Sentința civilă nr. 1073/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1073

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H. - judecător sindic

G. ier: C. S.

Pe rol este derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței debitoarei SC F. & G. S. și examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar C. I. de I. M. R. cu sediul în B. M., str. George Coșbuc, nr. 32/19, județul M. pentru închiderea procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei SC F. & G. S., cu sediul social în V. de Jos, nr. 1802, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ identificată cu CIF 22606238.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată prezența lichidatorului judiciar C.I.I. M. R. prin practician în insolvență M. R.

.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta lichidatorul judiciar depune la dosar dovezile de comunicare și publicare în Buletinul Procedurilor de I. a raportului final prin care se propune închiderea procedurii falimentului și decizia civilă pronunțată de către Curtea de Apel C. în recursul formulat de lichidatorul judiciar împotriva sentinței civile nr. 3986/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș cu privire la acțiunea pentru atragerea răspunderii administratorului.

Instanța constată cauza lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

Reprezentanta lichidatorului solicită aprobarea raportului final și pe cale de consecință a se dispune închiderea procedurii de faliment cu toate consecințele acesteia, radierea debitoarei din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și autorizarea creditoarei să execute silit pe fostul administrator statutar potrivit deciziei civile pronunțate cu privire la atragerea răspunderii administratorului.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Analizând cererea prin prisma stadiului de desfășurare a procedurii de insolvență, a actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente constată următoarele:

La data de_ lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC F. & G. S., cu sediul social în V. de Jos, nr. 1802, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ identificată cu CIF 22606238, a depus raportul nr. 383 din_ prin care a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei și autorizarea creditorilor pentru a urmării silit administratorul statutar pentru încasarea creanței stabilite prin decizia civilă nr. 9615/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ /a1, până la concurența sumei de 2305 lei.

Potrivit tabelului definitiv al creanțelor încheiat de către lichidator la data de_ (fila 49) debitoarea SC F. &G. S., are un pasiv de 2305 lei față de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M. .

Lichidatorul a depus extrase din Buletinul procedurilor de insolvență nr.1054/_, nr. 1598/_, nr. 3997/_, nr. 3972/_, nr. 2728/_

, precum confirmări de primire, respectiv borderouri de recomandate, prin care face dovada notificării, comunicării și publicării rapoartelor.

Prin sentința civilă nr. 3986/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1 s-a respins cererea formulată de reclamantul C.I.I.

M. R. B. M., în calitate de lichidator judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei SC F. & G. S., împotriva pârâtului Negrea Marin, cu domiciliul în V. de Jos, nr. 1802, județul M., în calitate de administrator al debitoarei.

Lichidatorul judiciar a formulat recurs împotriva sentinței menționate anterior, care a fost admis prin decizia civilă nr. 9615/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ /a1 și a fost obligat pârâtul în temeiul art. 138(1) lit.";d"; din Legea 85/2006 să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 2305 lei.

Constatând că societatea nu are suficiente bunuri pentru acoperirea pasivului și unica creditoare nu s-a oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii, ca atare aceasta urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

În temeiul art.142 din Legea nr. 85/2006 va fi autorizată creditoarea să îl execute silit pe fostul administrator Negrea Marin după închiderea procedurii, până la concurența sumei de 2305 lei conform deciziei civile nr. 9615/_ pronunțată de Curtea de Apel C. .

Cuantumul onorariului și al cheltuielilor justificate la nivelul sumei de

3.000 lei + TVA la care se adaugă suma de 125,80 lei reprezentând cheltuieli

materiale, urmează a fi suportat din fondul special de lichidare conform art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul cu propunere de închidere a procedurii nr. 383/_ încheiat de către lichidatorul C. I. de I. M. R. cu sediul în B.

M., str. George Coșbuc, nr. 32/19.

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC F. & G. S.

, cu sediul social în V. de Jos, nr. 1802, județul M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ identificată cu CIF 22606238.

Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.

Autorizează pe creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M. să execute silit, după închiderea procedurii, pe pârâtul Negrea Marin, cu domiciliul în V. de Jos, nr. 1802, județul M., până la concurența sumei de

2.305 lei conform deciziei civile nr. 9615/_ pronunțată de Curtea de Apel

C. în dosarul nr._ /a1.

În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Dispune plata sumei de 3000 lei + TVA, la care se adaugă suma de 125,80 lei reprezentând cheltuieli materiale către lichidatorul judiciar C. I. de I. M. R. din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.

În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, Direcției Generale a

Finanțelor Publice M. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Dispune afișarea dispozitivului sentinței la ușa tribunalului. Definitivă. Executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte G. ier

M. H. C. S.

Red.M.H./_

Tred. C.S. /08 Martie 2013/ 5ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1073/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)