Sentința civilă nr. 1279/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R.
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1279/2013
Ședința publică din data de 26 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - F. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC S.
SA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei, d-na D. A., practician în insolvență, lipsind ceilalți participanți la procedură.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că lichidatorul judiciar a înregistrat la dosar în data de_, cerere privind propunerea de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, însoțită de acte anexe.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar, dovada publicării în B.P.I. nr. 6566/_ a convocării adunării creditorilor și în B.P.I. nr. 6682/_ a cererii privind propunerea de închidere a procedurii și susține cererea de închidere a procedurii astfel cum a fost formulată. Solicită admiterea cererii și pe cale de consecință închiderea procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură în cuantum de 68,60 lei și a onorariului în cuantum de 3.000 lei plus TVA pentru întreaga activitate depusă în procedură.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea depusa la dosar la data de 22 aprilie 2013, lichidatorul judiciar C. D. A. desemnata sa administreze procedura falimentului debitoarei SC SS a solicitat judecatorului sindic inchiderea procedurii insolventei debitoarei, radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, descarcarea lichidatorului de toate indatoririle referitoare la procedura, incuviintarea cheltuielilor de procedura si a onorariului lichidatorului judiciar.
In cuprinsul cererii de inchidere a procedurii insolventei, lichidatorul judiciar a aratat ca a notificat creditorii pentru formularea declaratiilor de creanta si celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolventei, a intocmit tabelul preliminar al creantelor declarate impotriva averii debitoarei, iar apoi tabelul definitiv, a intocmit raportul cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa pe care l-a publicat in BPI. De asemenea, a aratat ca a notificat creditorii cu privire la solicitarea lichidatorului de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, in conditiile in care debitoarea nu dispune de sumele necesare si nici de bunuri care sa poata fi valorificate.
Referitor la cheltuielile de procedura, lichidatorul judiciar a aratat ca acestea se ridica la suma de 68,60 lei, solicitand plata acestora din fondul special de lichidare. De asemenea, a solicitat incuviintarea remuneratiei cuvenite lichidatorului in suma de 3720 lei cu TVA inclus.
Analizand cererea de inchidere a procedurii falimentului debitoarei SC S.
S. formulata de lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele.
Derularea procedurii insolventei a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar si sub controlul judecatoresc al judecatorului sindic. In
cadrul procedurii, lichidatorul a constatat ca debitoarea nu detine bunuri care, in urma valorificarii, sa poata conduce la indestularea creditorilor ale caror creante au fost inscrise in tabelul definitiv al creditorilor. In acest context, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei intemeiat pe dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
In conformitate cu dispozitiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, in orice stadiu al procedurii prevazuta de actul normativ invocat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
Analizand aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situatia averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus mentionate, judecatorul sindic constata ca aceste dispozitii sunt pe deplin incidente in cauza. Astfel, in averea debitoarei nu au fost identificate resurse financiare sau bunuri care sa poata fi valorificate pentru indestularea creditorilor. Din adresa emisa de Comuna A. - Serviciul Economic rezulta ca debitoarea nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri impozabile. De asemenea, desi notificati cu solicitarea de avansare de sume necesare pentru acoperirea cheltuielilor procedurii, creditorii nu si-au exprimat disponibilitatea de a avansa sume de bani pentru continuarea procedurii.
Ca atare, judecatorul sindic constata ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru inchiderea procedurii insolventei, in conditiile in care nu exista bunuri de valorificat si creditorii nu au aratat ca inteleg sa avanseze sume pentru o eventuala continuare a procedurii, astfel ca in final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozitiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar si va dispune inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC SS si raportat la prevederile art.131 al.1 teza finala din Legea nr.85/2006 va dispune si radierea acesteia evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.
In baza prevederilor art. 135 si 136 din acelasi act normativ, se va dispune si notificarea prezentei hotarari tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii, precum si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.
In temeiul dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va incuviinta plata catre lichidatorul judiciar a unei remuneratii in cuantum de 1500 lei plus TVA avand in vedere durata procedurii, complexitatea scazuta a cauzei, precum si actele indeplinite de lichidatorul judiciar, precum si in parte cheltuielile de procedura avansate in cuantum de 68,60 lei, conform actelor justificative depuse la dosar, urmand ca plata acestor sume sa se faca din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. D. A., în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SS cu sediul in A. str.L. nr.22 jud.C. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC S.
S. .
Dispune radierea debitoarei SC SS, J_, din evidențele
Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Încuviințează cheltuielile de procedură în sumă de 68,60 lei și încuviințează în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 1500 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 26 aprilie 2013.
JUDECATOR SINDIC: GREFIER:
M. C. B. F. B.
Red./dact./MCB/3ex/_
| ← Decizia civilă nr. 2067/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1371/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|








