Sentința civilă nr. 394/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 7291/112/2012

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 394/2013

Ședința publică de la 26 februarie 2013

T. format din:

PREȘEDINTE: C. V., judecător sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul V. C. I. împotriva debitorului S.C. A. C. P. S.R.L., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una din părți. Procedura de citare îndeplinită.

T., procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 Cod procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 6

din Legea nr.85/2006.

În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că prezentă cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul V. C. I. a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență față de debitorul S.C. A.

C. P. S.R.L.

În motivarea cererii, reclamantul susține că prin încheierea nr. 509211/_ pronunțată de Judecătorul Delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a dispus dizolvarea debitoarei în conformitate cu prev. art.237, alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și modificată.

De asemenea, prin Rezoluția nr. 509211/_, pronunțată de ORC s-a admis cererea creditorului AFP B., privind numirea în condițiile art.237, alin.7 din Legea nr.31/1990 a unui lichidator, în dosarul cauzei fiind desemnat în calitate de lichidator practicianul în insolvență V. C. I. .

Întrucât nu a reușit găsirea asociatului/administratorului societății, lichidatorul nu a preluat documente legate de societatea dizolvată, nu a preluat arhiva și nici nu cunoaște dacă există arhivă creată de societate și/sau unde se găsește aceasta.

Față de starea de insolvență definită în art. 3 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care societatea nu are fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor sale exigibile pe care le are față de bugetul de stat, în cuantum de 19.111 lei

administrat de Administrația F. P. a M. ui B. s-a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva debitoarei.

În drept, petentul își întemeiază cererea pe disp. art. 272 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, art.1, alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Legal citată, debitoarea nu s-a prezentat în fața instanței prin reprezentanți legali și nu a formulat contestație.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată de lichidatorul V. C. I. este întemeiată.

Astfel, instanța reține că față de debitoarea S.C. A. C. P. S. a operat dizolvarea de drept în temeiul art.237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, reclamantul V.

C. I. fiind numit lichidator, Rezoluția nr. 509211/_ pronunțată de ORC, ca urmare a cererii creditorului bugetar AFP B. .

Conform art.3 pct.1 lit.b din Legea nr.85/2006, starea de insolvență este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

În speță, cum situația debitoarei rezultată din înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că aceasta se află în incapacitate de a plăti, la scadență, datoriile sale din cauza lipsei de lichidități, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 modificată, raportat la art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, tribunalul urmează să admită cererea reclamantului, dispunând a se deschide procedura simplificată de insolvență împotriva debitoarei și a se îndeplini măsurile prevăzute de lege.

T. va încuviința cererea privind menținerea lichidatorului desemnat după dizolvarea societății debitoare, în scopul de a nu lipsi de eficiență declanșarea procedurii și de a nu încălca principiul celerității acesteia, care este impus de necesitatea obiectivă a rapidității operațiunilor comerciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de lichidatorul V. C. I., cu sediul în municipiul B., str. V. G., nr.44, județul B. -N. .

În baza prevederilor art. 33 alin. 6 raportat la art. 1, al. 2 lit. e din Legea nr.

85/2006 privind procedura insolvenței:

- dispune deschiderea procedurii simplificate împotriva debitorului S.C. A.

P. S.

, cu sediul în localitatea B., str. Ion S., nr. 1, bl.D, sc.B,ap.36, județul B. -N., cod de identificare fiscală 6602340, înregistrată la Registrul C. sub nr. J06/955/1994.

În baza art. 35, obligă pe debitor ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1, refuzul constituind infracțiune potrivit art. 147 din Legea nr.85/2006.

În temeiul prevederilor art. 34 din lege:

numește lichidator judiciar pe V. C. I. , cu sediul în municipiul B., str. V. G., nr.44, județul B. -N. . care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, remunerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.

Constată că a operat dizolvarea de drept a debitorului și ridicarea dreptului de administrare al acestuia.

În baza prevederilor art. 61 din lege:

dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și O. ui

R. C. pentru efectuarea mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.

31/1990.

În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei B. în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege:

- fixează termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la

15 aprilie 2013.

- fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 25 aprilie 2013.

-

fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.

- fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 13 mai

2013.

- fixează data ședinței adunării creditorilor la 2 mai 2013 urmând ca locul și

ora să fie stabilite de lichidatorul judiciar, și dispune convocarea creditorilor debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 59 alin.1 din lege până la data de 8 aprilie 2013.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la 18 iunie 2013.

În temeiul prevederilor art. 4 din lege:

- dispune deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a acestei atribuții, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 394/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)