Încheierea civilă nr. 413/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
Dosar nr._ /a1
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 413
Camera de consiliu din 23 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. I. - judecător sindic
G. ier I. P.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea SC I. SS
M. privind înlocuirea lichidatorului C. T. I. B. M., desemnat pentru falimentul debitoarei SC Balcpin SS M. .
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, se prezintă pentru creditoare, d-na avocat P. uța Alexandra M., în substituirea d-lui avocat Abrudan M. M. n de la Barolul C., iar pentru lichidator se prezintă d-na Brișcan Corina, practician în insolvență, lipsind creditoarea P. S. M.
.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a depus la dosar din partea creditoarei P. S. M. o adresă prin care se solicită respingerea cererii de înlocuire formulată de creditoare și menținerea lichidatorului C. T. I. .
De asemenea, lichidatorul a depus întâmpinare în două exemplare, din care unul se comunică cu apărătoarea creditoarei. Aceasta depune delegația de substituire, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și 0,30 lei timbru judiciar.
Reprezentanta lichidatorului depune la dosar o serie de acte prin care arată că vrea să demonstreze reaua credință a creditoarei în formularea cererii de înlocuire, inclusiv o notă prin care renunță la toate demersurile inițiate în vederea înlocuirii din calitatea de lichidator, în schimbul asumării obligației de preluare în posesie și pază a bunurilor debitoarei.
Apărătoarea creditoarei confirmă faptul că prin nota de ieri, lichidtorul s-a angajat să evacueze pe debitoare din spațiu însă arată că menține cererea de înlocuire.
Neexistând alte cereri sau excepții de formulat, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.
Reprezentanta creditoarei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul înlocuirii lichidatorului C. T. I., în temeiul art. 22 al. 2 din Legea nr. 85/2006 ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor legale.
În susținerea cererii arată că deși procedura de insolvență a fost deschisă de mai bine de 3 ani, imobilele - terenul și casa aflate se află în continuare în posesia debitoarei, contrar dispozițiilor art. 114 al. 2 din Legea 85/2006 care prevede c pe măsură ce inventariază bunurile, lichiatorul trebuie să le ia în posesie, devenind depozitarul lor judiciar.
Pe de altă parte, arată că lichidatorul nu a dorit nici un moment să valorifice bunurile, întrucât nu a întocmit nici un fel de inventar, fiind, desigur în interesul său să curgă o perioadă de timp cât mai lungă în care acestea să nu fie valorificate, pentru a încasa remunerația prevăzută de lege. La licitația care s-a organizat, tot creditoarea a găsit un potențial cumpărător, fără a avea însă posibilitatea ca la finalizarea acesteia și achitarea prețului integral, lichidatorul să poată preda imobilele adjudecate adjudecatarului.
Instanța solicită reprezentantei creditoarei ca în eventualitatea admiterii cererii de înlocuire, care ar fi lichidatorul pentru care optează iar aceasta solicită desemnarea societății profesionale de lichidare Cziriac & Cyiriac - Cabinete asociate de practicieni în insolvență.
Depune la dosar dovezi ale convocării adunării creditorilor pentru supunerea la vot a înlocuirii lichidatorului pentru_ și solicită ca în cazul în care lichidatorul va susține că a făcut inventarierea bunurilor, să-i pună în vedere acestuia să dovedească această împrejurare cu acte.
D-na Brișcan Corina - practician în insolvență solicită respingerea cererii ca nefondată, arătând că nu sunt îndeplinite prevederile art. 22 al. 2 din Legea 85/2006, deoarece inventarierea bunurilor debitoarei s-a făcut în lipsa debitoarei pentru că reprezentanții acesteia nu au înțeles să se prezinte.
De asemenea arată că a acționat în interesul creditorilor în demersurile de valorificare a bunurilor debitoarei, conform strategiei aprobate de adunarea creditorilor, așa cum rezultă din opisul depus la dosar, nefiind vorba de o singură licitație, aspect care rezultă din înscrisurile, inclusiv publicațiile de vânzare anexate întâmpinării.
În ceea ce privește cumpărătorul pentru vânzarea bunurilor debitoarei, acesta nu a fost identificat de creditoare ci de lichidator, procedându-se la convocarea adunării creditorilor pentru aprobarea prețului oferit și a noii strategiei propuse, în sensul de a da posibilitatea depunerii de supraoferte. În urma publicității efectuate conform strategiei aprobate, a fost depusă o supraofertă de către d-na Marina M., garanția fiind consemnată în contul de lichidare al debitoarei, aceasta fiind declarată adjudecatară. Însă pentru că d- nul avocat Abrudan M. i-a comunicat adjudecatarei să amâne diferența de preț invocând transferuri bancare mult întârziate, lucru nereal, diferența de preț nu a mai fost achitată, astfel că s-a luat măsura reluării vânzării imobilului.
În prezent imobilul debitoarei se află în custodia soției administratorului Molnar D. iar reprezentanții creditoarei nu au înțeles să colaboreze cu lichidatorul adresându-i cuvinte foarte grele și somând instituțiile bugetare să fie de acord cu cererea de înlocuire.
