Încheierea civilă nr. 1149/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

SPECIALI C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.1149/2013

Ședința publică din data de 16 aprilie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC - D. M. D. GREFIER - A. VLAIC

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței, deschisă față de debitoarea SC A. M. SA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență Ana Irina Șarcane și reprezentanta creditoarei BRD GSG SA, avocat Annamaria Gyorgyjakab, în substituirea av.M. Pașalega, lipsind creditorii.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele :

la data de 15 februarie 2013, un înscris din partea DGFP SALAJ, prin care se solicită prelungirea termenului de depunere a declarației de creanță,

la data de 25 februarie 2013, raportul de activitate întopcmit de către lichidatorul judiciar, în condițiile art.20 alin.1 din Legea nr.85/2006, cu anexe,

la data de 19 martie 2013, din partea lichidatorului judiciar, poziția cu privire la cererea de prelungire a termenelor formulată de către DGFP SĂLAJ,

la data de 9 aprilie 2013, cerere precizatoare la declarația de creanță din partea RAIFFEISEN BANK SA,

la data de 15 aprilie 2013, raportul cu privire la situația cheltuielilor din perioada_ -_, întocmit de către lichidatorul judiciar,

la data de 15 aprilie 2013, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență a debitoarei, întocmit de către lichidatorul judiciar, cu anexe,

Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar procesul-verbal al adunării creditorilor din data de_, având ca ordine de zi desemnarea comitetului creditorilor, confirmarea administratorului judiciar și a onorariului acestuia, precum și dovezile de publicare în BPI a raportului de activitate și a tabelului preliminar de creanțe.Susține raportul depus și solicită prelungirea termenului de formulare contestațiilor la tabelul preliminar de creanțe și a termenului pentru definitivarea tabelului de creanțe și acordarea unui nou termen pentru continuarea procedurii.

Reprezentanta creditoarei BRD GSG SA nu se opune.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de prelungire a termenelor cu privire la formularea contestațiilor la tabelul preliminar și definitivarea acestuia și stabilește termen pentru continuarea procedurii la data de 11 iunie 2013, ora 11, sala 249. totodată, prorogă pronunțarea asupra comitetului creditorilor și confirmării administratorului judiciar și a onorariului acestuia, deoarece hotararea creditorilor nu s-a publicat inca..

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin încheierea civilă nr. 278/2013 pronunțată la data de 29 ianuarie 2013 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC A. M. SA și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare, fiind numit în calitate de administrator judiciar provizoriu F. I. . Prin aceeași hotărâre a fost stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de_, termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru depunerea eventualelor contestații împotriva tabelului preliminar pentru data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului de creanțe la data de_ .

Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2013, creditoarea D.G.F.P. SĂLAJ a solicitat prelungirea termenului pentru înregistrarea declarației de creanță în temeiul art.62 alin.2 din Legea nr.85/2006.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a fost demarată inspecția fiscală generală, perioada supusă inspecției fiscale fiind_ -_, În perioada verificată debitoarea a desfășurat o activitate complexă: achiziții- vânzări de cereale, activitate de morărit, achiziții - vânzări de făină, activitate de panificație, punând la dispoziția organelor de control un volum foarte mare de documente. Având în vedere volumul foarte mare de documente, evidența contabilă constând în jurnale de vânzări și cumpărări, registrul jurnal fiind pus la dispoziția organelor de inspecție fiscală în format electronic, astfel că verificarea este destul de anevoioasă.

De asemenea, debitoarea a desfășurat tranzacții cu persoane afiliate române și străine constând în achiziții și livrări de bunuri, achiziții de prestări servicii, fiind necesară o verificare amănunțită a acestor aspecte. Marea majoritate a deciziilor au fost luate de către firma mamă A. HOLDING ZRT Ungaria, orice lămuriri și explicații solicitate conducerii din Zalău fiind furnizate cu întârziere și numai ca urmare a corespondenței purtate cu firma din Ungaria.

S-a arătat că în perioada_ -_ debitoarea a fost în administrarea DIRECȚIEI GENERALE DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI B. și în perioada verificată are puncte de lucru. Începând

1

cu data de_ debitoarea și-a schimbat sediul social în județul C., iar începând cu data de_ a fost deschisă la cererea debitoarei procedura insolvenței.

