Sentința civilă nr. 2468/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2468/2013

Ședința publică din 20 decembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe S.C. SS I. S., cu sediul în localitatea P. -B., str. P., nr. 96 C, sc. F, et. 1, ap. 54, jud. B. -

N., CUI 21788042, înregistrată la R. C. sub nr.J_, aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar, C.

I. de I. C. I. lipsă fiind celelalte părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, constatând că părțile au fost citate în Buletinul Procedurilor de I. în vederea discutării raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, și că nu s-au formulat obiecțiuni, reținând că nu sunt alte cereri, aprobă raportul final cu propunerea de închidere a procedurii și acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.

Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin Sentința civilă nr. 837 din 12 aprilie 2013, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, la cererea lichidatorului C. I. de I. C. I., s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei

S.C. SS I. S.,

în condițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. A fost înscrisă în tabelul definitiv de creanțe (f. 22) creditoarea D. G. R.

a F. P. C. -N., prin A. J. a F. P. B. -N. cu o

creanță bugetară în valoare de 5.899 lei.

Din raportul depus de lichidatorul judiciar rezultă că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru plata pasivului și nici nu au fost identificate fapte și persoane pentru atragerea răspunderii în condițiile art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, astfel că s-a propus închiderea procedurii insolvenței în baza prev. art. 131 din lege.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul - sindic va da o

1

sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.040 lei, fără TVA, reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței; Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC SS

I. S.

, cu sediul în loc. P. B., str. P., nr. 96 C, sc. F, et. 1, ap. 54, jud. B.

-N., nr. ORC J_ , CUI 21788042 și radierea acestei societăți comerciale din

R. C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar C. I. de I. C. I., cu sediul în B., P. C., nr. 39, et. 1, ap.4, jud. B. -N., pentru suma de 3.040 lei fără TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D. G. R. a F. P. C. -N.

, prin A. J. a F. P. B. -N. și O. ui R. ui C. de pe lângă T. B. -N. .

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. F. K.

Red/dact. UI/FK 6 ex./_ .

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2468/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)