Încheierea civilă nr. 2545/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Nr. operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2545/C/2013
Ședința camerei de consiliu din data de_ Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER -T. G.
Pe rol fiind judecarea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, formulată de debitoarea SC C. U. S., prin lichidator C.I.I. M. E., desemnat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar C.I.I M. E., d-na practician în insolvență M. E. .
Procedura este legal îndeplinită, cauza fiind soluționată fără citare, în baza art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.
S-a făcut referatul cauzei, după care, judecătorul sindic, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art.6 din Legea nr.85/2006, constată că T. Specializat C. este competent general, material si teritorial să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitoarea SC C. U. S. .
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune delegația și un script în susținerea cererii, solicită admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată a debitoarei, potrivit art. 270 indice 1 și 2 din Legea nr. 85/2006, republicată și art. 1 aliniatul 2 litera e din Legea nr. 85/2006. Arată că debitoarea se află în stare de lichidare și nu mai face față obligațiilor sale comerciale. Societatea nu mai desfășoară nicio activitate și nu mai există nicio posibilitate de redresare a societății prin reorganizare. Are datorii certe, lichide și exigibile cu o vechime mai mare de 90 zile, în sumă totală de 14303 lei, către bugetul de stat, așa cum rezultă din fisa de plătitor editată la data de_ și din situațiile anexă la adresa nr.58424/_ prezentată de către A. F. P. a municipiului C. -N. .
De asemenea, arată că a întocmit și depus la data de_ la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj un raport economic în care a prezentat situația societății debitoare. Adresa nr. 687/_ a fost remisă la 11 bănci comerciale, prin care s-a solicitat informații asupra conturilor curente ale debitoarei. Intesa Sanpaolo și Banca Comercială Română au comunicat că debitoarea nu figurează în evidențe cu conturi deschise. Au fost solicitate informații asupra eventualelor creanțe deținute de debitoare în evidențele AVAS, Societatea Română de Radiodifuziune, Televiziunea Română și ITM C. . Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, iar debitorul aflându-se în stare de încetare de plăți, solicită admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată și desemnarea în calitate de lichidator judiciar pe C.I.I M. ELEISABETA.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare, în baza actelor și probelor aflate la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, debitoarea SC C. U. S., prin lichidator C.I.I. M. E., a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale.
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că figurează cu creanțe fiscale neachitate în cuantum de 14.303 lei confirmate de AFP Huedin, prin titlurile executorii, somațiile și fișa sintetică totală depuse la dosar. In acelasi timp, societatea
debitoare este dizolvată anterior formulării cererii introductive, in fapt se afla in stare de lichidare, nu deține nici un bun în patrimoniu, iar lichidatorul judiciar a remis notificare la adresa debitoarei si al administratorului statutar cu privire la procedura dizolvarii societatii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 27 al.3 din Legea nr. 85/2006.
Cererea de deschidere a procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către lichidatorul acesteia, în considerarea calității sale de reprezentant al societății de la data depunerii specimenului de semnătură.
Analizând raportul economic al societății debitoare întocmit de lichidator în conformitate cu prevederile art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se constată că in cauza sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. c și lit. e din Legea nr. 85/2006. De asemenea, raportat la somatiile depuse la dosar, se constata ca scadența obligatiilor fiscale ale debitoarei a depășit 90 de zile, astfel ca judecătorul sindic va aplica prezumția de insolvență vădită prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr.85/2006.
Pentru considerentele expuse, apreciind că cererea debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art.27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în baza art. 32 coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 va admite cererea formulată de debitoarea SC C. U. S., prin lichidator C. M. E., și va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată, având în vedere incidența disp. art. 1 alin.2 lit. c și e din Legea nr. 85/2006, debitoarea fiind dizolvată anterior.
În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin.1 lit. c din același act normativ, va desemna în calitate de lichidator judiciar pe C. M. E., care îndeplinește condițiile cerute de art. 19 alin.1 din Legea nr.85/2006 și a solicitat desemnarea sa în cauză, lichidatorul judiciar provizoriu urmand a îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din lege.
În temeiul art. 35 din lege stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art.28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în baza art. 18 alin.1 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Conform art. 44 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În baza art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 113 și următoarele din Legea nr. 85/206 se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
În baza prev. art.62 lit. b,c,d coroborat cu art. 73 al.3 din Legea nr.85/2006, se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
În temeiul art.21 alin. 1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
În temeiul art. 62 al.1 lit.a din Legea nr. 85/2006 se va fixa termen limită pentru depunerea opozitiilor la incheierea de deschidere a procedurii pentru data de_, precum și termenul de soluționare a opozițiilor pentru data de_, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Admite cererea formulata de debitoarea SC C. U. S., prin lichidator
C. M. E., cu sediul in Dej str.O. G. nr.6 jud.C. .
Dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificata împotriva debitoarei SC C. U. S., J_ .
Numește lichidator judiciar provizoriu pe C. M. E., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Stabilește în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art.59 din Legea nr.85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art.187 alin. 1 pct. 2 lit. f si g Cod proc. civ..
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
Dispune notificarea de către lichidator a intrării în procedura simplificată debitoarei, asociatilor, creditorilor, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune comunicarea prezentei, instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la hotararea de deschidere a procedurii la data de_, precum și termenul de soluționare a opozițiilor pentru data de_, sala 249, ora 11,00.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la T. Specializat C. .
Pronuntata in sedinta publica din data de 4 octombrie 2013.
PRESEDINTE
GREFIER
M. C. B.
T.
G.
Red./Dact./MCB/6ex./_
| ← Încheierea civilă nr. 1149/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2971/2013. Procedura insolvenței → |
|---|