Mai arată că există indicii asupra faptului că d-na Marina M. este o persoană interpusă a creditorului majoritar SC I. S. și este posibil ca împotriva d-lui avocat Abrudan M. să fie formulată o plângere penală în temeiul art. 46 din din Legea nr. 51/1996 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
JUDECĂTORUL - SINDIC
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată la 16 ianuarie 2013, creditoarea SC I. SS
M. a solicitat schimbarea lichidatorului judiciar C. T. I. B. M. desemnat în prezentul dosar, ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a atribuțiilor locale.
În motivare a arătat că, cu toate că procedura generală a insolvenței a fost deschisă la_, până la acest termen lichidatorul judiciar desemnat în prezenta cauză nu a reușit să valorifice bunurile aflate în patrimoniul debitoarei SC Balcpin S. la momentul deschiderii procedurii.
Astfel, deși au trecut mai bine de 3 ani de zile de la deschiderea procedurii și până la data formulării prezentei, lichidatorul judiciar nu a reușit în tot acest timp să valorifice bunurile debitoarei în vederea stingerii creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.
Din actele existente la dosarul cauzei reiese faptul că din bunurile aflate în patrimoniul debitoarei la data deschiderii procedurii s-a aflat și un imobil construcție cu destinație de locuit, cu anexe gospodărești care până la această dată nu a fost închiriat sau nu a fost înstrăinat, din culpa lichidatorului.
Deși în luna noiembrie a anului trecut lichidatorul judiciar a demarat procedura lichidării bunurilor din patrimoniul debitoarei prin organizarea unei licitații în vederea înstrăinării bunurilor debitoarei, iar creditoarea SC I. S. a găsit un posibil cumpărător care a adjudecat bunurile imobile ale debitoarei, respectiv casa de locuit cu anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de 337 mp. situat din punct de vedere administrativ în municipiul S. M., str. Făget nr. 74A, jud. M., adjudecatara Marina M. nu a achitat diferența de preț a imobilelor ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către lichidator a obligațiilor sale legale.
Dând dovadă de rea credință și pentru a păstra o aparență de îndeplinire a atribuțiilor, lichidatorul a efectuat o licitație a imobilelor, pentru care tot creditoarea a găsit potențial cumpărător, fără a avea însă posiblitatea ca la finalizarea acesteia, lichidatorul să poată preda imobilele adjudecate adjudecatarului.
Astfel, cu toate că lichidatorul avea obligația legală de a inventaria bunurile debitoarei anterior efectuării lichidării, pentru a putea preda adjudecatarului imobilele adjudecate libere de orice sarcini potrivit art. 518 alin. 3 Cod pr. civilă, acesta a refuzat în mod expres să intre în posesia acestora prin evacuarea debitoarei din imobil, lăsând această obligație legal instituită de Legea nr. 85/2006 și codul de procedură civilă în sarcina adjudecatarului.
Dovada faptului că lichidatorul judiciar dă dovadă de rea credință stă tocmai în lipsa efectuării inventarului cu privire la bunurile debitoarei.
În urma licitației din data de_, după ce bunurile debitoarei au fost adjudecate de către Marina M. la prețul de 40.000 lei, aceasta i-a solicitat lichidatorului judiciar ca după ce achită ultima tranșă a prețului la care au fost vândute imobilele să îi predea aceste imobile din posesia debitoarei, însă lichidatorul judiciar a refuzat expres acest fapt, motiv pentru care nu a mai fost achitată ultima tranșă a prețului la care au fost adjudecate bunurile.
După cum reiese și din cererea adresatî de către Marina M. lichidatorului și prin care acesta îi solicită predarea imobilului liber de orice sarcini, la data vânzării la licitație bunurile imobile mai sus menționate erau folosite de către debitoare, lichidatorul refuzând evacuarea acestora, motiv pentru care adjudecatara Marina M. nu a mai achitat diferența de preț, iar transferul dreptului de proprietate nu a mai avut loc.
În drept s-au invocat prevederile art. 22 al. 2 din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinare, lichidatorul și-a exprimat poziția cu privire la cerere și a solicitat respingerea acesteia arătând că este nefondată raportat la faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de lege.
Lichidatorul a susținut că inspecția în vederea evaluării bunurilor s-a efectuat în lipsa administratorului statutar al debitoarei care nu a răspuns notificărilor și nu a predat actele și documentele contabile, chestiuni ce au fost specificate în raportul nr. 628/_ ce cuprindea strategia de valorificare a imobilului propusă de lichidator și aprobată în întregime de adunarea creditorilor (procesul verbal al adunării creditorilor nr. 801/_ ).
Rapoartele au fost publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență iar cu privire la posiblitatea închirierii imobilului suma precizată de contestatoare este nereală iar o eventuală închiriere ar fi putut produce degradarea și vandalizarea imobilului care în prezent se află în custodia soției administratorului statutar Molnar D. .
De asemenea, în cauză s-au organizat mai multe licitații și în urma demersurilor efectuate de lichidator s-a identificat de către lichidator și nu de către creditoare, cum se susține, un cumpărător, astfel că s-a procedat de îndată la convocarea adunării creditorilor pentru aprobarea prețului oferit și noii strategii propuse, în sensul de a da posibilitatea depunerii de supraoferte.
