Sentința civilă nr. 2799/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2799

Ședința publică din 24 aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător - sindic

G. ier:P. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată și precizată de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvență B. L., desemnat lichidator al debitoarei SC LS B. M. împotriva pârâtului A. I. B. , având ca obiect atragerea răspunderii administratorului.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru 17 aprilie 2013 și din nou pentru_ când după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Asupra cererii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus și precizată la fila 18, Cabinet Individual de Insolvență B. L., desemnat lichidator în dosarul de faliment al debitoarei SC LS B. M., a chemat în judecată pe pârâtul A.

I. B.

solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în cuantum de 54.928,01

lei.

În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 3384 din _ pronunțată în dosar nr. _ , Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice B. M., dispunând deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei SC LS B. M. iar Cabinet Individual de Insolvență B. L., a fost desemnat administrator judiciar.

Ulterior, prin sentința civilă 671 din_, instanța a dispus intrarea în procedura generală de faliment a debitoarei SC LS B. M. și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus.

S-a mai susținut că în urma analizării actelor predate de administratorul statutar al debitoarei, s-a constatat că societatea deține în patrimoniu mobilier și aparatură birotică în sumă de 828,70 lei care nu au fost predate.

La termenul din 5 octombrie 2011 cauza a fost suspendată la cererea părților pentru a da posibilitate pârâtului să predea lichidatorului bunurile cu care figurează societatea în evidența contabilă însă pârâtul nu și-a onorat promisiunea, astfel că lichidatorul a solicitat repunerea cauzei pe rol.

În precizarea de acțiune depusă la termenul din_, lichidatorul a arătat că a identificat o serie de aspecte imputabile administratorului statutar în sensul că debitoarea nu a încasat creanțe în valoare de 92.466,42 lei care au fost deja prescrise în momentul intrării în faliment, fiind evidentă lipsa de preocupare pentru încasarea clienților și debitorilor.

Lichidatorul a susținut că în luna decembrie 2006 s-a înregistrat factura nr. 1. emisă de SC L. Termo Service S. reprezentând servicii de asistență tehnică în condițiile în care debitoarea obține venituri de 10.110,89 lei, din care 5.127,73 lei din cedarea activelor iar în luna iunie 2007 s-a înregistrat factura nr. 2094401 emisă de SC L. Termo Service S. în valoare de 5.000 lei + TVA, în condițiile în care veniturile totale în anul 2007 sunt de 5.882,35 lei, rezultate din vânzarea unui autoturism Opel Vectra și factura storno 4657733 din octombrie 2009, cu explicația "lucrărilor neexecutate (modificare executant) în valoare de 19.134,38 lei.

În drept a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin întâmpinare, pârâtul A. I. B. a invocat excepția perimării acțiunii, arătând faptul că cererea de repunere pe rol a fost depusă după împlinirea termenului de un an, așa cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 248 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea precizării de acțiune, art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 nu poate sta la baza atragerii răspunderii membrilor de conducere decât dacă erau întrunite trei condiții și anume administratorul să dispună în mod expres continuarea unei activități comerciale care anterior s-a dovedit vădit neprofitabilă, în urma acestui demers administratorul să fi obținut un folos personal sau și-a protejat un interes personal și să fi determinat încetarea de plăți a societății.

Faptul că nu s-au demarat proceduri judiciare pentru recuperarea unor creanțe, nu intră sub incidența textului de lege invocat de lichidator, neputând constitui motiv pentru atragerea răspunderii. Suma de 92.466,92 lei reprezintă o singură creanță, datorată societății de către o persoană fizică cu domiciliul în străinătate care a achiziționat un program informatic creat de societatea debitoare. Nu s-a mai putut lua legătura cu acest client iar costurile pentru identificarea debitorului și promovarea unei acțiuni în instanță erau împovărătoare pentru societate.

Cu privire la cele trei facturi despre care se face referire la pct. 1, 2, 3 din acțiune, pârâtul arată că societatea debitoare era angrenată într-un contract important privind lucrări de construcții de către un dealer auto. O parte din lucrări au fost executate și se aflau în garanție și nu s-a mai reușit finalizarea altor lucrări datorită situației fiananciare. Pentru a evita calcularea unor penalități, s-a hotărât ca părțile de garanție pentru lucrăriile executate să fie preluate de SC L. Termo Service S., servicii care au fost cuantificate în facturile de la pct. 1 și 2.

Referitor la factura storno menționată de lichidator la pct 3, arată că aceasta reprezintă valoarea lucrărilor neexecutate și a fost emisă în acord cu beneficiarul lucrărilor cu condiția ca aceasta să nu formuleze daune interese suplimentare care ar fi înrăutățit și mai mult situația financiară a societății.

