Încheierea civilă nr. 519/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1*
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.519 /2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatoarea-creditoare SC G. I. & T. I. împotriva măsurilor luate de către practicianul în insolvență C. URSUȚIU RADU RĂZVAN, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC P. & DS, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului, practicianul în insolvență desemnat să administreze prezenta procedură d-na T. M. C. .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la dosar s-a înregistrat de către creditoarea SC G. I.
& T. I., în data de 8 februarie 2013, o cerere de renunțare la judecată iar în data de 15 februarie 2013, de către lichidatorul judiciar, un înscris prin care se aduce la cunoștință judecătorului sindic că bunul deținut în patrimoniul debitoarei, autotractorul marca DAF FT95XF430, a fost predat către societatea creditoare SC G. I. & T. I. .
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită să se ia act de renunțarea la judecată având în vedere că prezenta contestație a rămas fără obiect raportat la faptul că bunul-obiect al litigiului a fost predat creditoarei.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 14 noiembrie 2011, contestatoarea SC G. I.
& T. I. . a contestat măsurile luate de lichidatorul judiciar în sensul respingerii cererii de repunere în posesie formulată de contestatoare la data de_ .
În motivarea contestației contestatoarea a arătat că a formulat o cerere prin care a solicitat repunerea în posesia obiectului contractului nr.E3-L-1231/75078/Ro, respectiv autotractor marca DAF TE47XS nr. sasiu XLR_ E575078, an fabricație 2002, iar la data de_ lichidatorul judiciar i-a comuniat respingerea acestei cereri.
Contestatoarea susține că refuzul lichidatorului judiciar este nelegal, întrucât acesta nu a ținut cont de contractul din care s-a născut raportul judiciar dintre părți. Astfel, potrivit contractului nr.E3-L-1231/75078/Ro încheiat între părți, contract care este un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, a fost transmis dreptul de proprietate asupra autotractorului marca DAF TE47XS. Conform art.1.3 din contract, dreptul de proprietate asupra obiectului contractului rămâne al EURO 3 T. TZR până la îndeplinirea tuturor obligațiilor născute din contract, urmată de confirmarea în scris a vânzătorului privind transferul dreptului de proprietate.
S-a arătat că lichidatorul judiciar nu a ținut cont de dispozițiile contractuale care potrivit art.969 C.civ. reprezintă legea părților. Contractul de vânzare-cumpărare a fost reziliat în data de_ unilateral de către EURO 3 T. Z. conform art.9, 9.1 și 9.2, iar potrivit art.9.2 din contract, după rezilierea acestuia reprezentanții debitoarei au obligația de a restitui vânzătorului bunul în termen de 3 zile lucrătoare de la data notificării rezilierii. Notificarea de reziliere nr.550/_ a fost preluată de reprezentantul debitoarei în data de_, însă bunul obiect al contractului nu a fost restituit. Mai mult decât atât, lichidatorul judiciar nu a procedat la inventarierea bunurilor debitoarei, cu toate că judecătorul sindic i-a pus în vedere să efectueze aceste operațiuni. Din afirmațiile foștilor administratori ai debitoarei și din cuprinsul raportului nr.9587/_ depus la dosar rezultă că autotractorul se află în Spania și este defect, contestatoarea susținând că aceste afirmații nu sunt dovedite și există riscul ca bunul să fie exploatat și în prezent, producând beneficii foștilor administratori ai debitoarei al căror drept de administrare este ridicat..
Prin poziția procesuală depusă la dosar lichidatorul judiciar C. URSUTIU RADU TRAZVAN a solicitat respingerea contestației formulate, arătând că autotractorul în litigiu se află în proprietatea debitoarei conform cărții de înmatriculare și a talonului prezentat de administratorii societății, la rubrica "Observații"; neexistând alte înscrisuri cu privire la un drept de proprietate înscris în favoarea contestatoarei. De altfel, contestatoarea este înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu sumele restante și neachitate rezultate din contractul de vânzare- cumpărare la care face referire, astfel că aceasta are posibilitatea de a-și acoperi creditul din valorificarea autotractorului în cadrul procedurii lichidării debitoarei. în acest moment, bunul se află în Spania în siguranță, nefiind desfășurată nici o activitate economică cu acest bun, autotractorul urmând a fi repatriat pentru evaluare și vânzare.
Prin sentința civilă nr.85/2012 pronunțată la data de 11 ianuarie 2012 în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. a fost admisă excepția tardivității formulării contestației la măsurile luate de lichidatorul judiciar și a fost respinsă ca tardiv formulată contestația formulată de contestatoarea SC G. I. & T.
I. .
1
Prin decizia civilă nr.4164/2012 pronunțată la data de 22 mai 2012 în dosarul nr._ /a1 al Curții de Apel C. a fost admis recursul declarat de contestatoarea SC GYLAN I. & T. I. . împotriva sentinței civile nr.85/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C., care a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe
/a1*.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la data de 27 iunie 2012 îsub nr._
Prin scriptul depus la dosar la data de 8 februarie 2013, contestatoarea SC G. I. & T. I., a arătat că
înțelege să renunțe la judecata contestației formulate, solicitând judecătorului sindic să ia act de manifestarea sa de voință.
Conform prev. art.246 C.pr.civ., reclamantul poate renunța oricând la judecata cererii sale, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere manifestare de voință a contestatoarei, în temeiul prev. art.246 C.pr.civ., judecătorul sindic va lua act de renunțarea la judecată a contestatoarei SC G. I. & T. I. cu privire la contestația la măsurile luate de lichidator formulată în contradictoriu cu debitoarea SC P. & DS prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "T. M. C. ";.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Ia act de renunțarea la judecată a contestatoarei SC G. I. & T. I. cu privire la contestația la măsurile luate de lichidator formulată în contradictoriu cu debitoarea SC P. & DS prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "T. M. C. ";.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 3610/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2849/2013. Procedura insolvenței → |
---|