Sentința civilă nr. 392/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 6574/112/2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 392/2013
Ședința publică de la 26 februarie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: C. V. GREFIER: T. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii comerciale formulate de creditoarea D. G. A F. P. B. N. împotriva debitoarei S.C. V. C. S. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, s-au examinat actele și lucrările dosarului după care cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, creditoarea D.
G.
A F.
P.
B. N. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. V.
C.
S. ,
deschiderea procedurii insolvenței față de acesta din urmă, admiterea creanței certe, lichide și exigibile în cuantum de 116.574 lei și înregistrarea acesteia în tabelul definitiv al creanțelor.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, debitoarea figurează în evidențele organelor fiscale cu creanțe bugetare restante către bugetul consolidat al statului în sumă de 116.574 lei. Suma menționată reprezintă restanțe la plată mai vechi de 90 zile iar stingerea obligațiilor societății nu a fost posibilă nici după declanșarea acțiunii de executare silită prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, creanța bugetară fiind certă, lichidă și exigibilă.
Creditoarea, prin ";precizarea la acțiune"; fila 21, a solicitat să fie numit în calitate de administrator judiciar SCPI U. S. B. .
În drept, se invocă prevederile art. 26 și 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În probațiune, se solicită admiterea probei cu înscrisurile anexate cererii introductive.
Deși legal citată, debitoarea nu s-a prezentat în fața instanței prin reprezentanți legali, și nu a formulat contestație.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată de creditoare este întemeiată.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la data cererii formulate de creditoare, cauza creanței subzistă într-un titlu care îndeplinește atât condițiile impuse de art. 379 C.pr.civ. (în sensul de a fi certă, lichidă și exigibilă), cât și condiția limitei valorii prag a creanței, prevăzută de art. art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, precum
și pe cea a neplății în termenul prevăzut de art. 3 pct. 1 lit. a din același act normativ, de natură a activa prezumția de insolvență împotriva debitoarei.
Prin urmare, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 33 alin. 6 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, tribunalul urmează să admită cererea creditoarei, dispunând a se deschide procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei și a se îndeplini măsurile prevăzute de lege. T. va dispune, potrivit art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, numirea unui administrator judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de creditoarea D. G. A F. P. B.
N. c
u sediul în localitatea B., str. 1 D. 1918, nr. 6-8, Județul B. N. . În baza art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;
- dispune deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei S.C. V. C.
S.
cu sediul în localitatea B., str. Libertății, nr. 17, sc.--, ap.--, înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J06/318/2009, C.U.I.17083183.
În temeiul art. 34 din lege:
- numește administrator judiciar pe SCPI U. S. B., cu sediul social în
, str. S., nr. 9, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, renumerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.
În baza art. 61 din lege:
dispune notificarea deschiderii procedurii generale de insolvență debitorului, creditorilor și O. ui R. C. pentru efectuarea mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă, notificarea se va publica în Buletinul procedurilor de insolvență și, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație.
În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei B. în a cărei jurisdicție se află sediul debitoarei.
În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege :
fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de 15 aprilie 2013;
fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 6 mai 2013;
-
fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.
fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 22 mai 2013;
fixează data ședinței adunării creditorilor la 13 mai 2013, urmând ca locul și ora să fie stabilite de administratorul judiciar, și dispune convocarea creditorilor debitoarei.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.
Administratorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 54 alin. 1 din lege, până la 19 martie 2013;
Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 18 iunie 2013;
În temeiul art. 4 din lege:
Dispune deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorului judiciar.
Definitivă și executorie.
Cu recurs, în termen în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic, T. E.
V.
← Sentința civilă nr. 2814/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 546/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|