Sentința civilă nr. 138/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 138/2013
Ședința publică de la 30 ianuarie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea SC B. S. aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar V. C. I.
B. prin Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți. Procedura îndeplinită prin BPI.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Lichidatorul judiciar depune la dosar dovezile privind comunicarea, publicarea și afișarea raportului final. Susține raportul final astfel cum a fost întocmit, solicită aprobarea acestuia și a se dispune închiderea procedurii falimentului, radierea debitoarei din evidența registrului comerțului, aprobarea decontului privind cheltuielile efectuate cu procedura și descărcarea lichidatorului judiciar de orice sarcini sau responsabilități privitoare la procedură.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin sentința comercială nr.286 din l_ pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC B. S. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoare, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 2l.05.2009; de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_ ; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
Prin rapoartele de activitate depuse la dosarul cauzei, administratorul judiciar desemnat arată că societatea a intrat în procedura insolvenței datorită managementului defectuos precum și a lipsei de preocupare a administratorilor pentru plata furnizorilor, întârzieri și neîncasarea datoriilor de la partenerii de afaceri. Se reține că începând cu anul 2006, societatea a înregistrat pierderi substanțiale până la intrarea acesteia în procedura insolvenței prin hotărârea mai sus arătată.
La dosarul cauzei au depus declarații de creanță, care au fost acceptate și înscrise în tabelul definitiv de creanță următorii (f. 705)
B. cu o creanță garantată în sumă de 354.659 lei;
2
SC S. I. I. S. cu o creanță chirografară în sumă de 5.740 lei;
SC H. S. 94 I. S. cu o creanță chirografară în sumă de l.925 lei;
SC R. P. S. B. cu o creanță chirografară în sumă de l4.653,75 lei;
SC C&S Distrubution S. C. N. cu o creanță chirografară în sumă de 6.l27 lei;
SC G. C. S. cu o creanță chirografară în sumă de l.830 lei;
SC D. B. I. S. B. cu o creanță chirografară în sumă de 26.886 lei;
SC B. S. cu o creanță chirografară în sumă de 628,40 lei;
D. Sanitar V. B. cu o creanță bugetară în sumă de 822 lei;
Primăria mun.B. cu o creanță bugetară în sumă de 7.9ll lei; ll) A. B. cu o creanță bugetară în sumă de 75 lei;
SC C. S. B. cu o creanță chirografară în sumă de 5.l40 lei;
C. Turism C. B. cu o creanță chirografară în sumă de 6.684,82
lei;
lei;
14)O. M. R. I. cu o creanță garantată în sumă de 28.847,3l
SC R. A. S. B. cu o creanță chirografară în sumă de l.828 lei;
SC PISANO S. cu o creanță chirografară în sumă de l0.678 lei;
SC T. Qatro S. cu o creanță chirografară în sumă de l.7l5,43 lei;
SC U. S. cu o creanță chirografară în sumă de 954,30 lei;
SC D. C. S. cu o creanță chirografară în sumă de 5.376,98 lei;
SC T. G. I. E. S. cu o creanță chirografară în sumă de l4.000 lei;
2l) AFP B. cu o creanță bugetară în sumă de l7.5l8 lei.
Lichidatorul judiciar a identificat bunurile din patrimoniul debitoarei, a supus adunării creditorilor regulamentul de vânzare a acestor bunuri, regulament aprobat prin procesul verbal din_ .
Urmare valorificării tuturor bunurilor din patrimoniul debitoarei, se reține că din valorificarea tuturor bunurilor din patrimoniu s-a obținut suma de 4.753 lei, din care au fost plătite sume în cadrul procedurii reprezentând evaluare bunuri, comisioane bancare și alte cheltuieli, de l803 lei. (f.720), a fost întocmit planul de distribuire a+ sumelor realizate pentru 2.950 lei, sumă propusă a fi atribuită drept onorariu a lichidatorului și respectiv 2 % conform prevederilor art.4 alin.l din lege.
Nu au fost înregistrate obiecțiuni la raportul final și la situațiile financiare finale, instanța încuviințând prin încheierea din 7.ll.20l2 distribuirea sumelor conform planului de distribuire propus.
Potrivit art.l32 alin.2 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, " o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite";.
Constatând că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri sau valori pentru satisfacerea integrală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, instanța urmează a admite raportul final, planul de distribuire, decontul de cheltuieli și bilanțul general ce au fost notificate creditorilor, care nu au formulat obiecțiuni, și în temeiul art.l32 alin.2 din L.nr. 85/2006, privind procedura insolvenției, va admite
cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea și radierea acesteia din evidențele Of.R. C. de pe
3
lângă Tribunalul Bistrița Năsăud unde este înscrisă sub nr.J/06/24/l993,CUI RO 3863200.
In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției G. e a Finațelor P. B. -N. precum și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun .
Diferența de onorariu al lichidatorului, în afară de cel încasat din valorificarea bunurilor debitoarei, în sumă de 962 lei se va achita din fondul prev.de art. 4 alin.4 din L.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE I N NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
In baza art. l32 alin.2 din L.85/2006 privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC B. S., cu sediul în B., str.A. S. bl l, sc F,ap. 4l, jud.B. -N., înregistrată la O. R. C. sub nr. J/06/24/l993,CUI RO 3863200.
Dispune radierea debitoarei din evidențele ORC B. -N. .
Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități cu privire la procedură.
Aprobă diferența decontului lichidatorului judiciar V. C. I., cu sediul în
B., V. G. nr.44, jud.BN, în sumă de 962 lei ce se va achita din fondul de lichidare prev.de disp.art.4 alin.4 din L.85/2006.
Prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției G. a F.
P. B. -N. și Of.R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 20l3.
PREȘEDINTE,
Judecător-sindic
GREFIER,
P. I.
G.
G.
A.
Red/dact PI/CR/5 ex. _
← Decizia civilă nr. 414/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 548/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|