Sentința civilă nr. 1075/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROM. IA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1075/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - F. I. M. GREFIER - F. B.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra propunerii de trecere a debitoarei SC Z. S. G. S. în faliment în procedura simplificată, formulată de administratorul judiciar C.I.I. BORȘA D. C., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică participanții la procedură au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data de 3 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de azi, 10 aprilie 2013, când a hotărât următoarele :

JUDECĂTORUL SINDIC:

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin raportul depus la 25 martie 2013, administratorul judiciar al debitoarei SC Z. SS, C.I.I. BORȘA D. C. a solicitat trecerea debitoarei în faliment în procedura simplificată, arătând că debitoarea nu mai desfășoară nicio activitate de aproximativ 1 an, iar reorganizarea societății debitoare nu ar fi viabilă. A mai arătat că raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 85/2006 a fost publicat în BPI.

Creditorul D. D. și-a exprimat poziția procesuală asupra acestei cereri în ședința publică din 3 aprilie 2013, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile pentru trecerea debitoarei în procedura simplificată, ci în cea generală, întrucât societatea deține bunuri în patrimoniu.

Analizând legalitatea și temeinicia cererii administratorului judiciar C.I.I. BORȘA D. C., judecătorul sindic reține că în conformitate cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, procedura simplificată prevăzută de Legea nr. 85/2006 se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență, care se încadrează în una dintre următoarele categorii: a) comercianți, persoane fizice, acționând individual; b) asociații familiale; c) debitorii care fac parte din categoriile prevăzute la alin. 1 [societăți comerciale; societăți cooperative; organizații cooperatiste; societăți agricole; grupuri de interes economic; orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice] și îndeplinesc una dintre următoarele condiții: 1. nu dețin niciun bun în patrimoniul lor; 2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; 3. administratorul nu poate fi găsit; 4. sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului; d) debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. 1, care nu au prezentat documentele prevăzute la art. 28, alin. 1, lit. a) - f) și h) în termenul prevăzut de lege; e) societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive; f) debitori care și-au declarat prin cererea introductivă intenția de intrare în

1

faliment sau care nu sunt îndreptățiți să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Astfel cum rezultă din situația debitoarei, aceasta este o societate comercială cu răspundere limitată care deține bunuri în patrimoniul său, ale cărei acte constitutive și contabile au fost identificate, al cărei administrator a fost deja găsit și al cărei sediu există și corespunde adresei din registrul comerțului. Mai mult, debitoarea, nedizolvată, a prezentat actele prevăzute de art. 28, alin. 1, lit. a) - f) și h) din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de lege și nu și-a declarat prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment și, din punct de vedere legal, ar putea beneficia de procedura de reorganizare judiciară.

Cât privește propunerea alternativă a creditorului D. D., de trecere a debitoarei în faliment în procedura generală, judecătorul sindic reține că această solicitare este prematur formulată, deoarece termenul de 30 de zile pentru propunerea unui eventual plan de reorganizare începe să curgă pentru debitoare abia de la data afișării tabelului definitiv de creanțe, conform art. 94 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, în temeiul art. 1169 C.civ. coroborat cu art. 129 alin. 1 C.proc.civ. și art. 108 alin. 3 și alin. 5, raportate la art. 73 din Legea nr. 85/2006, va respinge, ca neîntemeiată, cererea administratorului judiciar C.I.I. BORȘA D. C. având ca obiect trecerea debitoarei SC Z. S. G. S. în faliment în procedura simplificată.

Subsecvent, va dispune continuarea perioadei de observație pentru epuizarea termenului de propunere a unui eventual plan de reorganizare, stabilind termen pentru continuarea procedurii de insolvență: 12 iunie 2013, sala 249, ora 8:00.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea administratorului judiciar C.I.I. BORȘA

D. C. având ca obiect trecerea debitoarei SC Z. S. G. S. în faliment în procedura simplificată.

Dispune continuarea perioadei de observație pentru epuizarea termenului de propunere a unui eventual plan de reorganizare.

Terme pentru continuarea procedurii de insolvență: 12 iunie 2013, sala 249, ora 8:00.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

F. -I. M.

F.

B.

Thred./FIM/3 ex./04.06.13

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1075/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)