Sentința civilă nr. 1449/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.1449

Ședința publică din data de 17 mai 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - A. V.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC T.

S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006. Procedura este legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 mai 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 30 aprilie 2013, lichidatorul judiciar CII SAVUS C. desemnat sa administreze procedura falimentului debitoarei SC T. S. a solicitat judecatorului sindic inchiderea procedurii insolventei debitoarei, radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, descarcarea lichidatorului de toate indatoririle referitoare la procedura, incuviintarea cheltuielilor de procedura si a onorariului lichidatorului judiciar.

In cuprinsul raportului cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei, lichidatorul judiciar a aratat ca a notificat creditorii pentru formularea declaratiilor de creanta si celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolventei, a intocmit, publicat si afisat tabelul preliminar al creantelor declarate impotriva averii debitoarei, iar apoi tabelul definitiv, a intocmit raportul cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa pe care l-a depus la dosarul cauzei. De asemenea, a aratat ca a convocat adunarea creditorilor pentru data de_ pentru a se discuta solicitarea lichidatorului de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, in conditiile in care debitoarea nu dispune de sumele necesare si nici de bunuri care sa poata fi valorificate, iar creditorul majoritar a solicitat lichidatorului judiciar sa faca aplicarea dispozitiilor art.4 al.4 din Legea nr.85/2006.

Referitor la cheltuielile de procedura, lichidatorul judiciar a aratat ca acestea se ridica la suma de 148,45 lei, solicitand plata acestora din fondul special de lichidare. De asemenea, a solicitat incuviintarea remuneratiei cuvenite lichidatorului in suma de 3000 lei fara TVA.

Analizand cererea de inchidere a procedurii falimentului debitoarei SC T.

S. formulata de lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele.

Derularea procedurii insolventei a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar si sub controlul judecatoresc al judecatorului sindic. In cadrul procedurii, lichidatorul a constatat ca debitoarea nu detine bunuri care, in urma valorificarii, sa poata conduce la indestularea creditorilor ale caror creante au fost inscrise in tabelul definitiv al creditorilor. In acest context, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei intemeiat pe dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

In conformitate cu dispozitiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, in orice stadiu al procedurii prevazuta de actul normativ invocat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.

Analizand aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situatia averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus mentionate, judecatorul sindic constata ca aceste dispozitii sunt pe deplin incidente in cauza. Astfel, in averea debitoarei nu au fost identificate resurse financiare sau bunuri care sa poata fi valorificate pentru indestularea creditorilor. Din adresa emisa de Municipiul C. N.

- Directia de Impozite si Taxe Locale rezulta ca debitoarea nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri impozabile, iar din declaratia data pe proprie raspundere de fostul administrator statutar al societatii debitoare reiese ca debitoarea nu are bunuri materiale si nici conturi in banci. De asemenea, desi notificati cu solicitarea de avansare de sume necesare pentru acoperirea cheltuielilor procedurii, creditorii nu si-au exprimat disponibilitatea de a avansa sume de bani pentru continuarea procedurii, in cadrul sedintei adunarii creditorilor din data de 16 aprilie 2013 creditorul majoritar DIRECTIA GENERALA A F. P. A JUDETULUI C. aratand ca intelege sa solicite lichidatorului judiciar sa procedeze la aplicarea dispozitiilor art.4 al.4 din Legea nr.85/2006, exprimand astfel implicit refuzul sau de a avansa unele sume necesare continuarii procedurii.

Ca atare, judecatorul sindic constata ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru inchiderea procedurii insolventei, in conditiile in care nu exista bunuri de valorificat si creditorii nu au aratat ca inteleg sa avanseze sume pentru o eventuala continuare a procedurii, astfel ca in final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozitiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.

In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar si va dispune inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC T. S. si raportat la prevederile art.131 al.1 teza finala din Legea nr.85/2006 va dispune si radierea acesteia evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.

In baza prevederilor art. 135 si 136 din acelasi act normativ, se va dispune si notificarea prezentei hotarari tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Directiei Generale a F. P. a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii, precum si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.

In temeiul dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va incuviinta plata catre lichidatorul judiciar a unei remuneratii in cuantum de 1500 lei avand in vedere durata procedurii, complexitatea scazuta a cauzei, precum si actele indeplinite de lichidatorul judiciar, precum si in parte cheltuielile de procedura avansate in cuantum de 88,45 lei, conform actelor justificative depuse la dosar (filele 106-107, 135, 136), urmand ca plata acestor sume sa se faca din fondul special de lichidare. Nu a fost acordata suma de 60 lei reprezentand costuri consumabile, intrucat nu au fost depuse inscrisuri care sa justifice caracterul cert si lichid al acestei sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII SAVUS C., în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC T. S. cu sediul in C. N. str.E. V. nr,4 jud.C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC T.

S. .

Dispune radierea debitoarei SC T. S., J_, din evidențele Oficiului

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Încuviințează in parte cheltuielile de procedură în sumă de 88,45 lei și încuviințează în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 1500 lei, care

urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 17 mai 2013.

JUDECATOR SINDIC: GREFIER:

M. C. B. A. V.

Red./dact./MCB/3ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1449/2013. Procedura insolvenței