Adjudecatar al imobilului, așa cum rezută și din procesul verbal de licitație nr. 922/_ a fost Marina M. care a oferit prețul de 40.000 lei cu TVA inclus. Așa cum rezultă și din procesul verbal de licitație, i s-a comunicat că diferența de preț se va achita în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de licitație, dar nu mai târziu de data de_ și că înstrăinarea bunului adjudecat se face liber de sarcini.
Lichidatorul a mai arătat că la data de_ după ora 17, avocatul Abrudan M. M. n a transmis prin fax pentru Marina M. o cerere prin care solicită amânarea diferenței de plată invocând că s-a comunicat faptul că imobilul nu se vinde liber de sarcini.
Municipiul S. M. a solicitat respingerea cererii de înlocuire ca neîntemeiată și menținerea lichidatorului C. T. I. B. M. pentru ca aceasta să poată să finalizeze procedura de lichidare.
În probațiune s-au depus cereri adresate lichidatorului de către creditoarea SC I. S. cu privire la îndeplinirea obligațiilor legale, respectiv de convocare a adunării creditorilor, cererea adjudecatarei Marina M. de încuviințare a plății diferenței de preț a imobilului adjudecat până la_, procesul verbal de licitație din_ încheiat de lichidator.
Analizând cererea care a fost legal timbrată prin prisma susținerilor creditoarei, din coroborarea apărărilor lichidatorului, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, judecătorul - sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1516 din_ pronunțată în dosar nr._, instanța a dispus intrarea în procedură simplificată de faliment a debitoarei SC Balcpin SS M. iar administatorul judiciar C. T. I. B. M. a fost confirmat lichidator, calitate în care a întocmit rapoarte de activitate pe care le- a publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.
Prin raportul nr. 173/_ s-a menționat faptul că administratorul judiciar în urma investigațiilor efectuate a identificat în patrimoniul debitoarei un imobil constând în casă de locuit P + M cu anexe gospodărești și teren aferent în suprafață de 337 mp., situat în loc. S. M. str. Făget nr. 74A, înscris în CF nr. 51820 S. M., nr. top. 4062/2/b/1/2, că administratorul statutar al debitoarei, deși a primit notificările, nu a dat curs solicitărilor de a prezenta actele și documentele financiar - contabile, de a se prezenta la inventariere. Astfel, potrivit prevederilor art. 114 al. 1 din Legea nr. 85/2006 modificată, procedura de inventariere și efectuarea inspecției în vederea întocmirii raportului de evaluare s-a făcut în lipsa debitoarei. Toate aceste chestiuni au fost menționate și în raportul nr. 628/_ ce cuprindea strategia de valorificare a imobilului propusă de lichidator și aprobată în întregime de adunarea creditorilor (procesul verbal al adunării creditorilor, aspect ce reiese din procesul verbal al adunării creditorilor nr. 801/_ .
Prin încheierea nr. 10404 din 22.XII.2009, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M. Biroul de Carte Funciară S. M. a admis cererea lichidatorului pentru notarea deschiderii procedurii în cartea funciară 51820 nr. 4062/2/b/1/2 S. M. .
Pentru valorificarea imobilului menționat, lichidatorul a convocat adunarea creditorilor și a supus spre dezbatere vânzarea bunului prin negociere directă, împrejurare consemnată în procesul verbal din 22.X.2012.
Adjudecatar al imobilului a fost declarată numita Marina M. ce a oferit prețul de 40.000 lei cu TVA inclus, imobilul fiind liber de sarcini așa cum s-a consemnat în procesul verbal nr. 922 din 23.XI.2012, pe care nu l-a achitat în întregime cu toate că trebuia achitat până la 24.XII.2012,
Este real că i s-a acceptat cererea de amânare a diferenței de preț de 36200 lei până la_ însă adjudecatara nu și-a onorat obligația de plată.
În contextul celor arătate, lichidatorul a notificat-o pe adjudecatară pentru a-i comunica faptul că se va relua vânzarea imobilului conform strategiei aprobate de adunarea creditorilor.
Nemulțumirea creditoarei SC Intermediy SS M. este legată de activitatea necorespunzătoare desfășurată de lichidator raportat la împrejurarea că imobilul supus vânzării nu este liber de sarcini, apărare care nu poate fi luată în considerare.
Față de cele arătate și reținând că creditorul Municipiul S. M. s-a opus înlocuirii lichidatorului pentru a da posibilitate acestuia să procedeze la valorificarea imobilului, instanța constată că în cauză nu sunt motive temeinice de înlocuire în sensul dispozițiilor art. 22 al. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, situație în care va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditoarea SC I. S. cu sediul în S.
str. U. nr. 40 privind înlocuirea lichidatorului C. T. I. B. M., desemnat pentru falimentul debitoarei SC Balcpin SS M. .
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică de azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte, G. ier,
V. P. I.
Red.I.V/_ .
T.red.P.I/_ 5 ex.
← Sentința civilă nr. 6081/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 5336/2013. Procedura insolvenței → |
---|