Încheierea civilă nr. 3479/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
DOSAR NR. /1285/2013
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr.3479/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 13 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulate de către creditoarea SC C. SA în contradictoriu cu debitoarea
S.C. A. SA., în conformitate cu prevederile art. 200 NCPC. La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, procedura de verificare și regularizare se efectuează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 200 alin. 3. raportat la art. 532 alin. 1 NCPC
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prin rezoluția premergătoare (f. 1) s-a stabilit în sarcina creditoarei obligația de a depune la dosar, în completare, a dovezii calității de reprezentant al creditoarei și indicarea numelui acestei persoane, să precizeze cererea de chemare în judecată cu privire la contul bancar al reclamantului și al pârâtului, în măsura în care îi sunt cunoscute și numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional..
De asemenea, se constată că SC C. SA nu a primit înștiințarea emisă de către instanță însă aceasta a înțeles să formuleze, la data de 10 decembrie 2013, cerere de renunțare la judecarea cauzei având în vedere că debitoarea a achitat o parte a debitului.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de creditoarea SC C. SA.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulată la 21 noiembrie 2013, creditoarea SC C. SA a solicitat judecătorului sindic deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. SA pentru debitul în cuantum de 142.942,19 lei reprezentând 70% din valoarea garanției de bună execuție aferentă contractelor de subantrepriză nr. 44/_ și 18/_, debit reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În fapt, creditoarea a subliniat faptul că deține față de debitoarea SC A. SA o creanță certă, lichidă și exigibilă, scadentă de mai mult de 60 de zile, creanță născută din contractele de subantrepriză nr. 44/_ și 18/_ . Astfel, raportat la procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 28764/_, 29332/_ și 30242/_, raportat la contractele menționate anterior, debitoarea avea obligația de a restitui în termen de 14 zile 70% din garanția de bună execuție reținută, respectiv suma de
1
142.942,19 lei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3.1 și art. 31 din Legea nr.85/2006.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.
La data de 9 decembrie 2013, în interiorul termenului de regularizare a cererii de chemare în judecată, creditoarea a depus la oficiul poștal un script (filele 72-73) prin care a arătat în mod expres că renunță la judecarea cauzei având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. SA deoarece la data de 9 decembrie 2013 debitoarea a achitat în contul creditoarei suma de 130.000 lei.
Având în vedere faptul că renunțarea la judecată s-a depus la dosarul cauzei înainte de comunicarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței cu debitoarea SC A. SA, judecătorul sindic a dispus soluționarea acestei cereri în camera de consiliu.
Potrivit art. 406 alin.1-4 Cod procedură civilă, "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. ";
Având în vedere faptul că renunțarea la judecată s-a formulat și depus la dosarul cauzei la data de 9 decembrie 2013, înainte ca cererea să fie comunicată debitoarei, judecătorul sindic reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 406 alin. 3-4 Cod procedură civilă, debitoarea nefiind încunoștințată despre existența procesului nefăcând cheltuieli de procedură și nefiind necesar acordul acesteia, raportat la dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, judecătorul sindic va lua act de renunțarea la judecată a creditoarei SC C. SA, J-_, CUI 2135110 cu privire la cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulată împotriva debitoarei SC A. SA, J-_, CUI 2. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Ia act de renunțarea la judecată a creditoarei SC C. SA, J-_, CUI 2135110, cu sediul în P., str. I., nr. 11A, jud. Hunedoara, cu privire la cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulată împotriva debitoarei SC A. SA, J-_, CUI 2., cu sediul în C. -N., str. C. F., nr. 10, jud. C. .
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG 3 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 678/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1045/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|