Sentința civilă nr. 1016/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1016/2013

Ședința publică din 26 Aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitoarei SC L. G. C. S., cu sediul în B., cartier V., nr. 72, județul B. -N., cod unic de înregistrare 7488295, număr de ordine în registrului comerțului J/_ .

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Se constată că s-a depus la dosar, la_, prin oficiul poștal, o adresă formulată de creditorul C. Ș. -M. (f.367).

Totodată, se constată că s-a depus la dosar de către administratorul judiciar, la_, prin serviciul de registratură al instanței, raport de activitate, proces verbal al adunării creditorilor din_ și acte anexă.

S-a depus la dosar, la_, de către administratorul judiciar, raport de activitate prin care se arată că susțin cererea formulată de creditoarea AFP B. de intrare a debitoarei în procedura falimentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința comercială nr.1109 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr._, al T. ui B. -N., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței la cererea debitorului SC L. G. C. S.

, fiind desemnat administrator judiciar U. SPRL.

Prin sentința civilă nr.681 din 22 iunie 2010(f.280), s-a confirmat planul de reorganizare propus de debitoare, prin continuarea activității pe o perioadă de 3 ani, activitatea debitorului urmând să fie condusă de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar.

Prin scriptul depus de creditoarea A. F. P. B. (f.341), aceasta solicită deschiderea procedurii falimentului față de debitoare, motivat de faptul că nu s-au îndeplinit obligațiile asumate prin programul de plăți.

Ulterior, prin raportul depus de administratorul judiciar în condițiile art.21 din L.nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a propus deschiderea procedurii falimentului, fiind incidente dispozițiile art. 107 alin. 1 lit. C din lege, motivat de faptul că la ultimele adunări ale creditorilor convocate, nici un creditor nu și-a exprimat opțiunea cu privire la prelungirea perioadei de reorganizare, cât și de faptul că debitoarea nu a reușit să obțină avizele necesare pentru începerea activității, astfel că administratorul judiciar apreciază că se impune admiterea cererii creditoarei AFP

B. privind deschiderea procedurii falimentului.

Având în vedere că debitoarea nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a creditorilor conform planului de reorganizare aprobat de creditori și confirmat de judecătorul sindic, în temeiulart.l07 alin.l lit.C din L.85/2006, se va aproba raportul administratorului judiciar și se va dispune începerea procedurii falimentului prin procedura generală a debitoarei SC L. G. C. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea administratorului judiciar U. SPRL, cu sediul în B., str.

nr.9, jud. B. -N., și în consecință:

In temeiul art.l05 raportat la art. 107 alin.1, lit. C din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei SC L. G. C. S. , cu sediul în B., Cart. V., nr. 72, jud. B. -N., 7488295, J_, prin procedura generală .

In temeiul art.107 alin. 2 din lege,

Desemnează lichidator judiciar pe U. SPRL , care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.

Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la 10 zile de la notificare.

Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului, debitorului, creditorilor și O. UI R. UI C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar la_ ;

Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar la_ ;

Fixează termenul de depunere la tribunal a contestațiilor la _ ;

Fixează termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat la data de _ . In temeiul art. 113 din legea privind procedura insolvenței.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Termen pentru continuarea procedurii la 27 septembrie 2013. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

judecător-sindic GREFIER,

U. R. A. P.

Red/dact UI/PRA7 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1016/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)