Sentința civilă nr. 2887/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2887

Ședința publică din 29 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. O.

- judecător sindic

GREFIER: A. H.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditorii B. SA, cu sediul în B., b-dul DP

, nr. 6A, sector 2 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în

B. M., Al.S. nr.2A împotriva debitoarei SC H. T. S. , cu sediul în B.

M., str. G., nr. 3A/66, județul M., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, CUI 16819479 având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 22 aprilie 2013 apoi pentru data de azi, când s-a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată la data de_, creditoarea SC B. SA, a solicitat declanșarea procedurii de insolvență pentru debitoarea SC H. T.

S.

, pentru neplata sumei de 44.567,32 euro reprezentând creanță rezultată în baza contractului de credit nr.BL36430/_, contract garantat cu ipotecă imobiliară.

Prin Încheierea nr.1678/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a dispus conexarea cererii formulată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice M. împotriva aceleași debitoare, pentru neplata sumei de 583.957 lei reprezentând datorii la bugetul de stat.

Deși legal citată, debitoarea nu a contestat creanța și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.

În acest sens, judecătorul sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale întemeiat pe dispozițiile art. 33(6) din lege.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii, va fi admisă cererea creditoarei potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererile formulate de către creditorii B. SA, cu sediul în B.

, b-dul DP, nr. 6A, sector 2 și Direcția Generală a Finanțelor Publice

M.

cu sediul în B. M., Al.S. nr.2A, și în consecință: În temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006,

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței și intrarea în faliment a debitoarei SC H. T. S., cu sediul în B. M., str. G., nr. 3A/66, județul M., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, CUI 16819479.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la

deschiderea procedurii, debitorul va depune actele și informațiile prevăzute de

art. 28, alin. 1 din lege.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:

Numește administrator judiciar C. I. de I. B. L. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.5/1

care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege cu un onorariu ce va fi stabilit ulterior.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor și O. ui registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la _ .

Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la

_ .

Stabilește data ședinței adunării creditorilor la_ orele 14:00, la sediul administratorului judiciar și dispune convocarea creditorilor de către acesta.

Raportul prevăzut de art. 54 alin. 1 urmează a fi depus pentru data de _ iar cel prevăzut de art. 59 din Legea nr. 86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar ce se va indica de administratorul judiciar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_ complet specializat nr. 2 falimente, sala 76, orele 08:30.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi 29 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. O. A. H.

Red. S.O.- _

Tred. A.H.- _

6 ex

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRARTIV ȘI FISCAL

B. M.

B-dul Republicii nr.2A

Dosar nr._ 4204

COMUNICARE

Încheierea civilă nr.2887

emisă la: ziua 29, luna 02, anul 2013

C ă t r e

B. SA

, cu sediul în B., b-dul DP, nr. 6A, sector 2

Direcția Generală a Finanțelor Publice M.

cu sediul în B. M., Al.S. nr.2A

C. I. de I. B. L. cu sediul în B. M., Bd.B. nr.5/1

,

- SC H. T. S., cu sediul în B. M., str. G., nr. 3A/66, județul M.

Se comunică, alăturat, copia încheierii civile nr.2877 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC H. T. S., cu sediul în B. M., str. G., nr. 3A/66, județul M., înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, CUI 16819479.

Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) A. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2887/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)