De asemenea, în cadrul inspecției organele de inspecție fiscală au soluționat o petiție formulată de către o persoană fizică, în care au fost sesizate o serie de aspecte ca și ilegalități comise în cadrul societății, care ar putea avea implicații fiscale, aspecte care sunt însă cu caracter general, nefiind precizată expres care este perioada în care aceste ilegalități au fost comise. În acest sens urmează a se lua legătura cu persoana în cauză pentru a se putea identifica aceste aspecte și întrucât volumul de documente este foarte mare, verificarea debitoarei se efectuează prin sondaj.

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2013 administratorul judiciar a solicitat respingerea cererii de prelungire a termenelor formulată de D.G.F.P. SĂLAJ având în vedere că prin avizul de inspecție fiscală nr.F-SJ 84/_ organele fiscale au informat debitoarea cu privire la inițierea unui control fiscal la data de_ . Ulterior, s-a transmis o altă adresă prin care debitoarea a fost informată cu privire la demararea inspecției fiscale la o altă dată neprecizată, în consecință inspecția fiscală a fost demarată o lună mai târziu, la data de_ . De la data demarării inspecției fiscale și până la termenul stabilit pentru depunerea declarațiilor de creanță, respectiv_ s-a scurs o perioadă de aproape 4 luni, perioadă suficientă pentru verificarea tuturor operațiunilor care prezintă interes pentru organele de control fiscale care, la fel ca și ceilalți creditori, au obligația de a-și cunoaște în termenul stabilit de judecătorul sindic valoarea creanței acestora.

Ori, la stabilirea termenelor prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a avut în vedere principiul celerității, care trebuie să guverneze această etapă a procedurii, cu atât mai mult cu cât debitoarea dorește să se reorganizeze, iar respectarea termenelor este esențială în acest demers.

In sedinta publica de la acest termen de judecata, administratorul judiciar a solicitat prelungirea termenului de formulare contestațiilor la tabelul preliminar de creanțe și a termenului pentru definitivarea tabelului de creanțe deoarece tabelul preliminar de creanta a fost publicat abia in BPI nr. 6471/_ .

Deliberand asupra acestor cereri, se retin urmatoarele :

Conform art. 62 alin. 2 din legea 85/2006 actualizata, in functie de circumstantele cauzei si pentru motive temeinice, judecatorul-sindic va putea hotari o majorare a termenelor prevazute la alin. (1) lit. b), c) si d) .

Judecatorul sindic va respinge cererea creditoarei D.G.F.P. SĂLAJ, deoarece apreciaza ca efectuarea controlului fiscal nu constituie un motiv temeinic de prelungire a termenului limita stabilit pentru depunerea declaratiilor de creanta, in contextul in care acest creditor a formulat declaratie de creanta la data de_ ( data plicului), prin care a precizat deja ca o parte din creanta, respectiv suma de 900.000 lei este o creanta provizoriu estimata pana la finalizarea inspectiei fiscale care se efectueaza .

Judecătorul sindic apreciază insa că raportat la circumstanțele cauzei sunt motive temeinice să încuviințeze cererea lichidatorului judiciar de prelungire a unor termene stabilite, astfel că va dispune modificarea următoarelor termene stabilite prin încheierea civilă nr.278/_ :

termen limită pentru formularea contestațiilor la tabelul preliminar -_ ;

termen limită pentru definitivarea tabelului de creanțe -_ .

Pentru a decide in acest fel, judecatorul sindic a avut in vedere ca termenul limita stabilit initial pentru formularea contestatiilor la tabelul preliminar a fost 8 aprilie 2013 si era deja depasit la data publicarii tabelului preliminar( 10 aprilie 2013).

Se va fixa termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 11 iunie 2013, sala 249, ora 11,00.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge cererea creditoarei D.G.F.P. SĂLAJ.

Prorogă doar următoarele termene limită stabilite prin încheierea civilă nr.278/_, astfel:

termen limită pentru formularea contestațiilor la tabelul preliminar -_ ;

termen limită pentru definitivarea tabelului de creanțe -_ .

Fixează termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 11 iunie 2013, sala 249, ora 11,00. Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. M. D. A. VLAIC

Red.DMD/MM 3 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1149/2013. Procedura insolvenței