Sentința civilă nr. 1408/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1408/2013

Ședința publică din 21 Iunie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S. D. C. S. M. I. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar V. C.

I., prin practician în insolvență Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată după deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

Se constată că s-a depus la dosar de către lichidatorul judiciar, la_, raport final cu propunerea de închidere a procedurii (f.51), decont de cheltuieli, raportul prev. de art. 59 din Lg nr. 85/2006 (f.53).

Totodată, instanța constată că sentința civilă nr. 1029 din_, pronunțată de T.

B. -N. în dosarul asociat cu indicativul "a1";, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului, a rămas irevocabilă prin nerecurare (f.54).

Lichidatorul judiciar depune la dosar dovezi privind afișarea, comunicarea și publicarea raportului final cu propunerea de închidere a procedurii. Arată că nu s-au formulat obiecțiuni la tabelul creanțelor și că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită aprobarea raportului final și în consecință a se dispune închiderea procedurii simplificate a falimentului, radierea debitoarei din Registrul C., descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități și aprobarea decontului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința comercială nr.1648 din 28 septembrie 2012, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului S. D. C. S. , în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea creditorului D. G. a F. P. B. -N. iar ulterior, prin sentința civilă nr. 458 din 01 martie 2013, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei, prin procedura simplificată, la propunerea administratorului judiciar V. C. I. (f.46).

Administratorul judiciar a depus inițial un tabel definitiv al creanțelor (f.42) în care a fost înscris creditorul D. G. a F. P. B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de 171.420 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri, însă au fost identificate fapte dintre cele prev.de art.l38 alin.l din lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, astfel că acesta formulat o acțiune soluționată prin sentința civilă nr. 1029 din_, pronunțată de T. B. -N. în dosarul asociat

cu indicativul "a1"; și prin care au fost obligați pârâții M. Valentin Emil și Mici Florin, să plătească în favoarea debitoarei S. D. C. S. - în faliment, suma de 11.681 lei reprezentând parte din pasivul societății comerciale debitoare. Această hotărâre va putea fi pusă în executare după închiderea procedurii insolvenței, în condițiile art.142 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii și că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe în parte cheltuielile de procedură și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma de 3000 lei, conform art.89 alin.l lit.a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei practicianului în insolvență, rep.în MO Partea I-a nr.678/06.l0.20l0, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. D. C.

S.

, cu sediul social în localitatea M. I., nr. 443, jud. B. -N., CUI 24270591, J_ și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar V. C. I. ,cu sediul în B., str. V.

G., nr. 44, pentru suma de 3.000 lei, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 142 din Legea nr. 85/2006, autorizează creditorii să pună în executare titlul executor - sentința comercială nr. 1029/_, pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ /a1.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D.G.F.P. - B. - N. și O. R. C. de pe lângă T. B. - N. .

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data 21 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

P. I. P. R. A.

Red/dact: P.I./P.R.A.- _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1408/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)