Încheierea civilă nr. 1350/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIB. LUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

Încheierea civilă nr.1350/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 08 mai 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petenta S.C. P. S.R.L., prin lichidator judiciar R. & P. SPRL de eliberare a cauțiunii în cuantum de 18.558 lei consemnată la dispoziția Tribunalului Specializat C. în dosarul_ .

Procedura este legal îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se în Camera de consiliu, fără citarea părților.

Instanța reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

TRIB. LUL,

Prin cererea formulată la data de 6 martie 2013 petenta R. &P. SPRL în calitate de lichidator judiciar al SC P. S. a solicitat instanței să se dispună eliberarea cauțiunii în cuantum de 18.558 lei consemnată la CEC BANK SA SUCURSALA C. prin recipisa de consemnare nr. 749239/1 la data de_ înregistrată la poziția 100/2012.

În motivarea cererii petenta a arătat că prin sentința civilă pronunțată la data de_ în dosarul nr._ instanța a respins contestația la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea SC FC U. C. SA și de asemenea a respins, ca neîntemeiată, cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC P. S. prin lichidator judiciar R. &P. SPRL.

Prin urmare, potrivit legii insolvenței, cauțiunea va fi restituită creditorului deponent, în cazul respingerii contestației debitorului.

În ceea ce privește natura juridică a cauțiunii, este de remarcat că ea constituie o garanție anticipată pentru cealaltă parte căreia i se pune la dispoziție un mijloc sigur în vederea acoperirii pagubelor pe care le-ar suferi, în cazul în care măsurile luate împotriva sa i-ar cauza daune și vor fi, în cele din urmă, desființate, așadar nu se pierde proprietatea asupra ei.

Raportat direct la cele susținute, lichidatorul judiciar arată că Noul Cod de procedură civilă stabilește că "cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin.1. Cu toate acestea cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta a depus-o.

Se mai arată că în dosarul de față SC U. C. SA nu a depus o cerere de despăgubire. Mai mult, între părți a fost încheiat un contract de tranzacție în cadrul căruia SC U. C. SA a declarat că este de acord cu restituirea cauțiunii depusă de SC P.

S. .

Analizând cererea formulată, instanța reține următoarele:

1

Prin sentința civilă nr. 3801/2012 pronunțată în Dosarul_ al Tribunalului Specializat C. s-a respins cererea petentei SC P. S. prin lichidator judiciar S.P. "R. & P. "; SPRL privind deschiderea procedurii generale a falimentului debitoarei SC FOTBAL CLUB U. C. SA având în vedere că nu au fost îndeplinite exigențele art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 .

Față de cele de mai sus, instanța constată că cererea de restituire a cauțiunii este întemeiată, și raportat la dispozițiile art. 7231alin. 3 Cod procedură civilă, va admite cererea petentei SC P. S. prin lichidator judiciar S.P. "R. & P. "; SPRL și va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 18.558 lei consemnată la dispoziția Tribunalului Specializat C. în dosarul_ prin recipisa de consemnare nr. 749239/1 din 25 iunie 2012 eliberată de SC CEC BANK SA - Sucursala C. și consemnată în registrul de valori al instanței la poziția 100/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Admite cererea formulată de petenta SC P. S. prin lichidator judiciar S.P. "R.

& P. "; SPRL, cu sediul procesual ales în C. -N., str. C. T., nr. 74-76, etaj 2, Jud.

C., în contradictoriu cu debitoarea SC FOTBAL CLUB U. C. SA, cu sediul în C.

-N., str. B. Z., nr. 34-36, Centrul de Afaceri "S. Bussiness Center";, și în consecință:

Dispune restituirea către petenta SC P. S. prin lichidator judiciar S.P. "R. & P. "; SPRL a cauțiunii în cuantum de 18.558 lei consemnată la dispoziția Tribunalului Specializat C. în dosarul_ prin recipisa de consemnare nr. 749239/1 din 25 iunie 2012 eliberată de SC CEC BANK SA - Sucursala C. și consemnată în registrul de valori al instanței la poziția 100/2012.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.4.ex. CG/MM/_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1350/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)