Reclamantul a mai arătat că art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006 nu este incident în cauză, deoarece este de bună credință, nu a încercat niciodată să ascundă bunuri sau active ale societății, având tot timpul disponibilitatea de a preda mobilierul invocat de lichidator.

Examinând cu prioritate în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, excepția perimării acțiunii invocată de pârât, judecătorul - sindic reține următoarele:

Începând cu 9 martie 2011 pârâtul A. I. B. a susținut că există șanse ca litigiul să se soluționeze pe cale amiabilă (f.6).

La termenul din 1 iulie 2011 apărătorul pârâtului, a solicitat amânarea cauzei pentru a da posibilitate acestuia să achite pasivul neacoperit al debitoarei.

Este real faptul că dosarul a fost suspendat în baza art. 242 pct. 1 Cod pr. civilă, la cererea pârâtului care a învederat instanței aceleași aspecte, necontestate de lichidator.

Raportat la aspectele descrise anterior, în cauză nu poate fi reținută vina reclamantului în sensul art. 248 al. 2 Cod pr. civilă, prin urmare excepția perimării este nefondată.

Analizând acțiunea care este scutită de plata taxei de timbru, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea tuturor probelor și actelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, judecătorul - sindic reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3384 din _ pronunțată în dosar nr. _ , Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice B. M., dispunând deschiderea procedurii generale de faliment a debitoarei SC LS B. M. iar Cabinet Individual de Insolvență

B. L.,

a fost desemnat administrator judiciar.

Deschiderea procedurii și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus a fost dispusă prin sentința civilă 671 din_ .

Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență iar pârâtul, în calitate de administrator statutar a fost notificat de lichidator la adresa de domiciliu cu care figurează în evidențele O. ui R.

C. M., pentru a preda documentele contabile ale societății și situația bunurilor acesteia.

În dosarul de faliment s-au înregistrat două declarații de creanță din partea creditorilor Administrația Finanțelor Publice B. M. pentru suma de

54.529 lei și Primăria Baia Mare - Direcția de Venituri pentru suma de 399.01 lei, totalul masei credale fiind de 54.928,01 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor aflat la fila 23.

Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că în ciuda demersurilor întreprinse, pârâtul în calitate de asociat și administrator statutar al debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului bunurile înregistrare în evidența contabilă, respectiv "Biblioteca Julia";, fapt ce duce la concluzia că acesta și-a însușit bunul societății în interes personal.

În contextul celor arătate, instanța constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată și completată.

Raportat la faptul că debitoarea nu a întreprins demersuri pentru încasarea creanțelor în valoare de 92.466,42 lei care erau prescrise la data intrării în faliment, în cauză sunt incidente prevederile art. 138 al. 1 lit. c din legea menționată, conform cărora poate fi atrasă răspunderea personală pentru pasivul debitoarei în situația în care pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Față de această situație, este lipsită de relevanță apărarea pârâtului referitoare la imposibilitatea identificării persoanei debitoarei mutată în străinătate, respectiv, respectiv costurile ridicate ale inițierii unei acțiuni în justiție, atâta vreme cât potrivit art. 27 din aceeași lege, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi.

În condițiile în care debitoarea a realizat și alte operațiuni de natură să ducă la insolvența societății, prin emiterea facturilor nr. 2094401 din iunie 2007 în valoare de 5000 lei plus TVA și cea de 19.134,38 lei, lucrări neexecutate, cu toate că din evidențele contabile rezultă că a obținut venituri, nu poate fi primită susținerea pârâtului privind trecerea părților de garanție la SC

Termo Service S., având în vedere imposibilitatea executării contractului de lucrări de construcții către un dealer auto și evitarea calculului penalităților. Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea formulată și precizată este întemeiată și va fi admisă ca atare, în baza prevederilor art. 11 lit. g raportat la art. 138 al. 1 lit. a, c și e coroborat cu cele cuprinse în art. 138 al. 5 din legea menționată anterior, cu consecința obligării pârâtului la

suportarea pasivului debitoarei - falite, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția perimării acțiunii, invocată de pârât.

Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență B. L. cu sediul în B. M. Bd. B. nr. 5/1, lichidator al debitoarei SC L. S. B. M., împotriva pârâtului A. I. B. domiciliat în B. M., str. Dr. Gheorghe M. nr. 2/24 jud. M., în calitate de administrator statutar al debitoarei SC LS aflată în procedură și, în consecință:

Obligă pe pârât să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite în cuantum de 54.928,01 lei.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 24 aprilie 2013.

Președinte

, G. ier,

V.

P. I.

r.I.V/_ .

t.red..I/_ . 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2799/2013. Procedura insolvenței