Sentința civilă nr. 779/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 779/2013

Ședința publică din 9 aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC F. G. S. T. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administratorul judiciar C.I.I. Ș.

L. I., reprezentant prin practicianul de insolvență Ș. L. I., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Administratorul judiciar arată că, debitorul, deși și-a declarat intenția de a propune un plan de reorganizare, nu a făcut-o în termenul prev. de art. 94 alin. 1 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care solicită a se constata că este decăzut din dreptul de a mai propune un plan, conf. art. 94 alin. 5 din lege și solicită a se dispune trecerea acestuia în procedura simplificată de faliment.

În baza înscrisurilor existente la dosar reține dosarul în pronunțare în ce privește intrarea debitorului în procedura falimentului.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin încheierea comercială nr. 701/_, pronunțată de T. B. -N. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea debitorului SC F. G. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva sa, acesta exprimându-și intenția de a propune un plan de reorganizare.

A fost numit administrator judiciar C.I.Il. S. I. I. L., confirmat de adunarea creditorilor din data de 18 iulie 2011, conform procesului-verbal din acea dată nr. 530 (f. 27).

Prin raportul nr. 18/_ administratorul judiciar a arătat, deși debitorul și-a manifestat intenția de reorganizare a activității, în termenul prev. de art. 94 alin. 1 din Legea nr.85/2006 nu a depus un plan de reorganizare și solicită trecerea debitorului în procedura falimentului în baza art. 94 pct. 5 din legea insolvenței.

Notificarea propunerii de intrare în faliment prin procedura simplificată, respectiv raportul nr. 18/_ a fost realizată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1275/_, fără a se înregistra obiecțiuni.

Având în vedere că debitorul, deși și-a exprimat intenția de a propune un plan de reorganizare nu a materializat-o până la această dată, și nici unul din celelalte

subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în condițiile prevăzute la art.94 din Legea privind procedura insolvenței, văzând și disp.art.107 alin.1 lit.B din Leg.85/2006, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC F. G. S., conform dispozitivului prezentei hotărâri, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.

PETNRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

În temeiul art. 107 alin.1 lit. B din Legea nr.85/2006, dispune începerea falimentului în procedură simplificată ce privește pe debitorul SC F. G. S. cu sediul în localitatea T., nr.725, județul B. -N., înregistrată la O. R. C.

B. -N. sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr. 15806071.

În baza art.107 alin.2 lit.c din lege, desemnează în calitate de lichidator pe C.

I. de I. S. I. I. L.,

cu sediul social în B., str. Al. O., nr. 3, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, remunerația acestuia urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont, în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.

În temeiul art. 107 alin.2 din lege, dispune dizolvarea societății SC F. G.

S. și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la 26 mai 2013.

Dispune notificarea intrării în faliment debitorului, tuturor creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii și publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziare de largă circulație, pe cheltuiala averii debitorului.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la 27 mai 2013; termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 7 iunie 2013; termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului suplimentar de creanță; și termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 24 iunie 2013.

În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006 dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 24 septembrie 2013. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 9 aprilie 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 779/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)