ. care se aplică în cazul concret analizat prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată și a apreciat că până la termenul acordat în acest sens creditoarea reclamantă nu a îndeplinit sarcinile impuse în sarcina sa de către instanță. În concret, nu a depus la dosarul cauzei dovada comunicării cu debitoarea a unor facturi, probă considerată esențială în contextul soluționării cererii de deschidere a procedurii de insolvență a debitoarei.
În opinia instanței de recurs modul în care prima instanță a făcut aplicarea textului enunțat este eronată și a are drept consecință suspendarea fără temei a unei cereri deduse judecății în condiții procedurale.
Astfel, este lipsit de echivoc că instanța poate aplica textul enunțat și poate suspenda în consecință soluționarea unei cereri de chemare în judecată independent de obiectul acesteia doar atunci când din culpa părții reclamante este afectată desfășurarea normală a procesului. În opinia instanței de recurs, în cazul concret analizat această ipoteză enunțată nu este îndeplinită. Faptul că instanța a apreciat că este necesară administrarea probei cu înscrisuri suplimentare celor deja depuse iar reclamanta creditoare nu s-a conformat acestei solicitări exprese a instanței, nu afectează din punctul nostru de vedere buna desfășurare a procesului, ci cel mult poate avea implicații asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată.
Altfel spus, faptul că reclamantul nu reușește din diverse motive să administreze toate probele pe care instanța din oficiu le-a apreciat ca esențiale nu înseamnă că desfășurarea procesului este afectată și că instanța nu poate pronunța o soluție dintre cele legal posibile chiar în aceste condiții. A administra sau nu o probă propusă chiar de către parte sau dispusă din oficiu de către instanță în condițiile art. 129 Cpc are în esență consecințe asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată și nu asupra bunului mers al procesului. Bunul mers al procesului impune doar acordarea unui termen pentru administrarea suplimentului de probatoriu, nu și administrarea probei în sine. A accepta un punct de vedere contrar însemnă că de fiecare dată când o cerere
2
de chemare în judecată este în opinia instanței insuficient probată pentru că partea nu administrează probele pe care instanța le dispune, soluția să fie suspendarea cauzei și nu respingerea acesteia ca netemeinică. Procesul civil nu se guvernează însă după o astfel de regulă și în niciun caz netemeinicia cererii nu se confundă cu împiedicarea bunului mers al procesului, așa cum nici un proces care curge firesc nu trebuie să se finalizeze în mod invariabil cu admiterea cererii de chemare în judecată.
În cazul concret analizat instanța fondului trebuie să decidă dacă creditoarea reclamantă deține sau nu o creanță certă, lichidă și exigibilă în baza probatoriului depus în probațiune la dosar. Această analiză se poate face în baza probatoriului administrat până la acel moment al suspendării chiar dacă creditoarea recurentă a omis total sau parțial din diverse motive care nu pot face obiectul prezentului recurs să suplimenteze probatoriul.
Instanța de recurs se rezumă la a reține că lipsa unui răspuns al creditoarei care să fie apreciat satisfăcător de către judecătorul fondului nu a blocat derularea procesului, fără a face alte considerații cu privire la culpa creditoarei recurente. Dimpotrivă, prima instanță poate tranșa cu privire la temeinicia sau netemeinicia demersului dedus judecății în baza probatoriului deja administrat, mai ales în condițiile în care creditoarea se prevalează și de titluri executorii. Existența unei eventuale culpe și consecințele acesteia la nivel probator vor fi analizate de către judecătorul fondului cu prilejul soluționării cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 244 indice 1 alin. 1 și 2 Cpc, și art. 312 alin. 5 Cpc, instanța va admite recursul declarat de S.C. "I. C. L. "; I. S.A. împotriva încheierii civile din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o va casa și va trimite cauza spre continuarea judecății la Tribunalul Specializat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de S.C. "I. C. L. "; I. S.A. împotriva încheierii civile din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o casează și trimite cauza spre continuarea judecății la Tribunalul Specializat
C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. A. A. I. DP
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. C.B. .
3
| ← Decizia civilă nr. 9656/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1422/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
